Rosberg şi-a prelungit contractul cu Mercedes până în 2018 şi a fost cel mai rapid în antrenamentele din Ungaria
Nico Rosberg şi-a prelungit contractul cu Mercedes până în 2018 şi a fost cel mai rapid în antrenamentele de vineri de la Hungaroring.
Contractul lui Nico Rosberg cu Mercedes urma să expire la sfârşitul acestui sezon, iar prelungirea acordului a fost în dubiu o lungă perioadă de timp, în special după numeroasele conflicte cu coechipierul său Lewis Hamilton din acest an.
Iată însă că, cu numai câteva ore înainte de startul Marelui Premiu al Ungariei, Mercedes a confirmat că Rosberg va rămâne în cadrul echipei până la sfârşitul sezonului 2018.
Prima sesiune de antrenamente i-a revenit lui Hamilton, care a fost cronometrat cu 1:21.347, în timp ce Rosberg a fost cu câteva zecimi de secundă mai lent şi a fost urmat de cei doi piloţi ai Scuderiei Ferrari, Sebastian Vettel şi Kimi Raikkonen.
În cea de-a doua sesiune, Hamilton a pierdut controlul volanului în virajul 11 şi s-a izbit de parapeţii de pe marginea circuitului. Chiar dacă a reuşit să pornească şi să revină la boxe, britanicul nu a mai ieşit pe circuit, întrucât echipa a preferat să evalueze defecţiunile tehnice.
Acest lucru i-a permis practic lui Rosberg să stabilească fără emoţii cel mai bun timp după ce a fost cronometrat cu 1:20. 435. Germanul a fost urmat de Daniel Ricciardo (Red Bull), în timp ce Vettel a ocupat din nou locul 3, de data aceasta în faţa lui Max Verstappen (Red Bull).
Ma bucur pentru McLaren, poate cine stie, macar acum la sfarsitul sezonului, vor putea lupta mai in fata.