Seat ar putea extinde gama de modele Cupra cu variante diesel
Seat analizează posibilitatea introducerii de variante Cupra TDI ale modelelor sale în vederea extinderii ofertei actuale. Până la o decizie finală, Seat Ibiza Cupra va fi oferit şi cu o transmisie manuală, nu doar cu DSG-ul din prezent.
Seat ia în considerare extinderea ofertei sale şi cu versiuni Cupra diesel ale unor modele, titrează englezii de la Autocar citându-l pe Jürgen Stackmann, şeful mărcii iberice. Extinderea ar putea avea loc în viitorul apropiat şi ar putea începe cu modelul Leon Cupra TDI. Cu toate că Leon a mai fost oferit în trecut într-o variantă Cupra TDI, cea de-a treia generaţie a lui Leon în versiunea Cupra diesel ar putea fi echipată cu un motor mai puternic, de 240 CP, preluat de la Volkswagen Passat BiTDI. Unitatea de 2.0 litri livrează un cuplu maxim de 500 Nm în varianta care-l echipează pe Passat BiTDI, deci eventuala versiune diesel de performanţă a compactei iberice ar asigura reprize impresionante.
Pe lângă variantele diesel ale modelelor Cupra din oferta actuală, cei de la Seat iau în considerare dezvoltarea unei variante de performanţă a viitorului lor SUV. Crossoverul de la Seat, anticipat de conceptul 20V20, prezentat în luna martie la Salonul Auto de la Geneva, ar putea primi şi o variantă de performanţă la ceva vreme de la debutul pe piaţă. Până la lansarea acestuia şi la evaluarea rezultatelor de vânzări în raport cu aşteptările, decizia finală privind varianta Cupra va fi amânată.
Cea mai nouă adăugire în oferta de variante Cupra ale modelelor Seat va veni în cazul lui Ibiza, a cărei versiune de performanţă va fi oferită şi cu o transmisie manuală. Unitatea cu şase trepte va veni în ofertă în completarea DSG-ului existent şi le va aduce ibericilor de la Seat o posibilitate de a concura de la egal la egal cu Ford Fiesta ST şi Opel Corsa OPC, două modele de performanţă din clasa mică disponibile doar cu transmisii manuale.
Via Autocar