Saloanele Auto rămân fără mașini: Opel, Ford, Volvo și alte 5 mărci importante vor absenta în toamnă de la Salonul Auto Paris 2018
Cele mai mari evenimente auto ale anului tind să devină amintire. Multe dintre mărcile importante ale lumii auto renunță la prezența cu standuri la Detroit, Geneva, Frankfurt sau Paris.
Dacă constructorii auto se băteau altădată pentru standuri cât mai mari și mai impozante la cele mai mari saloane auto ale Europei, lucrurile tind să se schimbe în era digitală, perioadă în care prezentările premierelor importante nu mai sunt condiționate de un eveniment static. O demonstrează lista din ce în ce mai groasă a abesențelor de la saloanele auto tradiționale, care pierd teren în favoarea prezentărilor individuale ale mărcilor importante.
Salonul Auto de la Paris, care va avea loc în luna octombrie, va ieși în evidență prin lipsa unor mărci majore din lista de expozanți. După ce Ford, Volvo, Nissan, Mazda, Infiniti, Mitsubishi și Subaru anunțaseră anterior că nu vor fi prezente la cel mai mare eveniment european de acest tip din a doua parte a anului, cei de la Opel bifează la rândul lor absența de la Paris.
Aflată în plin proces de restructurare după ce a fost cumpărată de francezii de la PSA Peugeot-Citroen, marca Opel preferă să investească banii - deloc puțini, de ordinul milioanelor de euro - necesari prezenței la un eveniment de acest tip în comunicare digitală. De altfel, cei de la Opel nu au fost prezenți nici la Salonul de la Geneva, care a avut loc în luna martie a acestui an. Conform oficialilor francezi, o explicație pentru absența mărcii la principalele evenimente de acest tip din Europa ar fi și faptul că Opel nu are programate premiere importante în 2018, singurul model care va vedea lumina zilei fiind utilitara de persoane Combo Life.
Trendul nu este însă unul singular. Salonul Auto de la Detroit, care deschidea în mod tradițional în ianuarie lista de evenimente ale anului, este afectat major de lipsa principalelor mărci europene după ce BMW, Mercedes-Benz și Audi au anunțat că preferă să fie prezente la Consumer Electronics Show din Las Vegas, eveniment paralel care prezintă cele mai noi trenduri în materie de tehnologie. Cele trei mărci completează o listă de branduri lipsă la Detroit care conține până acum alte nume importante ale lumii auto: Porsche, Jaguar, Land Rover, Volvo, Mini, Mazda și Mitsubishi.
Dar lipseste vreunul din acei constructori la vreun salon din China ?