S-a întors liderul segmentului de lux: Mercedes Clasa S facelift a fost dezvăluit oficial

Publicat marţi, 18.04.2017 16:58 de Bogdan Mirică

Mercedes a făcut lumină în cazul noului Clasa S facelift. Nava amiral a germanilor vine cu motoare mai puternice și cu multă tehnologie.

După o serie de teasere, Mercedes a decis să dezvăluie faceliftul noului Clasa S cu ocazia Salonului Auto de la Shanghai. Așa cum anticipau fanii brandului, lista modificărilor estetice nu este foarte stufoasă. Blocurile optice au fost ușor redesenate și au acum o nouă semnătură LED.

Spoilerele față și spate au și ele un aspect nou, iar grila impozantă a versiunii V12 este acum disponibilă și pe motorizările V6 și V8. În cazul versiunii de lux Maybach, toate aceste modificări vin la pachet și cu ceva mai multe accesorii cromate. Gama de jante se extinde și ea cu alte două noi modele disponibile doar cu dimensiunea de 20 de inch.

Lista de motorizări rămâne similară, dar a fost îmbunătățită și oferă acum mai multă putere pentru clienții care caută și performanțe mai bune, nu doar tratament premum. Intrarea în gamă se face cu ajutorul unui propulsor V6 diesel de 3.0 litri, capabil să dezvolte 286 de cai putere. Aceeași unitate va fi disponibilă și cu 340 de cai putere, alături de tracțiunea integrală 4Matic.

Urmează apoi un benzinar V8 biturbo de 4.0 litri, cu 469 de cai putere, disponibil și pentru cei care vor să comande versiunea Maybach. Pentru premianți există, desigur, și versiunea AMG S63, care a renunțat acum la vechiul motor de 5.5 litri în favoarea unei versiuni mai potente a aceluiași motor de 4.0 litri. Acesta livrează 612 cai putere și vine la pchet cu o transmisie AMG Speedshift MCT cu nouă rapoarte. 

Spuneam și în trecut că principala noutate a faceliftului o reprezintă prezența unui nou volan. Acesta vine cu un design ceva mai sportiv și cu două suprafețe tactile care permit operarea sistemului multimedia fără a lua mâinile de pe volan. Cele două ecrane de 12.3 inch sunt acum unite și pot fi controlate și cu ajutorul butoanelor de pe consola centrală.

Există trei tipuri de afișaj, denumite Classic, Sport și Progressive, iar iluminarea ambientală vine acum cu 64 de culori. Clienții vor putea alege și mai mult tipuri de lemn cu care să decoreze habitaclul.

Mercedes se laudă și cu o inovație interesantă: șase programe care pot influența starea de spirit a celui de la volan și a pasagerilor. Șoferul sau pasagerul poate alege unul dintre ele și acesta ajustează climatizarea, poziția scaunului, masajul, iluminarea ambientală și parfumul interior.

Unele dintre cele mai interesante noutăți vizează îmbunătățirea funcțiilor Active Distance Assist Distronic și Active Steering Assist, prin care mașina va fi capabilă să mențină o distanță mai sigură față de celelalte vehicule din trafic atât pe banda de mers, cât și în momentul în care virează. În plus, viteza mașinii va fi ajustată automat în curbe și la intersecții.

Îmbunătățiri consistente va primi și funcția Active Lane Change Assist. Astfel, în cazul în care rulezi cu viteze cuprinse între 80 și 180 km/h și vrei să treci pe o altă bandă, trebuie doar să atingi indicatorul funcției. Pe parcursul următoarelor 10 secunde, mașina va schimba singură banda atunci când consideră că poate face acest lucru în siguranță, în funcție de distanța față de celelalte mașini și vitezele acestora.

Există însă și funcția Active Emergency Stop Assist, prin care mașina frânează automat dacă detectează că șoferul nu mai răspunde din cauza unei urgențe medicale.

  • Calin, marţi, 18.04.2017 17:19

    Schimbarile estetice sunt minore, dar de efect :)

  • caro_90, marţi, 18.04.2017 20:02

    In afara de un sistem de condus semi-autonom care oricum va fii disponibil doar pe variantele de TOP , nimic nou sub soare. Nici macar sistemul de franare automata nu a fost cu nimic updatat. Noul Lexus LS a imbunatatit acest sistem pozitiv: de acom putand fii actionata si directia autonom de evitare a pericolelor.

  • Scorpionul.negru, marţi, 18.04.2017 20:45

    @caro_90 Bine mai Madalescule iar o dai cu nuca in perete ? Iar ne vrajesti cu Toyota ta de lux numit Lexus si te amagesti ca e mai breaza ca un Mercedes ?

  • brck, marţi, 18.04.2017 21:56

    Mercedes-the brand with 3 stripes(not adidas) cu aluzie la faruri :))

  • dan_grc, miercuri, 19.04.2017 09:23

    Motorul de 3.0 litri sigur este V6? Parcă era vorba de revenirea la șase în linie, probabil s-au răzgândit. Volanul arată prea sport pentru luxul interiorului, arată bine, dar nu pe clasa S.

  • caro_90, miercuri, 19.04.2017 13:43

    Am mers ca pasager la VIP in Genesis G90 si pot spune ca-i cea mai silentioasa masina din clasa sa , S-ul e mic copil.Ia loc si nu mai ragai a mici si miel.

  • Scorpionul.negru, miercuri, 19.04.2017 13:46

    @caro_90 Am dubii in ceea ce priveste mersul tau si in Dacia 1310....nu cred ca ai depasit vreodata caruta ! Auzi la el VIP in G90 :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))) Nu mai visa cu ochii deschisi !

  • Scorpionul.negru, miercuri, 19.04.2017 13:48

    @caro_90 by mascarescu complexescu Am dubii in ceea ce priveste mersul tau si in Dacia 1310....nu cred ca te-ai urcat vreodata in altceva in afara de caruta ! Auzi la el VIP in G90 :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))) Nu mai visa cu ochii deschisi ! Text corectat !

  • caro_90, miercuri, 19.04.2017 13:53

    PS : Sper ca Mercedes-Benz sa nu mai ofere tot interior din carpa pe facelift, fiindca-i ceva de toata jena pt clasa de lux a anului 2017!!!!! la asa pret de plecare fantasmagoric ( peste 90k ). De incalzirea in scaune nici nu mai are rost sa mai vorbesc, fiindca nici Maybach de 133k nu oferea pana acum nici macar pe fata . E clar ca ''quality'' germanscky sunt foarte ''tehnologizate'' . Noul E class nu are nici macar bancheta rabatabila standard, iar oglinda nici macar auto-dimming nu are, asta la pretul de 45k . Reamintesc Lexus GS300H 50k cu scaune fata electrice + memorii standard, unde mai pun ca ai un sistem hybrid mult mai economic si complex, navigatie, faruri/stopuri BI-LED STANDARD , nu halogen fara lupe precum la E class. Rusine Mercedes Benz. Masinile lor vin dotate precum un Logan la preturi fantasmagorice.

  • caro_90, miercuri, 19.04.2017 14:27

    On topic : Ma tem ca farurile aduc cu ceva de la Kia , nu specific ce model. Marsadas se pare ca da cu copy-paste, idei nu prea au ei in design exterior ce-i drept dar macar acum nu mai aduce cu E class sau C class la faruri ci cu un model Kia .Asta-i un mare ''progres'' pt Mercedes :)))

  • mm, miercuri, 19.04.2017 16:40

    iar delireaza cineva p-aci, frumoasa masina exceptand tabletele kitchoase care sunt peste tot si la vedere, alea din spate sunt chiar ridicole, de unde inteleg ca merzul si-a facut o traditie in a se adresa celor cu bani multi si clase putine...

  • Scorpionul.negru, miercuri, 19.04.2017 20:39

    @mm Si tu ti-ai facut o traditie mai mascarescule sa lauzi o marca de toata jena si sa arunci cu noroi in ce nu iti permiti si ce e bun !

  • @scorpionul.negru, joi, 20.04.2017 06:34

    sa-nteleg ca-ti plac tabletele...

  • @scorpionul.negru, joi, 20.04.2017 06:36

    si am auzit ca au trecut la gorilla glass 4

  • Kotegaeshi, joi, 20.04.2017 12:04

    mafia si scorpionul. Partzarul si cretzoiul. Va completati de minune. Doi infantili.

  • Kotegaeshi, joi, 20.04.2017 15:10

    heh,heh,heh,heh

  • zuzu, joi, 20.04.2017 15:44

    O masina excelenta care nu are nevoie de prea multe adaugiri/schimbari pt a se mentine in frunte.