Şeful Bentley: ”Fiecare model din gamă va fi oferit şi în versiune hibridă”

Publicat joi, 09.01.2014 18:56 de Sebastian Toma

Dr. Wolfgang Schreiber, CEO-ul Bentley, a confirmat dezvoltarea de versiuni hibride pentru toate modelele din gama constructorului britanic, inclusiv pentru viitorul SUV.

Bentley va hibridiza întregul portofoliu, iar SUV-ul mărcii va fi primul model care va beneficia de un sistem de propulsie hibrid. Mai mult decât atât, viitorul SUV de la Bentley va avea o versiune hibridă plug-in, declară Dr. Wolfgang Schreiber, CEO-ul Bentley, într-un interviu acordat celor de la Auto Express. Explicaţia din spatele alegerii SUV-ului pentru noul tren de propulsie vine din spatele platformei, aceasta fiind o nouă platformă, cu tehnologii noi, iar un SUV va asigura suficient spaţiu pentru acumulatorii necesari sistemului de propulsie hibrid. Elementele care compun sistemul de propulsie ar putea fi preluate de la actualul Porsche Panamera Hybrid.

Lansarea SUV-ului Bentley va avea loc în 2015, versiunea hibridă urmând să fie disponibilă un an mai târziu. Dezvoltarea modelului de serie este avansată, design-ul acestuia fiind complet diferit de cel prezentat de conceptul EXP 9F, care nu a fost primit bine nici de clienţii ţintă, nici de publicul de la Salonul Auto de la Geneva. Noua versiune a primit peste 2.000 de pre-comenzi, spun reprezentanţii Bentley, fără ca vreunul din cei 2.000 de clienţi să ştie cum o să arate şi cât o să coste modelul de serie.

Versiunea de serie a SUV-ului Bentley nu va fi inspirată de conceptul EXP 9F, acesta nefiind bine primit de public.


Reprezentanţii Bentley spun că SUV-ul va fi o a doua maşină pentru 90% dintre clienţii actuali, iar marca va avea clienţi noi graţie acestui model, aceştia urmând să vină de la alte mărci. Clienţii noi vor fi atraşi de noua nişă care va fi creată de SUV-ul Bentley, SUV-ul de lux. Spre deosebire de alte produse de lux, modelul nu va face rabat la utilitate, urmând să fie primul Bentley disponibil cu un cârlig de remorcare.

Via Autoexpress

  • aaa, joi, 09.01.2014 21:03

    de mult nu am vazut o masina asa urata

  • hmmm..., luni, 13.01.2014 01:32

    nevasta lui shrek intre masini