Saab opreşte producţia în lipsă de lichidităţi
Constructorul sudez Saab a fost nevoit să oprească producţia la fabrica din Trollhattan pentru câteva ore din cauza lipsei de lichidităţi.
Oficialii Spyker au declarat recent că producătorul suedez de automobile Saab a fost nevoit să oprească producţia de maşini pentru o scurtă perioadă de timp pentru a putea negocia cu furnizorii termenele de plată şi de aprovizionare. "Saab deţine mijloacele necesare în ceea ce priveşte achitarea lichidităţilor imediate" , a declarat un oficial Spyker.
Mai mult decât atât, olandezii au declarat că Saab încă mai lucrează la găsirea unor soluţii pe termen lung pentru a-şi consolida poziţia financiară şi pentru a-şi îmbunătăţi structura capitalului. Decizia de a părăsi corabia suedeză a lui Jan Ake Jonsson şi stoparea producţiei au dus la crearea unor incertitudini şi mai mari.
În apărarea Saab a venit Victor Muller care a declarat că producţia de la fabrica din Tollhattan a fost oprită pentru câteva ore din cauza unei companii de transport care a cerut un preţ mai mare decât cel stabilit iniţial pentru serviciile oferite. Totuşi, FKG, asociaţia suedeză a furnizorilor producătorilor auto, a anunţat că unele companii încă aşteaptă să primească banii pentru serviciile prestate în favoarea Saab.
Via | 4wheelsnews
a oprit productia pt ca un transportator cere prea mult... absolut penibil !