Seat Leon Cupra, tratat „intravenos” cu 350 de cai putere de Je Design
Pentru a putea râvni din nou la recorduri pe Nurburgring, Seat Leon Cupra a primit vizita tunerilor de casă Je Design, care au stors 350 de cai putere din motorul standard.
Recunoscut pentru scurtă vreme ca fiind cel mai rapid model cu tracţiune faţă pe circuitul de la Nurburgring, Seat Leon Cupra îşi propune să recâştige titulatura. Pentru asta, tunerii de casă Je Design au gândit un pachet amplu de modificări pentru hot-hatch-ul iberic, inclusiv ceva mai mulţi cai sub capotă.
Îmbunătăţirile încep de la nivel exterior, unde avem instalat un kit de caroserie evaluat la 6200 de euro. El include un nou spoiler frontal, pasaje ale roţilor mai generoase, praguri laterale şi un deflector care înglobează acum patru terminaţii ale sistemului de evacuare.
Lista modificărilor continuă cu o suspensie KW, cu noi lumini LED pentru semnalizare, cu o folie mată în două nuanţe pentru caroserie, cu jante de 19 inch din aliaj şi cu pneuri Dunlop Sport Maxx GT.
Cele mai importante modificări au însă loc sub capotă, acolo unde se pregătesc premizele pentru o nouă abordare a Nurburgringului. Unitatea pe benzină de 2.0 litri reuşeşte să dezvolte 350 de cai putere şi 440 de Nm, cu 70 de cai şi 60 de Nm mai mult decât versiunea standard. Resursele garantează un sprint de la 0 la 100 de km/h în 5.4 secunde şi o viteză maximă de 250 de km/h.
frumos rau