Se întâmplă în America: doi câini au intrat cu mașina într-un supermarket
Doi câini care au fost lăsați într-o mașină pornită au mers după stăpâna lor în supermarket. Cu tot cu mașină.
În Statele Unite există un întreg val mediatic împotriva celor care își uită animalele de companie sau chiar copiii în mașină. De cele mai multe ori, soarta acestora este una nefericită, din cauza temperaturilor insuportabile care se ating în habitaclu atunci când mașina este parcată la soare.
Pentru a evita o astfel de tragedie, o femeie a lăsat mașina pornită, cu aerul condiționat în funcțiune, în parcarea unui supermarket, cu gândul că cei doi câini ai săi vor fi feriți de soarele de afară. Femeia a mers apoi în supermarket pentru cumpărături.
Mare i-a fost surpriza atunci când mașina sa a intrat în vitrina magazinului. Câinii, unul așezat pe scaunul șoferului și celălalt pe cel al pasagerului, au reușit să pună în mișcare vehiculul selectând treapta D a cutiei de viteze automate.
Din fericire, mașina a intrat în magazin cu viteză redusă și nimeni nu a fost rănit. Nici măcar animalele de companie care au provocat accidentul.
via abc7
Ca sa treci din P in D, din ce stiu eu, trebuie sa apesi pedala de frana, dupa care apesi pe butonul de pe levier ( ca sa deblochezi pin lock) dupa care duci levierul in D. Nu cred eu ca au facut cainii asa ceva, cel mai probabil, duduia ori a lasat in N (neutru) ori in D ( drive).