Se pregateste greva generala la Dacia?

Publicat vineri, 14.03.2008 17:11 de Robert Gherghe

Dacia a oferit mult prea putin din revendicarile salariatilor, fapt care ar putea declansa greva generala.

Dacia propune angajatilor aflati vineri pentru doua ore in greva de avertisement o majorare a salariului cu 9.14%, in doua transe, si acordarea unei prime, in functie de performanta, in valoare de 456 de lei, pentru fiecare angajat.

Salariul mediu brut lunar al unui muncitor de la Dacia a fost, anul trecut, de 1.663 de lei, de aproape doua ori si jumatate mai mare decat cel din 2003, respectiv 691 de lei.

Nicolae Pavelescu, liderul Sindicatului Dacia Renault, a declarat ca in cazul in care administratia nu va accepta toate cele 14 revendicari, sindicalistii vor declansa greva generala pe termen nelimitat.

Cele mai importante revendicari ale sindicalistilor de la Dacia vizeaza majorarea de salariu cu 350 de lei incepand cu 1 ianuarie 2008 si cu 200 de lei incepand cu 1 iunie 2008, participarea la profit cu o cota de 5-10% din profitul net al societatii, marirea primelor de Paste si de Craciun cu o valoare de 50 la suta din salariul mediu brut al societatii si a primei de vacanta, majorarea primei pentru Ziua constructorului de masini, acordata in luna septembrie, cu o valoare de 200 de lei, acordarea facilitatii pentru salariatii care achizitioneaza masini sau piese Renault, in sensul unei reduceri de 15 la suta la facturare.

Via | Mediafax
  • f1, vineri, 14.03.2008 21:29
    salariu

    ce inseamna salariu mediu brut lunar? adica salariile medii brute ale tutror adunate si apoi impartite la cati sunt nu? si da 1663, dar aici exista un dar cati directori su peste 10000 are dacia??????????Inseamna ca un muncitor clasic ajunge pe la 1000....adica nici prea-prea nici foarte-foarte....

  • kos, vineri, 14.03.2008 22:13
    dacia

    Ai perfecta dreptate, intr-o uzina de acest nivel 25% di personal nu produce nimic si ia 50% din fondul de salarii, asa se explica salariul mediu mincinos

  • comment, sâmbătă, 15.03.2008 20:43
    comment

    problema cu salariile medii brute e o problema la nivel national.am curaj sa afirm ca 70%-75% din companiile nationale si multinationale se confrunta cu probleme de genul acesta.sa nu mai vorbim de firmele mici si mijlocii care pe cartea de munca isi platesc angajatii cu minim pe economie si restul banilor "la negru".

  • De_acia, duminică, 16.03.2008 10:24

    Vreau si eu sa-mi iau o tigaie de Logan cu banii de la Dacia (salariat fiind acolo)si nu prea pot,reducerea pt salariati este acum de 5% iar in FR la Renault au vreo 20% reducere, de salariile lor ce sa mai vorbim......

  • Adevarul despre dacia!, duminică, 16.03.2008 12:35
    o fi el romanesc dar totusi ne futa la cap

    Ar fi mai bine pentru toti daca s-ar inchhide uzina dacia si nu sa-r mai produce masini de doi bani,rebuturi! Mai bine cumpar masina la second hand din vest decat prostiile produse de renault-dacia!Din cauza lor taxa de inmatriculare a fost introdusa,ca sa-si protejeze piata handicapata,cine ar mai fi cumparat un logan daca taxele nu ar fi atat de mari la masinele introduse in tara? nu multi va spun eu ! au fost nevoiti sa cumpere loganul,asta-i democratie cand esti furat oriunde pentru niste interese,in cazul de fata bineinteles interesul ii revine celor de la pitesti,sa moara dacia sa moara masinile rebut de doi bani !!!

  • Tembelus REX, duminică, 16.03.2008 16:40
    Chiar asa, desteptule?...pentru cel de mai sus

    Sa moara Dacia? Ma faci sa rad.....dar daca moare mama ta...ce zici? Smechere probabil tai padurile tarii si ai bani de vw sau skoda la mana a doua sau faci deduceri ilegale de TVA......la un salariu de 1000 de lei iti spun eu ca nu iti permiti sa-ti iei altceva decat Dacia....vezi tu masina e usor de cumparat...E GREU DE INTRETINUT IN SCHIMB......asa ca lasa-ne pe noi sa ne luam loganuri chiar si chele si tu du-te in autohausuri si ia-ti second-handuri......(prietenii stiu de ce)....ha,ha,ha....de la prietenii turci.....a si apropo sunt o gramada de oameni care muncesc si nu iau 1000 de lei...muncesc legal nu fura....

  • Pentru tembelus, duminică, 16.03.2008 21:16

    Daca nu ai bani dute cu autobozul prostule,sau i-ati un scuter,nu polueaza si tu degeaba cu golanul tau ! mi-a murit cineva drag,daca nu era cu golan poate ca si astazi traia,si nu el a fost de vina ! ASa ca lasa, ,sa traiasca sasii din Sibiu capitala romaniei!

  • Tembelus Rex, duminică, 16.03.2008 21:34
    Pentru tine ...de mai sus

    Vezi ca jignesti gratuit maestre......(am doua facultati si un master (toate la stat nu private) - dar asta nu are importanta. GRESEALA MEA...CA SCRIU PE UN SITE CA ASTA.....am SPUs-o ca nu mai scriu, dar iata ca am scris din nou.....s-ar putea sa ma lecuiesc definitiv......Apropo cat castigi??? Salariu net si cu ce te ocupi??? Pari destul de plin de tine.....Am investit milioane lei vechi si saptamani intregi studiind fenomenul auto (cataloage, reviste, emisiuni, drive-teste- MAI MULT SAU MAI PUTIN RELEVANTE).......asa ca ...las-o moale......Respectiva persoana a murit pentru ca " A fost omul nepotrivit la locul nepotrivit"....putea foarte bine sa aiba si Skoda Octavia (pe care o ridicati toti in slavi) si sa moara la fel de bine......sau chiar VOLVO....la fel de bine poti conduce un OLTCIT toata viata ...si sa mori la 80 de ani....- moarte naturala....Pacat ca esti din Sibiu.....Nu meriti un asa judet...ar trebui sa fii de prin Calarasi , de prin Giurgiu...sau Ilfov......si apropo proasta a fost mama ta cand te-a facut (mai bine se ducea la WC)

  • Ardelean?, duminică, 16.03.2008 21:52
    sambo?

    Imi pare rau pentru pierderea ta! Dar esti sigur ca a murit din cauza masinii? Pentru aia de mor in Seria 5, e de vina BMW?La copiii care ar muri de foame daca s-ar inchide fabrica aia nu te gandesti?! Sau pentru ca parintii tai sunt patroni de firma de rebuturi sh, suferinta oamenilor care lucreaza la Dacia nu conteaza? Sasii din Sibiu? Cati mai sunt? Daca il votau doar cei care au mai ramas pe primarul vostru, iesea primar la Sfantul asteapta. L-au votat romanii si bie au facut! Ca nu esti roman se vede dupa cat de corect scrii romaneste. Dar simplu fapt ca locuiesti in Sibiu nu te face si ardelean. Pentru asta ai nevoie de educatie si bun simt, atribute care tie iti lipsesc cu desavarsire.Cat despre mintea ta bolnava, ce sa spun? De ce nu emigrezi in Kossovo sau in Transnistria, ca vad ca ai separatismul in sange, analfabetule?

  • sambo, luni, 17.03.2008 00:14

    Scuze pentru ca mai sus am inversat titlu si numele. @tembelus rex: Scrie in continuare si spune ce gandesti. Oricum cel care te-a jignit e unul singur in cazul de fata, dar posteaza si anonim, doar o mai face adepti. Daca un procent foarte mare din fanii acestui site nu stiu sa faca altceva decat sa jigneasca sub ochii ingaduitori ai administratorilor, nu inseamna ca asta trebuie sa te intimideze. De fapt ti-am spus asta si intr-un alt post pe care l-au cenzurat dupa care s-au apucat sa stearga injuriile din textele de mai sus. De ce l-au cenzurat oare ca eu n-am insultat pe nimeni?!!!!Probabil pentru ca pe site-ul asta comenteaza numai cine vor ei. Nu conteaza ca esti analfabet, injuri si zvarli cu noroi, cat timp nu contrazici echipa Automarket, esti fanul ideal. Bafta!

  • sambo, luni, 17.03.2008 00:18
    erata

    A se citi mai sus "subiectul" in loc de "titlu (L)".

  • Marius, vineri, 21.03.2008 00:17
    lucrez la dacia

    Suntem exploatati la secunda pentru 1000 de lei.Cei noi angajati nu depasesc 550.Acum vor sa ne ia si dreptul de a fi liberi sambata si dumineca.Oricum lucram dar cel putin eram platiti dublu pt orele suplimentare.Acum vor sa lucram nonstop fara si sa fim platiti normal.Facem 440 de masini pe schimb.Cred ca nu exista oameni mai zgarciti decat franceji....

  • Marius, vineri, 21.03.2008 00:31
    Aranjament

    Acum trebuie sa inttram in greva....Parerea mea este ca e doar un aranjament intre sindict si patronat,asa incat sa mai scuteasca ei niete bani,probabil ca nu au piese sau ceva...si sa nu stam degeaba si sa fim pltiti,au gandit varianta asta.Zice ca nu avem voie sa facem greva in interiorul fabricii pt ca este proprietate privata,,sa stam acasa si sa facem greva acasa...Ce ziceti de asta????

  • Dan, vineri, 21.03.2008 00:39
    dacia

    Majoritatea celor care lucreza la dacia sunt de la tara si asta[crescatori de capre]de asta pot sa reziste pe banii astia...

  • cucu, sâmbătă, 22.03.2008 22:20
    dacia

    Salariati de la dacia sunt prea cuminti fata de jigodiile de francezi....