Seat Leon SC - imagini neoficiale dezvăluie mai devreme varianta cu trei uşi
Seat va dezvălui în cursul zilei de astăzi primele imagini şi informaţii oficiale ale noului Leon SC, varianta cu trei uşi a modelului compact. Până atunci însă, designul a fost trădat deja cu ajutorul unor fotografii neoficiale.
Seat a anunţat ieri că va publica în cursul zilei de astăzi primele imagini şi informaţii ale noului Leon SC, varianta cu trei uşi a modelului compact. Chiar şi aşa, publicaţia cehă AutoCzech a decis să nu-i mai aştepte pe iberici şi a rupt embargoul de publicare a fotografiilor oficiale. Acestea au apărut deja pe site-ul cehilor, dezvăluind complet designul modelului coupe.
Seat Leon SC este modelul cu trei uşi care a supravieţuit cel mai mult timp în gama spaniolilor, şi aşa încercată de rezultate comerciale slabe. Leon SC şi-a început cariera în urmă cu 14 ani şi a bifat până acum trei generaţii.
Comparativ cu varianta în cinci uşi a modelului actual, coupe-ul pierde două uşi, câştigă portiere faţă mai mari, un profil mai alungit şi un nou design pentru geamurile laterale. Diferenţe mici şi la nivelul hayonului unde avem o lunetă ceva mai aplecată.
Pentru interior nu există schimbări notabile. Seat a mers pe aceeaşi reţetă, nevoit fiind să păstreze costuri reduse.
Gama de motorizări va fi asemănătoare cu cea fratelui său: aceleaşi unităţi diesel şi benzină şi poate chiar versiuni de performanţă Cupra şi Cupra R.
Pare genul care arata bine, iar in realitate si mai bine! De platforma tehnica ireprosabil din cate s-a vazut la G7, multi ani in top nimic nu il atinge.