Șeful BMW M: viitorul M3 electric „va bate totul”

Publicat marţi, 25.06.2024 14:48 de Tiberiu Safta

Frank van Meel, șeful diviziei de performanță BMW M, a vorbit despre viitoarea generație electrică a lui M3. Acesta spune despre noul model că va fi foarte performant și „va bate totul.”

În curând, BMW M3, dar și celelalte modele dezvoltate de divizia de performanță a mărcii bavareze, vor fi electrice. Chiar dacă sunetul motoarelor cu ardere internă va fi înlocuit cu cel al unui propulsor electric, constructorul bavarez își asigură fanii că noile modele vor fi și mai puternice față de cele produse în prezent.

Anul viitor, BMW va lansa primul model din noua familie de modele electrice Neue Klasse. Pe această arhitectură urmează să fie bazate și viitoarele modele de performanță ale mărcii germane. Într-un interviu acordat publicației americane Motor Trend, Frank van Meel, șeful diviziei BMW M, a vorbit despre viitoarea generație electrică a lui M3.

El spune despre viitorul model că „va bate tot”, referindu-se la performanțele acestuia. Noul model va avea o configurație cu 4 motoare electrice, unul pentru fiecare roată, iar acestea vor fi controlate de către un modul central. Rezultatul ar trebui să fie o mașină „neutră, liniară și previzibilă”, conform spuselor lui van Meel.

BMW ia în considerare să producă și o versiune cu tracțiune spate pentru a păstra lunga tradiție a mărcii. De asemenea, noul model va primi o arhitectură de 800 de volți, precum și un nou sistem de răcire pentru baterii, un software special și motoare electrice dezvoltate integral de către marca germană. Propulsorul noului BMW M3 electric ar urma să dezvolte un megawatt, adică 1360 de cai putere.

Viitoarea generație BMW M3 electrică ar urma să fie lansată în 2027, la un an după lansarea următoarei generații a Seriei 3.

via Motor Trend

  • Mihai, marţi, 25.06.2024 15:21

    Bat cocalarii si la propriu. Dar de ce electric??? Dan_grc zicea ca termicele sunt baza, mai ales la BMW... Acum ce facem? Ne ducem cu totii dupa val cu electrificarea??? Rusinos, ca de obicei zic una si fac altele maestrii.

  • MarS, marţi, 25.06.2024 15:32

    o astfel de masina nu prea rezolva incalzirea globala init? Sau stai ca o rezolva, la cati morti vor fi printre soferi si pietoni, sigur consumam mai putin

  • Jian de la Calafat, marţi, 25.06.2024 15:36

    Mihăiță Ca tacâmul să fie complet, kit-ul de pana/roata de rezervă nu trebuie să se simtă stingher(ă), trebuie sa-i fie oferit si lui/ei un motor electric.

  • Vali, marţi, 25.06.2024 16:00

    Asteptam cu interes si replica maestrilor care ziceau ca baza e W16 sau V8. Acum vine si BMW cu 4 (PATRU) motoare electrice :)) Se aude Dane: PATRU motoare electrice si niciun V8, W16.

  • Dutz, marţi, 25.06.2024 16:49

    Multi cretini spălați pe creier pe lumea asta. Din simplu fapt ca M3 va fi electric ei înțeleg ca totul este ok cu electricele… DA așa-i!!! Este dovada clară și indubitabilă ca electricele sunt un succes. Băi tolomacilor la doar 100 K, despre ce vorbim? BMW poate să producă ce vrea piața, și uneori au și ei obsesiile lor. În urma ca vreo 3 ani Musk zicea ca va distruge concurența premium și va produce 20 mil/an… unii au avut traume cu declarațiile respective și acuma vor să “rezolve” situația. Dacă segmentul dorea electrice era plin de plaid-uri… nu? Asta așa ca fapt divers, M3 electric va fi o nișă despre care are sens doar să povestești ca de văzut sau achiziționat… mai greu ;) PS sper să nu o deseneze tot ca un robot călcat de camion… ultimele “realizări” sunt noaptea minții!!!

  • Adi, marţi, 25.06.2024 16:58

    Eu nu spun ca nu sunt performante. Dar vad mult mai multe si M3 si M4 decat Tesla Plaid. Si costa la fel. Ori cocalarii cu BMW nu au aflat de Plaid ori M3/M4 este o masina mai atractiva.

  • @Dutz, marţi, 25.06.2024 17:56

    Pai clar sunteti spalati pe creier daca nu pricepeti si bateti campii. De ce scoate BMW electric daca nu e ok??? Unde sunt dom'le BMW-URILE alea diesel cu 4 turbine? Unde sunt noile M3 cu V8???? Spalati pe creier mai sunteti toti. @dan_grc: se aude pana la tine: M3 full electric!!!!

  • Banditos, marţi, 25.06.2024 18:24

    M3 electric pai in primul rand si in primul rand ca va fi o masina...proasta! nu o zic eu, citez din memorie un user de pe AM, fan Diesel.

  • Andrei, marţi, 25.06.2024 18:24

    Un motor pentru fiecare roată oferă avantaje enorme unui model de performanță (ca ai în off-road). Un motor termic produce o putere și o viteza de rotație care trebuie transmise la roți în mod diferit, prin diferențiale, mecanice sau electronice. Mai exact: roțile de învârt la viteze diferite și li se transmite cuplu diferit. Dar dacă ai un motor separat pentru fiecare roată nu mai ai nevoie de diferențiale și plaja de valori la care poate opera fiecare roată e mai mare. De asemenea viteza de reacție e mult mare mare chiar și comparat cu diferențiale electronice. Calculatorul central trmsmite fiecărui motor ce sa facă. Asta se va traduce în comportament dinamic superior.

    Dutz, marţi, 25.06.2024 18:57

    N-ai cum să înțelegi arta… este mult prea mult pentru tine. Las-o așa.

  • dan_grc, marţi, 25.06.2024 18:31

    Bolnavul de serviciu îmi atrage atenția ca nu citesc articolele, doar titlul, dar cred ca a omis ca viitorul M3 " ar putea apărea în 2027 " . Din 2015 macane ca va dispărea dieselul la Bmw, n-a dispărut și nici nu se va întâmpla în următorii ani, așteaptă momentul 2035 sa spună " ce ti-am spus din 2015, ha ha ", despre asta vorbim. Da, termicele sunt baza la Bmw, electricele reprezintă 15 %, lăsați cu " electrificatele ", ca și 2.0 diesel mild hibrid intra la categoria asta .

  • Matei, marţi, 25.06.2024 18:45

    Ca nu citești articolele și ești analfabet functional ți-am atras eu atenția. Nu știu ce am omis că nici nu am comentat la articolul asta. Ai probleme destul de mari, dacă tot vorbești de bolnavul de serviciu.

  • @dan_grc, marţi, 25.06.2024 18:48

    Iar o dai cotita, te faci ca nu pricepi??? Vorba lui @Dutz, multi cretini pe aici, va numarati printre ei. Unde sunt motoarele alea noi diesel dezvoltate??? Alea fara numar. Ca tot vad: Ix1, IX2, Ix3, Ix, I3, I5......:)) Sau astea cu I sunt noile dieseluri:)) Retardati din toate tarile, uniti-va....

  • Jian de la Calafat, marţi, 25.06.2024 18:51

    Andrei Ai rostit doar jumatate de adevar. M3 electric la greutate similara unui X7.

  • dan_grc, marţi, 25.06.2024 19:00

    Cotita o dai tu băiete, era vorba de menținerea diesel, atâta timp cât va fi cerere, nu de dezvoltarea de la zero, Bmw a dezvoltat decenii la rând diesel, ce sa dezvolte de la zero, principiul de funcționare ? Acum sunt mici îmbunătățiri, modificari, dar motorul electric se dezvolta acum de la zero ? Acum un an, doi, mulți constructori anunțau zeci de miliarde investiții în electrice, de fapt au platit bani grei sa cumpere baterii făcute de alții, motoare făcute tot de alții, gata mașina electrică, 50-60 k, apoi va mirați de ce se poticneste piața electricelor .

  • Bălăceanca, marţi, 25.06.2024 19:11

    A lăsat cineva deschisă poarta aripii Napoleoni cu BMW.

  • @dan_grc, marţi, 25.06.2024 19:19

    Fa un exercitiu pentru noi, astia care nu ne pricepem: enumera toate modelele FULL ELECTRICE de la BMW. Nu zic si PHEV cu range peste 50 km, zic doar full electrice. Hai sa te vedem ce stii. Daca iti ies peste 19 modele full electrice, mergi si te ascunde.

  • Andrei, marţi, 25.06.2024 19:48

    @Jian de la Calafat Ce greutate are viitorul M3? Ca sa aflăm și jumătatea cealaltă de adevăr.

  • spaclu lu manole, marţi, 25.06.2024 20:03

    Iar agitatie mare in tabara pro-electrica. Si mie imi plac electricele dar ... Mercedes a dat-o in bara rau de tot cu trecerea de la V8 la I4 pe AMG si acum o dau la intors spre I6 & V8. La fel s-ar putea s-o pateasca si BMW cu trecerea completa spre electrice cu M3. Pana o sa iasa masina asta pe piata, pot sa se mai intample multe care pot sa schimbe planurile de la o zi la alta. Atatea stiri contradictorii de la o zi la alta, si noi tot pe-aici ne smulgem parul pentru ce? In cazul AMG la Mercedes, desi per total noul I4 + electric sterge pe jos cu orice AMG pur ice, totusi, sunetul motorului e sub orice critica, la fel ca si feeling-ul. Deci doar performantele singure, nu reusesc sa vanda un produs. Nu la nivelul asta de segment de piata. La fel si BMW s-ar putea sa realizeze intr-o zi ca desi noul M3 "va bate totul", poate n-o sa fie suficient sa-si castige fan-ii si sa faca vanzari.

  • @Manole, marţi, 25.06.2024 20:20

    Băiețașii de cartier care vor vrum-vrum au crescut mari, au familii, acum se uita după break-uri rapide gen RS6. Sau Skoda Superb RS. In schimb noua generație vrea ecrane și cat mai multă electronică. Bine ai venit în deceniul ăsta.

  • @Manole, marţi, 25.06.2024 20:21

    A, și, desigur, sa fie și vegan, dacă se poate.

  • dan_grc, marţi, 25.06.2024 20:27

    Hai ca încerc altceva, în afară de M-uri, exclusiv pe benzină în prezent, Bmw oferă tot pe toate modelele, adică benzină, diesel, hibrid, electric, excepție face iX, care este doar electric, e ok exercițiul ? Și nu doar numarul de modele contează, ci și ponderea lor, va exprimați de parcă electricele reprezintă 80% din vânzări, nu reprezintă, Bmw de mulți ani declară ca vor merge în paralel cu orice tip de propulsie, până acum s-au ținut de cuvânt.

  • @dan_grc, marţi, 25.06.2024 20:36

    Vor mai merge în paralel O PERIOADĂ. Și deja noile modele nu mai sunt pe aceeași platforma, ca pana acum. Modelele termice viitoare sunt pe platforma actuala învechită și cu aceleași motoare vechi. Doar cu ceva îmbunătățiri și baterie mai mare la cele hibride. Echivalentele electrice vin pe platforma complet noua Neue Klasse. Deci da, viitorul Serie 3 va avea și versiune termica, dar e impropriu spus. De fapt e același ca acum, cu caroseria viitorului i3 (probabil cu o grila deschisă).

  • dan_grc, marţi, 25.06.2024 20:53

    Acea perioadă nu este fixa la Bmw, așa cum s-au aruncat alții, ci atât cât va fi nevoie, cât va fi cerere, mai vorbim și de 2035, nu e bătut în cuie, e simplu sa stabilești cererea din pix și restricții, nu ?Problema este ca unii va referiți la această perioadă de ani buni, lucrurile nu funcționează așa. Vorbeam de anul trecut, extremismul este în creștere in Europa și pentru ca oamenii nu mai sunt ascultați, unii politicieni știu doar sa impună planul X, fără a lua în considerare nimic, adică milioane de oameni, valabil în orice domeniu, pai sa vedem atunci cum va fi doar cu extremiști la putere, evident ca nu va fi bine și se va ajunge în alte extreme .

  • @dan_grc, marţi, 25.06.2024 20:58

    Dacă asculți extremiștii ajungi iar la 1939-1945.

  • Matei, marţi, 25.06.2024 22:42

    Și încă 70 de ani în care vânăm leprele extremiste prin vagăuni pe unde se ascund.

  • @dan_grc, marţi, 25.06.2024 22:54

    Deci nu ai vrut sa zici, pentru ca iti e rusine :)) Are destule electrice pentru ca exista cerere pentru ele. PUNCT Daca nu ar fi vrut lumea, nu le cumparau. PUNCT Si daca nu ar crede in electrificare, BMW nu ar face nimic. S-ar multumi cu motoarele alea diesel dezvoltate de zeci de ani si gata. Dar viata bate filmul asa ca... architectura noua Neue Classe.... nevoie mare de baterii....deci mancati muraturi.

  • Andrei, marţi, 25.06.2024 23:14

    Dacă bmw credea ca viitorul e ICE investesteau miliarde într-o arhitectura ICE nouă. Dar, ce sa vezi.... Au investit miliarde într-una EV. Faptul ca le vor vinde în paralel e irelevant. Ar fi și fraieri sa nu vândă ceva ce au deja și nu necesita investiții, atâta timp cât e profitabil.

  • Hamham, miercuri, 26.06.2024 09:36

    Miroase a frustrare in secțiunea asta de comentarii. Mai faceți puțin amor fraților, că sunteți penibili.

  • @dan_grc, miercuri, 26.06.2024 10:04

    Nu trebuie impus nimic, lasat liber totul, fiecare marca sa faca ce vrea, sa nu le dea nici amenzi pentru minciuni, pentru softuri ilegale, pentru carteluri. Nici limite de viteza nu trebuie, fiecare sa mearga cu cat il tine. Nu avem nevoie nici de semne de circulatie, nici de semafoare... Sa lasam smenarii sa stabileasca ei cand trec prin intersectie, pe ce culoare vor, cand merg pe linia de tramvai, cand parcheaza si unde vor ei. Ce e dom'le cu atatea reguli si limitari!!! Sa nu ni se mai impuna nimic, nici norme de poluare, ca e bine asa, merge treaba. BMW inca nu schimba complet strategia pentru ca mai au de amortizat investitiile in motoarele diesel si software ilegal. Cat mai au fraieri care sa le cumpere produsele, vor mai vinde. O persoana corecta daca era aburita cu ilegalitati, dadea retur la produsele neconforme. Un cocalar daca e aburit, el prefera sa nu recunoasca si sa o tina pe a lui. 2035 nu are cum sa fie an limita. Sunt prea multi prosti si Gigi contra ca sa poata lumea evolua.

  • ., miercuri, 26.06.2024 13:31

    Chiar daca va fi electric nu va fi pentru fetite gen mihaita si alte panarame.Voi ramaneti la renault tesla in coa si alte ligheane.