Salonul Auto de la Tokyo: Conceptul electric Subaru STI E-RA a debutat cu 1.088 CP
Constructorul nipon de automobile a prezentat conceptul electric STI E-RA în cadrul Salonului Auto de la Tokyo. Acesta este propulsat de patru motoare și este echipat cu o baterie de 60 kWh.
Salonul Auto de la Tokyo și-a deschis porțile, iar producătorii de automobile, mai ales cei locali, se înghesuie să prezinte lumii întregi cele mai noi modele și concepte.
Subaru este prezentat la eveniment. Cu această ocazie, constructorul nipon a lansat conceptul STI E-RA, dezvoltat împreună cu celebra divizie Subaru Tecnica International. Numele, adică Electric Record Attempt, spune totul despre acest concept.
După ce va fi testat îndelung pe circuitele din Japonia, Subaru îl va duce pe legendarul Nurburgring Nordschleife. În 2023, conceptul E-RA va încerca să parcurgă cei 20.8 kilometri ai circuitului german în mai puțin de 6 minute și 40 de secunde.
Conceptul prezentat la Tokyo este echipat cu patru motoare electrice care dezvoltă împreună 1.088 de cai putere. O baterie cu capacitatea de 60 kWh completează pachetul, alături de o tehnologie complexă de vectorizare a cuplului.
via Subaru
şi începe.... şi Subaru.... marii în pistoane să vadă că viitorul este electric Bravo