Şeful Kia este încântat de reacţiile pozitive la adresa lui GT Concept
Cei de la Kia sunt încântaţi de reacţiile pozitive pe care le-a stârnit GT Concept la Salonul Auto de la Frankfurt. Dacă situaţia va fi la fel şi pe alte pieţe, aceştia vor introduce modelul în producţia de serie.
Conceptul Kia GT are o şansă reală la producţie, modelul putând fi introdus în gama sud-coreenilor după anul 2013. Paul Philpott, şeful diviziei europene a Kia Motors, a declarat recent că este încântat de reacţiile presei şi ale publicului referitoare la conceptul Kia GT. Oficialul consideră că aceste reacţii sunt ideale pentru marca din Coreea de Sud şi că un asemenea model este perfect pentru ascensiunea mărcii în următorii ani. Până atunci, însă, cei de la Kia se vor concentra pe modelele de volum, iar rivalii lor principali sunt cei de la Ford şi cei de la Citroen, spune oficialul mărcii. Practic, odată ce vor avea şi mai multe modele de volum de succes, cei de la Kia se vor gândi şi la nişe.
Kia vrea să fie văzută ca o marcă sportivă, iar conceptul expus la Frankfurt ar putea să ajute foarte mult la această transformare. Philpott a confirmat faptul că o versiune de serie a lui GT Concept va duce, la un moment dat, la dezvoltarea versiunilor sportive ale altor modele din gamă. Primul model din gama Kia care va primi un văr sportiv va fi Cee’d, care va primi respectiva versiune abia la următoarea generaţie. Debutul său va avea loc în 2012, deci fanii mărcii nu mai au foarte mult de aşteptat.
Cei de la Kia iau în considerare şi implicarea în motorsport, care ar putea să-i ajute să-şi promoveze modelele sportive. Şeful Kia Europa este de părere că impliarea în motorsport ajută foarte mult o marcă nouă, cum este Kia. Până la debutul în competiţii, aşteptăm cu sufletul la gură versiunea de serie a lui GT Concept, model care a fost gândit încă de la început cu şanse reale de producţie, dar şi versiunile sportive ale lui Cee’d şi ale altor modele din gamă.
Via | Autocar