Scenariu de supravieţuire: Volkswagen va vinde o parte din mărcile pe care le deţine
Volkswagen ar putea ajunge în ipostaza de a vinde unul dintre brandurile auto pe care le deţine pentru a supravieţui scandalului emisiilor, potrivit analiştilor americani.
Criza VW: tot ce trebuie să știi despre scandalul Dieselgate
Volkswagen traversează o perioadă neagră din cauza scandalului emisiilor, iar costurile financiare s-ar putea dovedi dificil de suportat.
După ce a anunţat din proprie iniţiativă că 800.000 de maşini depăşesc consumul de carburant şi emisiile de dioxid de carbon oficiale, acţiunile au scăzut miercuri cu 8% la bursa de la Frankfurt şi au şters 3 miliarde de euro din valoarea companiei.
De la începutul scandalului, acţiunile au scăzut cu o treime, iar capitalizarea Volkswagen cu 24 de miliarde de euro. Se anticipează că grupul german va fi nevoit să cheltuie peste 30 de miliarde de euro pentru a gestiona scandalul emisiilor, o sumă care ar putea fi dificil de accesat.
În acest context, analiştii companiei de investiţii americane Evercore consideră că Volkswagen ar putea fi nevoită să vândă "unele părţi ale afacerii" pentru a obţine resurse financiare cu care să gestioneze problemele. Practic, analiştii americani se referă la vânzarea unuia sau unora dintre brandurile deţinute de Volkswagen, printre care se numără Porsche, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi, Ducati şi Bugatti, dar şi producătorii de camioane MAN şi Scania.
Potrivit celor mai noi informaţii, în cadrul celor 800.000 de maşini cu probleme anunţate miercuri sunt incluse modelele Volkswagen Polo, Golf şi Passat, Audi A1 şi A3, Skoda Octavia, Seat Ibiza şi Leon. Cele mai multe dintre ele au motoare diesel TDI de 1.4, 1.6 şi 2 litri, însă există şi un număr limitat de maşini afectate cu motor pe benzină de 1.4 litri.
Via Economica
buna decizie...