Schumacher, cel mai rapid în calificări la Monaco, dar Webber pleacă din pole!
Michael Schumacher a fost cel mai rapid în calificările de la Monaco, însă va fi nevoit să-i cedeze pole position-ul lui Mark Webber din cauza unei penalizări de cinci poziţii pe grilă.
Michael Schumacher a avut nevoie de aproape trei ani pentru a obţine primul pole position de la revenirea în Formula 1, însă septuplul campion mondial nu se poate bucura pe deplin de această performanţă majoră.
Germanul a ocupat prima poziţie în calificările de pe circuitul de la Monaco după ce a fost cronometrat cu 1:14.301, însă va pleca doar de pe locul şase al grilei de start din cauza unei penalizări de cinci poziţii primite după incidentul de cursa cu Bruno Senna de la Barcelona.
Germanul a obţinut astfel al 69-lea pole position din cariera şi primul după Marele Premiu al Franţei din sezonul 2006.
Penalizarea lui Schumacher i-a oferit pole position-ul lui Mark Webber, iar pilotul echipei Red Bull va fi acompaniat pe prima linie a grilei de start de Nico Rosberg de la Mercedes AMG.
Lewis Hamilton (McLaren) şi Romain Grosjean (Lotus) completează a doua linie a grilei de start în faţa lui Fernando Alonso de la Ferrari, urmat de coechipierul său Felipe Massa, Kimi Raikkonen (Lotus) şi Sebastian Vettel. Pilotul echipei Red Bull a optat insa pentru o strategie diferită şi a utilizat pneurile mai dure în calificări, urmând să intre mai târziu la boxe în primul stint al cursei.
Pastor Maldonado a ocupat locul nouă în calificări, însă va pleca doar de pe 19 în urma unei penalizări de 10 poziţii primite pentru un incident cu Sergio Perez din ultima sesiune de antrenamente libere.
Jenson Button a ratat pentru a doua oară consecutiv accesul în ultima parte a calificărilor după ce a stabilit doar al 13-lea timp, însă pilotul echipei McLaren va pleca de pe locul 12 în urma penalizării suferite de Maldonado.
Force India şi Toro Rosso au fost eliminate cu ambii piloţi în Q2, iar Jean-Eric Vergne a fost protagonistul unui accident la scurt timp după ieşirea din tunel şi a ajuns cu greu la boxe cu monopostul STR7 avariat.
Sergio Perez a avut parte de un nou accident în calificări, la un an după cel suferit în sezonul precedent tot pe circuitul de la Monaco. De data aceasta, pilotul echipei Sauber a pierdut controlul volanului şi a lovit barierele de protecţie cu partea stânga-spate a monopostului, iar pneul respectiv s-a detaşat de maşină. Mexicanul nu a suferit nicio rană, însă accidentul a survenit înainte de a stabili un tur cronometrat, astfel că pilotul va pleca de pe ultima poziţie a grilei de start.
Ceilalţi şase piloţi eliminaţi în prima parte a calificărilor aparţin celor trei echipe care au debutat în Formula 1 în sezonul 2010.
Monaco - Rezultate calificări:
1. Michael Schumacher Mercedes 1m14.301s 2. Mark Webber Red Bull-Renault 1m14.381s 3. Nico Rosberg Mercedes 1m14.448s 4. Lewis Hamilton McLaren-Mercedes 1m14.583s 5. Romain Grosjean Lotus-Renault 1m14.639s 6. Fernando Alonso Ferrari 1m14.948s 7. Felipe Massa Ferrari 1m15.049s 8. Kimi Raikkonen Lotus-Renault 1m15.199s 9. Pastor Maldonado Williams-Renault 1m15.245s 10. Sebastian Vettel Red Bull-Renault no time Q2 cut-off time: 1m15.322s Gap ** 11. Nico Hulkenberg Force India-Mercedes 1m15.421s + 0.510 12. Kamui Kobayashi Sauber-Ferrari 1m15.508s + 0.597 13. Jenson Button McLaren-Mercedes 1m15.536s + 0.625 14. Bruno Senna Williams-Renault 1m15.709s + 0.798 15. Paul di Resta Force India-Mercedes 1m15.718s + 0.807 16. Daniel Ricciardo Toro Rosso-Ferrari 1m15.878s + 0.967 17. Jean-Eric Vergne Toro Rosso-Ferrari 1m16.885s + 1.974 Q1 cut-off time: 1m16.491s Gap * 18. Heikki Kovalainen Caterham-Renault 1m16.538s + 1.120 19. Vitaly Petrov Caterham-Renault 1m17.404s + 1.986 20. Timo Glock Marussia-Cosworth 1m17.947s + 2.529 21. Pedro de la Rosa HRT-Cosworth 1m18.096s + 2.678 22. Charles Pic Marussia-Cosworth 1m18.476s + 3.058 23. Narain Karthikeyan HRT-Cosworth 1m19.310s + 3.892 24. Sergio Perez Sauber-Ferrari no time
-
jax, sâmbătă, 26.05.2012 16:15felicitari schumacher !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
felicitari schumacher !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! felicitari schumacher !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! felicitari schumacher !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! felicitari schumacher !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! felicitari schumacher !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! felicitari schumacher !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! felicitari schumacher !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
-
FanF1, sâmbătă, 26.05.2012 16:16Bravo Schumi!
Felicitari! Pacat de incidentul cu Senna!
-
Davidenko, sâmbătă, 26.05.2012 16:16
YAY!! sper sa il vad pe podium maine.
-
isa.t, sâmbătă, 26.05.2012 16:16?
...........1
-
Speed, sâmbătă, 26.05.2012 16:16Schumacher
Felicitari Schumacher, pacat de penalizare... Oricum, felicitari pt.ce-ai reusit si ce le-ai aratat anumitor fani F1.
-
mihai-sebastian, sâmbătă, 26.05.2012 16:19No. 1
Despre asta vorbim cand vine vorba de Schumacher. Numarul 1 in cea mai importanta cursa a sezonului. Un circuit "de mana", unde pilotul conteaza cel mai mult. Oare mai are sens sa vedem intrebari de genul "oare Schumacher mai e in stare?". Sa vad acum pe toti care arunca in directia lui Schumi ce au sa mai zica. De fapt, scuze... acum au sa zica si mai mult, ca e greu cand vezi ca nu ai dreptate. Revenire de forma in sezonul 2012, campion mondial in 2013. Punct si de la capat.
-
jax, sâmbătă, 26.05.2012 16:20oare se caluleaza la celelalte poluri ?
daca stie care va in aceste conditi daca ramine polpozitionul la schumi in istoric sau se acorda lui weber ? multumesc anticipat .
-
nadin, sâmbătă, 26.05.2012 16:20
pole in f1 la 43 de ani ... incredibil. Si daca asa ceva este posibil, ei bine asta nu poate veni decat din sclipirile (aduceri aminte) ale unui fost pilot de exceptie. Probabil ca daca era in cea mai buna forma ar fi facut pole-ul cu o diferenta consistenta fata de urmatorul clasat asa cum facea odata.
-
Speed, sâmbătă, 26.05.2012 16:21F1-2012
Bai fratilor, va rog sa nu va suparati pe mine dar sper ca maine Rosberg sa ocupe cel mult locul 2, asta din dorinta ca maine un alt pilot de F1 sa castige, favorabil parand de data asta Webber..Vreau un al 6-lea pilot diferit sa castiga pt.ca anul 2012 sa devina si mai sigur un an imposibil de uitat.
-
91Schumi06, sâmbătă, 26.05.2012 16:23
I se acorda lui Schumi,astfel va ajunge la 69 de pole-uri in intreaga cariera!Bravo, "Dictatorului"!
-
rastafan2, sâmbătă, 26.05.2012 16:23CINE E NUMBER 1 !?
BINE SCHUMIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII ! Si sper sa te vad macar pe treapta 3 a podiumului. Meriti!
-
91Schumi06, sâmbătă, 26.05.2012 16:24
Mi-a placut conferinta de presa,a spus ca va castiga,si daca nu ma inseala memoria,ultima data cand a afirmat asa ceva dupa o sesiune de calificari a fost la Indianapolis in 2006!!!!!!!
-
sarbu_f1, sâmbătă, 26.05.2012 16:24
bravoooooooooo SHUMIII
-
jax, sâmbătă, 26.05.2012 16:24ok
sper sa fie asa !!!!!!!!!!!!!!!!!! si sa vedem miine victoria nr 92 !!!!!!!!!!!!!!!
-
Davidenko, sâmbătă, 26.05.2012 16:26
Pole Position-ul lui Ham in Spania nu s-a pus la statistica "All Time" deci nici acesta nu se va pune din pacate...dar va ramane in amintirea tuturor fanilor F1.
-
91Schumi06, sâmbătă, 26.05.2012 16:26
C-o strategie bine pusa la punct,cu niste mecanici mai atenti si cu putin noroc,cine stie?! Oricum,trebuie sa ne bucuram de aceasta performanta!
-
jax, sâmbătă, 26.05.2012 16:271.
1. Michael Schumacher Mercedes 1m14.301s ----------------------------------------------------------------------------- 2. Mark Webber Red Bull-Renault 1m14.381s 3. Nico Rosberg Mercedes 1m14.448s 4. Lewis Hamilton McLaren-Mercedes 1m14.583s 5. Romain Grosjean Lotus-Renault 1m14.639s 6. Fernando Alonso Ferrari 1m14.948s 7. Felipe Massa Ferrari 1m15.049s 8. Kimi Raikkonen Lotus-Renault 1m15.199s 9. Pastor Maldonado Williams-Renault 1m15.245s 10. Sebastian Vettel Red Bull-Renault no time
-
marius_kji, sâmbătă, 26.05.2012 16:28senzational
Felicitari Michael,felicitari Mihai sper sa castigati si maine pt.ca meritati.
-
logon, sâmbătă, 26.05.2012 16:30BV SCHUMACHER
BV MICHAEL AI DEMONSTRAT DIN NOU CA ITI MERITI LOCUL IN CADRUL ECHIPEI AI DEMONSTRAT CA CHIAR SI PE CEL MAI SOLICITANT CIRCUIT POTI FI NR 1 BV BV BV!!!!
-
jax, sâmbătă, 26.05.2012 16:34victorie incontestabila !!!!!!!!!!!!!
nu conteza cit am asteptat !!!!!!!!!!1 pentru ca merita !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Schumacher, cel mai rapid în calificări la Monaco !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! 92.92.92.92.92.92.92.92.92.92. asteptam sa se sparga ghinionul !!
-
ENEA, sâmbătă, 26.05.2012 16:37SCHUMI
Ei acum ce mai spune-ti voi astia care ati lovit in Schumi sper ca veti crapa de ciuda. PS. Am stricat televizorul cand l-am vazut pe SCHUMI in pole dar nicio grija mai am inca unul
-
habahaba, sâmbătă, 26.05.2012 16:41:) zici ca-s alegeri
ce de fanatici destrabalati pe aici... nu va mai bucurati ca gastele ca o sa calcati pe urmele fanilor lui hamilton... asteptati si cursa...
-
mirco, sâmbătă, 26.05.2012 16:42@schumi
Impresionant si neasteptat. Sa fii cel mai rapid la Monte Carlo la 43 de ani, cand altii de varsta ta au pus casca in cui de multi ani, concurand cu piloti care ti-ar putea fi copii, eu cred ca ai fi foarte bun si daca iesi pe 10. Este un fenomen. Fantastic, bravo Michael !!!
-
91Schumi06, sâmbătă, 26.05.2012 16:42
Eu am sarit din fotoliu! De la cursa din China,din 2006,n-am mai reactionat asa! In sfarsit am avut ocazia de-a mai asista o data la bucuria Regelui!
-
cipf1, sâmbătă, 26.05.2012 16:46Michael Schumacher
La 43 de ani sa obtii pole position la Monte Carlo este o performanta extraordinara.Felicitari lui Schumacher si sper ca maine sa urce pe prima treapta a podiumului.Pentru toti iubitorii de F1,inclusiv cei care nu simpatizeaza cu Schumacher....Bucurativa ca inca mai avem marea onoare de al urmari pe cel mai titrat pilot de F1 din toate timpurile.
-
john_range, sâmbătă, 26.05.2012 16:47Bravo Schumi!!!!!!!!!!!!!!
!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
-
valy, sâmbătă, 26.05.2012 16:4991Schumi06
Sper sa-ti schimbi nick-ul in: 92Schumi06(cat mai curand)
-
andrey_1293, sâmbătă, 26.05.2012 16:49Monaco 2012
Din pacate nam prins calificarile dar din review-ul facut aici imi dau seama ca a fost o sesiune plina de incidente. Nui nimic mai frumos decat sa intri pe "Schumi cel mai rapid in calificari" si sa vezi toti user-ii vbind si felicitandu-l pe SCHUMACHER. Bravo maestre. Cu noroc si atentie multa maine poate te vedem sus pe podium. Abia astept cursa de maine :X
-
cobra, sâmbătă, 26.05.2012 16:51senzational
Mi-au dat lacrimile de emotie si bucurie. Intai victoria autoritara a lui Marinescu de mai devreme, acum Schumi in pole !
-
r, sâmbătă, 26.05.2012 16:5191Schumi06
Cred ca iti vei schimba nick-ul in 92Schumi12
-
unurau, sâmbătă, 26.05.2012 16:52in sfarsit a invatat si schumi 69
cam tarziu la 43 de ani dar mai bine mai tarziu decat niciodata
-
valy, sâmbătă, 26.05.2012 16:53
Maine nu,dar in cursele urmatoare tot sper sa obtina o victorie
-
Radu, sâmbătă, 26.05.2012 17:14Valoare
SCHUMI Pauza Pauza Pauza Restul...
-
danoe, sâmbătă, 26.05.2012 17:23
cit entuziasm,pentru un pol,daca o sa cistige michael ,se va fi? vreau sa vad
-
danoe, sâmbătă, 26.05.2012 17:26
"ce va fi"... deja se blocheaza site-ul !
-
91Schumi06, sâmbătă, 26.05.2012 17:28
De ce sa schimb nick-ul?
-
91Schumi06, sâmbătă, 26.05.2012 17:30
Btw,era p-aici unul Mircea McLaren 84,e mai negru ca Hamilton cumva? Ca nu prea l-am mai vazut:))
-
mihai-sebastian, sâmbătă, 26.05.2012 17:4443 de ani si no. 1
Uitati la comentariile de felicitari cum apar unlike-uri. Acri strugurii pentru cei incastrati in preferinte, fara sa recunoasca valoarea. Oricum, la fiecare unlike dat se vede cat de puternic este de fapt Schumacher, si la 43 de ani reuseste sa scoata din sarite pe cei... De fapt, nici nu mai conteaza nimic in legatura cu ei. Baronul a revenit acolo unde ii este locul. Heil Schumacher!!!
-
mircocornea, sâmbătă, 26.05.2012 17:51
pentru un pole si tot se merita sa revii in f1 la 43 de ani pentru ... distractie.
-
jan, sâmbătă, 26.05.2012 18:01
Bag mana in foc ca face accident. O sa incerce sa treaca de Alonso la start si bum.
-
91Schumi06, sâmbătă, 26.05.2012 18:04
Si accident daca face,gustere,el a obtinut un pole,la 43 de ani,pe cel mai solicitant circuit din calendar,tu te uiti pe redtube si-o iei la laba! Asa ca...latra in continuare!
-
MR.F1, sâmbătă, 26.05.2012 18:31Felicitaaaaaaaaaaaari!!!!!!!!!!!
BRAVO, E CEL MAI BUN! Am zis eu ca el e "acelasi" care il stim insa am observat ca de la reintorcerea sa are doar ghinion nu alceva. Sa demonstrat inca odata ca acesta e ghinion nu alta. Acum ca e in polep. nu are norocul sa fie acolo unde merita din cauza acelei detrogradari. De un lucru insa ma bucur ca reusit sa demonstreze ca e in stare de un loc de frunte si merita de apreciat. Ehhh... de-ar scapa odata si pu totdeauna de ghinionul asta.
-
jax, sâmbătă, 26.05.2012 18:47ori cum bafta sumi !! iti tinem pumni
Mark Webber a profitat de sancţiunea aplicată lui Michael Schumacher şi va pleca din pole-position la Monte Carlo. Australianul de la Red Bull va fi însoţit în prima linie de Nico Rosberg, de la Mercedes. Linia a doua este formată din Lewis Hamilton, de la McLaren, şi Romain Grosjean, de la Renault. Linia a treia este completată de Fernando Alonso (Ferarri) şi Michael Schumacher, iar al şaptelea este Felipe Massa (Ferarri). Marelui Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco are loc duminică, de la ora 15:00.
-
jax, sâmbătă, 26.05.2012 19:09cam asa e situatiunea acum !!
imaginea de la avatar inlocueste cuvintele !!!
-
un simpatizant, sâmbătă, 26.05.2012 19:10Ba dragi prieteni, va spun ca am niste emotii ca de copil... lacrimez de emotii
tare asteptata a fost revenirea asta... Eu cred ca multi ma inteleg ce inseamna asta pentru cei ce au asteptat acest moment de la cursa la cursa... si iata vad ca apare o raza de soare mult asteptata. Poate ca nu aveam atatea emotii dar dupa cate replici, ghinioane, reprosuri s.a. apare ceva frumos. Sper sa nu fie ultima surpriza... SUCCES si NOROC!!!
-
jax, sâmbătă, 26.05.2012 19:14declaratia lui sumi
"Sunt mai mult decât entuziasmat să obţin pole position-ul aici, la Monaco. Pentru noi toţi, Monaco este circuitul din calendar care are o poziţie prestigioasă şi este fabulos să obţin pole position-ul după clipele prin care am trecut în ultimii doi ani şi jumătate. Şi numai la asta mă gândesc acum. V-am spus la conferinţa de presă ca voi obţine pole, voi pleca de pe şase şi voi câştiga şi acesta este obiectivul meu. Numai la asta mă gândesc, iar trecutul nu contează", a declarat septuplul campion mondial.
-
valy, sâmbătă, 26.05.2012 19:25un simpatizant
Mare dreptate ai.Acumulasem multa frustrare de la atata asteptare.Ma bucur de acest pole,as vrea si maine sa faca o figura frumoasa,insa dak nu se va intampla ...nici nu mai conteaza.
-
chuck norris, sâmbătă, 26.05.2012 19:28
hai scumacher!
-
jax, sâmbătă, 26.05.2012 19:31statistica sumi
Naționalitate Germania Ani in F1 1991-2006 & 2010-? Echipe Jordan Benetton Scuderia Ferrari Mercedes GP Starturi 286 Titluri 7 (1994, 1995, 2000, 2001, 2002, 2003, 2004) Victorii 91 Podiumuri 154 Pole positions 68 Tururi rapide 76 Puncte 1511 Prima cursă Belgia 1991 Prima victorie Belgia 1992 Ultima victorie China 2006
-
jax, sâmbătă, 26.05.2012 19:34alte statistici si recorduri sumi
Record Numar 1 Titluri de campion mondial 7 2 Titluri mondiale consecutive 5 3 Victorii 91 4 Victorii cu o singură echipă 72 (cu Ferrari) 5 Victorii în aceeași cursă 8 (în Marele Premiu al Franței) 6 Locuri secunde la final de cursă 43 7 Podiumuri (locurile 1, 2, 3) 154 8 Curse consecutive pe podium 19 (MP al SUA 2001 - MP al Japoniei 2002) 10 Curse în puncte 202 11 Ture la conducerea cursei 4741 (22,155 km) 12 Pole position-uri 68 13 Starturi din prima linie a grilei 115 14 Tururi rapide 76 15 Duble (pole și victorie) 40 16 Triple (pole, tur rapid, victorie) 22 17 Puncte 1,441 18 Curse terminate succesiv 24 (MP al Ungariei 2001 - MP al Malaeziei 2003) 19 Victorii într-un sezon ca vicecampion* 7 20 Victorii într-un singur sezon 13 (2004) 21 Tururi rapide într-un sezon* 10 (2004) 22 Puncte într-un singur sezon (10p acordate la victorie) 148 (2004) 23 Podiumuri într-un singur sezon 17 (2002)
-
Simona, sâmbătă, 26.05.2012 19:39Schumacher=THE ONE
BRAVO Schumi !!! Schumacher =THE KING !!! Sena ar trebui dat afara din F1 cel puntin un sezon, e pe langa F1, daca nu era asa de cretin acest Sena, maine Schumi pleca din pole !
-
unckle, sâmbătă, 26.05.2012 20:03
Jax, chiar trebuia sa faci asta? Felicitari MS! dar, din pacate, in cursa lucrurile vor fi mult mai dificile.
-
danoe, sâmbătă, 26.05.2012 20:52
ce minute rosii mi-am luat peste bot de la voi,dar nu m-au durut,sper miine...
-
adycd11, sâmbătă, 26.05.2012 22:09Felicitari Schumi!!!
E bine pentru el ca a obtinut aceasta performanta si e bine si pentru noi ca fani ai sportului,dar cursa cred ca e a lui Webber:porneste de pe primul loc si in general are starturi bune.Oricum,la fel cum spunea cineva mai inainte,asta e un an memorabil;sunt convins ca vom avea al saselea invingator.
-
ddorel, sâmbătă, 26.05.2012 22:39pt jax
aceasta suma de puncte o are inca cind maxim sedadea10, asa ca mai are un plus. mi s-a luminat in fata ochilor cind l-am vazut in pole...
-
jul1974, sâmbătă, 26.05.2012 22:55?
oare daca ar castiga ar sari la fel ca in vremurile bune? asta as vrea sa vad !!!
-
BMW, sâmbătă, 26.05.2012 23:40@SCHUMI
Felicitari campionule , ca numai tu esti un mare campion in rest sunt copiii buni fara experienta . Esti si vei ramane cel mai bun din ISTORIA F1.
-
AndreiF1, sâmbătă, 26.05.2012 23:52@Monaco 2012
Sincer sa fiu este cea mai mare supriza de anul acesta :) Nu ma asteptam ca Schumacher sa iasa in pole dar bravo lui :) In sine este o realizare extraordinara mai ales ca vine ca o supriza :) Sa vedem maine in cursa cum o sa fie, oricum sunte multe necunoscute :P
-
Schuipimacher, duminică, 27.05.2012 10:10Schuipimacher
Schuipimacher locul tau este pe aratura, stii tu mai bine ca nu ai ce cauta in f1, aici e doar o strategie a celorlalte echipe, asa ca ...in parapeti cu tine
-
chuck norris, duminică, 27.05.2012 17:39bai scuipimacher
dar cine vrei tu sa cuate in f1?cazanistii aia cu redbull reno?
Citeste si
-
F1 TOP | duminică, 24 iunieAlonso a câştigat la Valencia! Schumacher, primul podium de la revenirea în F1!Fernando Alonso a câştigat la Valencia, iar Michael Schumacher a terminat pe locul 3 şi a obţinut astfel primul podium de la revenirea în Formula 1 la capătul unei curse pline de spectacol şi răsturnări de situaţie. Citeste tot
-
F1 TOP | sâmbătă, 23 iunieVettel va pleca din pole position în Marele Premiu al Europei!Sebastian Vettel a obţinut pole position-ul la Valencia într-o sesiune de calificări plină de surprize, în care Fernando Alonso, Michael Schumacher şi Mark Webber au ratat prezenţa în ultima parte. Citeste tot
-
F1 TOP | sâmbătă, 23 iunieFormula 2: Marinescu, locul patru în prima cursă de la Spa-FrancorchampsMihai Marinescu a terminat pe locul patru cursa de sâmbătă de Formula 2 de la Spa-Francorchamps, însă riscă să piardă poziţia la masă verde. Citeste tot
-
F1 TOP | sâmbătă, 9 iunieVettel va pleca din pole position în Marele Premiu al CanadeiSebastian Vettel a obţinut la Montreal al doilea pole position din acest sezon şi va pleca din prima linie a grilei de start alături de Lewis Hamilton. Citeste tot
-
F1 TOP | duminică, 27 maiWebber a câştigat Marele Premiu al statului Monaco!Mark Webber a profitat la maxim de penalizarea lui Michael Schumacher şi a câştigat cursa de la Monaco după ce a plecat din pole position. Nico Rosberg şi Fernando Alonso au completat podiumul. Citeste tot
Bineeeeeeeeeeeeeee SCHUMI!!!!!!!!!!!!!