Rusia intenționează să producă mașini electrice. Investiție de 900 milioane de dolari

Publicat vineri, 20.12.2024 09:44 de Alexandru Monenciu

Potrivit celor mai recente informații, Rusia vrea să investească circa 900 de milioane de dolari în dezvoltarea unei platforme auto care să fie utilizată inclusiv la modele cu zero emisii.

Invazia Ucrainei, de la începutul anului 2022, a avut efecte negative asupra industriei auto din Rusia. Foarte mulți producători auto europeni, care activau în această țară, s-au retras, iar producția auto națională a scăzut semnificativ.

Dacă, în 2021, Rusia a produs 1.34 milioane de mașini, în 2022 numărul a scăzut la aproape 450.000 de unități.

Acum, Rusia intenționează să ia problema în propriile mâini și vrea să investească 900 de milioane de dolari în dezvoltarea unei platforme auto naționale. Această nouă arhitectură va fi utilizată, în special, pentru modele hibrid și pur electrice.

O mare parte din finanțare vine chiar de la parlamentul Rusiei, iar proiectul este condus chiar de institutul NAMI, care deține marca Aurus Motors. Același brand care produce limuzina utilizată de președintele Vladimir Putin.

Pe noua platformă ar urma să fie produse de la mașini compacte la mașini din clasa business.

Totodată, Rosatom (companie specializată în producția de energie nucleară, deținută de stat) va construi două uzine în care vor fi produse baterii pentru viitoarele mașini electrice.

via Carscoops

  • ds, vineri, 20.12.2024 10:59

    Dacă urss excelează la ceva, excelează la propagandă. In rest s-au dus în cap la tot, militar, politic, economic. Când cel mai important producător al tău, AutoVaz, are ca principale piețe externe Kazahstan & co. și oferi 2 ani garanție înseamnă că nu prea te recomandă talentul și tehnologia. Cu Moskvitch, Gaz și Zil cam greu să rupi gura târgului. Poate prin Ciuvașia, Tatarstan și Calmâchia. Așa că, ca viitor vasal al Chinei ar ieși mai ieftin dacă ar cumpăra vreo platformă de la ei.

  • Fast_and_Curious, vineri, 20.12.2024 12:29

    Adica Lada nu mai echipeaza masinile lor cu ABS si airbag-uri, ca nu le pot procura, dar ei se apuca de electrice! Propaganda ruseasca este singurul lucru care inca functioneaza, in rest e jale.

  • Fliora, vineri, 20.12.2024 12:46

    @Soldatii universali In cazul vostru propaganda holiud functioneaza de minune. Rusia se apropie de colaps, Ucraina e pe cale sa cucereasca tot pana la Urali, tancurile occidentale se opresc doar la statiile de incarcare electrice si Zelea intre 2 fumuri imparte teritoriile cucerite.

  • @Fliora, vineri, 20.12.2024 13:13

    n-a pretins nimeni asta, nu mai exagera aiurea. ideea e sa te bazezi pe bunul simt si sa judeci lucrurile prin comparatie. iar rusia ta, prin comparatie, e pe nicaieri.

  • dan_grc, vineri, 20.12.2024 13:20

    Această așa zisă investiție este de ochii lumii, mai precis pentru rușii de rând, sa le arate ca și Rusia poate, în realitate tehnologia va fi luată de la chinezi . Ar avea mai mare succes pe forțe proprii sa fabrice rachete electrice . Fliora, da spețăl operatzia rapidă și fulgeratoare, cat mai durează ? Mult prea puternica mamă Rusia apelează la Coreea de Nord sa-i alunge pe ucrainieni din Kursk, plus milioane de obuze de la muritorii de foame coreeni, singurul lucru de succes este distrugerea unei țări, în special infrastructura civilă .

  • @Serghei, vineri, 20.12.2024 13:53

    Rusia nu e în stare de nimic. URSS-ul mai profita de statele vasal din zona tampon. Acum, Sovietul e singurel, pe palma lui! :)

  • Banditos, vineri, 20.12.2024 17:33

    Dupa discursul inaltator de ieri al comandantului suprem, calaretul de ursi Panda, Rusia vrea sa-si ia problema in mana si sa faca masini electrice sa nu mai depinda de lumea externa si Occidentul colectiv cel rau. Unde am mai auzit genul asta de elucubratii suveraniste? Pana atunci untul si cofrajele de oua tot in cutiute securizate vor sta pe rafturile magazinelor?