Șeful Audi estimează dublarea vânzărilor până în 2030, cu ajutorul modelelor electrice și autonome
Audi se așteaptă la o dublare a vânzărilor sale globale la 3 milioane de unități și, în același timp, să-și mențină marjele de profit, în ciuda înlocuirii mașinilor “tradiționale” cu cele electrice și autonome, potrivit declarațiilor făcute de CEO-ul Markus Duemann.
În 2020, vânzările Audi au atins un total de circa 1.7 milioane de exemplare, în scădere cu 8.3% față de 2019. Oficialii producătorului german vor să ia măsuri, iar noua strategie “Vorsprung 2030” propune câteva obiective îndrăznețe.
În contextul electrificării gamei de modele și a sinergiilor din grupul VW, Audi speră că va dobândi statutul de lider al pieței de vehicule cu emisii reduse în acest deceniu.
În 2030, Audi vrea să ajungă la vânzări de 3 milioane de unități, aproape dublu față de rezultatul de anul trecut. În același timp, producătorul vrea să mențină o marjă de profit de 9-11%.
Până la sfârșitul deceniului, Audi va renunța treptat la mașinile cu combustie internă, o “schimbare uriașă, dar și o oportunitate” pentru șeful Markus Duesmann.
“Inovațiile vor ajunge mult mai repede la clienții. Rularea autonomă este un salt tehnologic real. Noi considerăm că aceasta va fi cea mai mare provocare în viitor: să le oferim clienților mai mult timp, timp pe care acum îl petrec la volan,” a spus CEO-ul Audi.
Via Automotive News
Vise, niciun constructor premium nu va ajunge la 3 milioane până în 2030, cu atât mai puțin Audi.