Șeful Bentley oferă detalii noi despre primul model electric al companiei. Testele încep anul acesta
Adrian Hallmark, șeful Bentley, a oferit o serie de informații noi despre primul model cu zero emisii al companiei. Testele vor începe anul acesta, iar debutul este programat pentru 2025.
Britanicii de la Bentley sunt pregătiți să investească masiv în electrificare, mai exact 3 miliarde euro în următorii 10 ani. Vor urma nu mai puțin de 5 modele cu zero emisii, iar primul este programat să debuteze în 2025.
Acum, șeful mărcii din Crewe a oferit mai multe informații despre acesta. Potrivit lui Adrian Hallmark, Bentley va începe testele anul aceasta, în contextul în care circa 80% - 85% din designul exterior este deja finalizat. Cât despre interior, acesta este complet în proporție de 95%.
În ciuda zvonurilor care "umblă" prin presa de specialitate, Hallmark nu a comentat informația potrivit căreia primul model electric Bentley va fi un SUV. În schimb, a menționat că designul ales nu este unul radical, dar va marca intrarea companiei într-o nouă eră.
Dacă tot suntem la acest capitol, șeful Bentley a precizat că echipa lui a stabilit deja designul celorlalte patru modele cu zero emisii ale mărcii.
via Autocar
s-au trezit şi Bentley din somn.... Greu tare.... să munceşti, să inovezi,... Trebuie bani cheltuiţi dar lăcomia e mare Cu poluarea mergea înainte, banii curgeau, oamenii se îmbolnăveau. Ce le pasă