Rosberg recidivează și câștigă în Bahrain în fața lui Raikkonen și Hamilton. Vettel, abandon înainte de start

Publicat duminică, 03.04.2016 19:28 de Daniel Popescu

Nico Rosberg a obținut a doua victorie consecutivă în acest sezon după ce a profitat de un start ratat al lui Lewis Hamilton, care a ocupat locul trei în spatele lui Kimi Raikkonen.

Marele Premiu al statului Bahrain s-a terminat chiar înainte de a începe pentru Sebastian Vettel, care în loc să ia startul de pe locul trei a fost nevoit să abandoneze în turul de încălzire din cauza unei defeciuni la motor. Piloții Mercedes au avut astfel un avantaj suplimentar pe prima linie a grilei, însă numai Nico Rosberg a reușit să profite de acest lucru.

Germanul l-a depășit cu ușurință pe Lewis Hamilton, care s-a trezit rapid în plin trafic, iar în primul viraj a fost acroșat din spate de Valtteri Bottas și a coborât până pe opt. Bottas a avut la rândul său un start excelent, însă incidentul cu Hamilton l-a retrogradat pe trei în spatele coechipierului său Felipe Massa, pentru ca ulterior să piardă contactul cu liderii după o penalizare de tip drive-through.

Kimi Raikkonen a fost depășit la start de Daniel Ricciardo Ricciardo, și-a recuperat rapid poziția și l-a devansat inclusiv pe Bottas, însă a rămas la peste 10 secunde în spatele lui Rosberg. La rândul său, Hamilton a recuperat rapid terenul pierdut la start și, după prima serie de intrări la boxe, i-a devansat cu ușurință pe Massa și Ricciardo pentru a urca pe locul trei.

Ulterior, tripleta formată din Rosberg, Raikkonen și Hamilton a rămas neschimbată pe tot parcursul cursei, mai ales că piloții au optat pentru strategii cu trei opriri aproape similare: supersoft-soft-supersoft-soft, singura deosebire fiind că Hamilton a optat pentru cauciucuri medium în al doilea stint. Rosberg și-a adjudecat astfel a doua victorie consecutivă și a mărit la 17 puncte avansul în fața lui Hamilton.

Grosjean, revelația cursei

În spatele plutonului fruntaș, Ricciardo a obținut locul patru pentru Red Bull Racing, însă revelația cursei a fost de departe Romain Grosjean. Plecat de pe locul nouă al grilei de start, pilotul debutantei Haas a făcut o nouă cursă excelentă, în care a luptat permanent pentru poziții și i-a depășit în anumite circumstanțe pe Massa și Ricciardo. Francezul a pierdut secunde bune la ultimul pitstop în urma unei erori umane la pneul stânga-spate, însă a reușit să obțină un nesperat loc cinci în fața lui Max Verstappen.

Olandezul de la Toro Rosso s-a remarcat de asemenea printr-o serie de depășiri care i-au permis să termine cursa înaintea lui Daniil Kvyat (Red Bull), Massa și Bottas. Aflat la debutul în Formula 1 ca înlocuitor pentru Fernando Alonso, Stoffel Vandoorne a adus primul punct al sezonului pentru McLaren, în contextul în care coechipierul Jenson Button a abandonat alături de Carlos sainz, Esteban Gutierrez, Jolyon Palmer și Vettel.  

Bahrain - Rezultate cursă

  • McLaren, duminică, 03.04.2016 19:44

    Vandoorne a fost superb !!!! Pana la sf sezonului McLaren va trece de Williams si Toro Rosso.

  • lol, duminică, 03.04.2016 19:47

    la sfarsitul sezonului zboara alonso sau button

  • Sumi7, duminică, 03.04.2016 19:52

    O cursa frumoasa, insa indraznesc sa zic ca daca era Vettel pe pista altfel se punea problema, asta e totusi ma bucur ca Ferrari tine aproape de MB. Asa cum am banuit Vandoorne a facut o cursa frumoasa, si nu-i inteleg pe cei de la Williams cu motor mercedes sunt atat de lenti.

  • Alex, duminică, 03.04.2016 19:55

    Kimi daca avea un start mai bun, avea sanse la victorie, practic a recuperat 10 secunde fata de debutul cursei, ca si timpi, a stat mai bine ca ambii de la Mercedes pe aceasi specificatie. Vettel avea sanse clare la victorie, poate un 1-2 \ferrari, dar sa nu ne imbatam cu apa rece. Anul trecut totasa a stat treaba in Bahrain dar diferenta in restul curselor era mai mare. Hamilton...sa fie oare anul lui Rosberg? Practic sunt aceleasi rezultate ca anul trecut dar inversate rolurile,prima cursa castigata de Ham, Ro pe 2, cursa 2- Ham castigator, Nico pe 3, in sfarsit si-a operat urechea aia clapauga. daca mai greseste Hamlton, poate castiga Robserg campionatul dar sezonul este lung...in orice caz, in cursa il depasea Hamiltoon pe Rosberg. Vandorme...ce sa mai, este bun, l-am vazut si anul trecut in gp2 cum a castigat campionatul. Grosjean...pacat de cele 2 probleme la boxe, iesea sigur pe 4. Pascal iarasi bun. Button..ai fost bun atata vreme, lasa-i locul de acum lui Stoffel, as putea zice la fel si pentru Alonso, uitati-va cat de bine condus Stoffel in conditiile in care doar este pilot de teste...

  • F1_Fan, duminică, 03.04.2016 20:06

    Lasand la o parte primii trei clasati, adica Rosberg, Raikkonen si Hamilton, surpriza cursei o reprezinta clasarea lui Grosjean, si un pic clasarea lui Vandoorne. Un mare "Bravo" pentru Rosberg si Raikkonen, un mai mic "Bravo" pentru Hamilton, pacat de acrosajul dintre lui cu Bottas, dar a fost o cursa mult mult mai interesanta decat mai asteptam dupa FP. Sper doar ca Vettel nu a pierdut o unitate, pentru ca ar fi o lovitura destul de puternica la inceputul sezonului. Cat despre Button, sper sa aiba curaj sa se retraga, ori el ori Alonso, ori amandoi.

  • Alex, duminică, 03.04.2016 20:32

    Alonso nu pleaca, mai are contract pentru anul asta si pentru anul viitor, lui Button i se prelungeste anul contractul. Pare ca Alonso este mai bun ca Button sau Alonso si-a pus echipa de partea lui ca de aia dau atatia bani pe salariul lui. In orice caz, Stoffel a demonstrat ca merita volanul decat ambii. Nu am nimic cu Button, a fost mereu gentleman si a fost si rapid dar are o varsta, sa ii lase loc lui Vandorme chiar de acum. Imi pare rau ca nu avem echipe mai puternice, sa vedem spectacol, sunt fan |Ferrari dar inainte nu era distanta asta asa de mare intre echipe si aveai ce vedea la tv. As vrea sa vad un Verstappen, un Vandorme la echipele mari si nu se zbata in pluton din cauza masinilor. Sa vedem atunci fiecare ce poate, personala cred ca-s la nivelul primilor 4. Riciardo, in stilul obisnuit, "se taraste"pe locul 4-5, "taraste" in glum, bineinteles.

  • Alex, duminică, 03.04.2016 20:34

    Ce week-end-uri avem, Formula 1, Moto gp, de ar fi asa mereu si nu ar decala cursele...nu inteleg de ce Digi pune motogp pe digisport 3, care nu este hd...decat la un anumit abonament.

  • kimi, duminică, 03.04.2016 20:34

    unde is CRETINI care urlau etapata trecuta ca Kimi sparge motoare??? Bravo Grojean, bravo Vandoorne restu e can can

  • turbo, duminică, 03.04.2016 20:37

    Vettel cel mai bun, cel mai frumos tur de formare din cariera! :)

  • flo, duminică, 03.04.2016 20:50

    Mai baieti ,Vandorne asta,e in cel mai bun caz un pilot mediocru spre bun,cum este si Button,dar clar nu este peste Alonso.

  • chimi, duminică, 03.04.2016 21:22

    kimi s-a urcat in masina lui Vettel; ca pace ferrari a fost foarte aproape de mercedes, puteau castiga hamilton, kimi sau rosberg, startul a facut diferenta cat despre vandrome, au mai fost perez si magnussen care erau peste button uneori dar degeaba. Ca tanar pilot ca sa faci impresie buna trebuie sa bati clar un veteran, nu doar intr-o cursa. In calificari a fost in fata lui Button dar nu prea mult. Alonso nu-i mai bun decat Button. Concluzia e ca McLaren trebuie sa mai caute, sunt piloti tineri si buni in F1 dar e o oarecare loterie sa-l iei pe cel mai potrivit

  • Honda, duminică, 03.04.2016 21:24

    eu i-as da valea lui Alonso gp2 engine, gp2 engine (urla la mine in casa) mama lui de fandosit

  • daniel, duminică, 03.04.2016 23:17

    Honda ... tembelu-le! Alonso desi nu i s-a permis de catre medici sa concureze a ramas in Bahrain ca sa-l ajute pe Vandoorne. Desi putea sa plece acasa a ramas sa ajute echipa, sa vada din exterior cum se desfasoara lucrurile intr-o cursa. Dar tu i-ai da "valea" lui ALO? Valea tie! Du-te acasa in Rahova! Este prima data cand vad in McLaren depasind pe linia dreapta un monopost echipat cu motor Mercedes. OK, este vorba de Force India care au regresat fata de anul trecut. Dar pe linia dreapta puterea motorului conteaza foarte mult. Deci ... da! Poate ca Honda a crescut de la GP2 la F1. Dar mai au mult de lucru pana sa ajunga sa lupte cu Merc si Ferrari. Ceilati sint jaloane pe drum !

  • lol, luni, 04.04.2016 07:56

    campeonul fetel.....ce frumoasa cursa a facut....zboara sa nu de la farari in 2017?

  • hahaha, luni, 04.04.2016 07:57

    Vet sparge motoarele inainte de a incepe cursa :)), stie sa seteze bine......oricum, anul asta iese campion

  • lol, luni, 04.04.2016 08:01

    Kimi in fata plasticului...ce frumos......sa vedem daca functioneaza ordinele de echipa la macaronari....si pentru cine...

  • Gino, luni, 04.04.2016 08:06

    Rosberg e in maxima forma si daca o tine tot asa ajunge campion. Cred ca merita un titlu cu Mercedes.

  • querty, luni, 04.04.2016 08:15

    Ferrari au din doua curse doua abandonuri cauzate de motor. Parca vad Mclarenul din 2015.

  • bernie, luni, 04.04.2016 09:58

    Purceaua-i moarta-n cotet si Formula 1 in paddock...Competitiia e in MOARTE CEREBRALA iar FORMULA 1 =COMEDIE DE GROAZA...Mercedes domina atat de autoritar f1 cum rar s-a vazut in intreaga sa istorie...De la Mclaren-ul lui Senna si Prost nu am mai vazut asa ceva...Nemtii au o bijuterie de masina...Au facut treaba nemteasca..BRAVO MERCEDES..Este al treilea an de dominatie categorica....Nici macar in era Ferrari-Schumy nu a existat o asemenea dominatie...Desi titlul la constructori era si atunci castigat devreme in 2003 titlul la piloti s-a jucat in ultima etapa intre Schumy si Kimi...Nici in era RBR-Vettel nu a existat asa ceva...In 2010 si 2012 titlurile la piloti s-au jucat in ultima etapa.Fformula 1 in era Mercedes este o afacere interna a nemtilor...Puteau sa le dea o vacanta de un an lui Hamilon si Rosberg si sa concureze cu pilotii de teste anul asta si tot ei castigau ambele titluri...Ma intreb daca le-a trecut prin cap ideea de a dresa 2 maimute in astia 2 ani si sa le puna sa piloteze masinile in locul oamenilor..Aasa ar fi verificat celebra declaratie de acum cativa ani cum ca monoposturile din prezent pot fi conduse si de maimute...Cred ca ar fi castigat si maimutele cu aceste masini...Acum serios vorbind ca fan Kimi nu sunt foarte incantat de ce se intampla cu Ferrari anul asta.Este al treilea an cu acest regulament si Ferrari nu poate ajunge Mercedes din urma..Aau redus decalajul si cam atat...Pilotii vor sa faca performanta sunt motivati si asta s-a vazut in ambele curse de anul asta dar n-au cu ce...Cu respect trebuie sa-i contrazic pe cei care cred ca Ferrari sunt egali cu Mercedes si ar fi putut sa castige cele 2 curse...Ieri s-a vazut clar ca Rosberg cu avansul care il avea in fata luiKkimi nu forta deloc si pilota protejand monopostul...Hamilton dupa problemele de la start pilota la fel...Doar Kimi a fortat si chiar daca avea un start bun tot nu castiga...Vettel in Australia l-ar fi depasit pe Hamilton doar cu o masina Mercedes...Asa a riscat si a pierdut...Haterii idioti si frustrati degeaba fac bascalie de piloti ca Vettel,Kimi,Alonso etc...Nu ei sunt vinovati ptr lipsa de performanta ci inginerii care nu fac masini capabile sa castige curse si titluri...Din pacate ptr F1 si ptr spectacol doar o echipa ar fi putut face o masina care sa bata Mercedes pe acest regulament si aceea ar fi fost RBR daca ar fi avut un motor Ferrari 2016 sau Mercedes 2014,2015,2016 dar nu se poate...Ricci pe 4 si Grosjean cu motor Ferrari 2016 pe 5 in aceasta cursa imi dau dreptate in acest sens...

  • jul1974, luni, 04.04.2016 12:23

    Cine are in program sa mearga anul asta la Hungaroring? Poate imi furnizeaza si mie niste informatii despre cum e pe hungaroring daca a mai fost? pentru mine anul asta e prima data cand vreau sa ajung acolo.

  • c, luni, 04.04.2016 13:25

    am fost anul trecut. dupa un weekend de curse te doare capul de atata galagie, E foarte cald si ai nevoie de crema solara , umbrela de soare, sapca, e frumos dar parca e mai bine in fata televizorului... daca ai bilet in tribuna ai loc de parcare asigurat, eu am fost la bronz 2. poti sa intri cu apa si mancare. e ok odata pe an

  • tag, luni, 04.04.2016 15:00

    jul 74 am fost de 7ori pe hungaroring ultima oara in 2000,intradevar multa galagie,am prins v10-v12,multa caldura,praf si totol scump dar daca esti pasionat uiti de toate.E bine sa-ti iei bautura sau mancare din localitati invecinate la fata locului e scump,nu mai zic de bilet dar poti vedea si de pe deal iar daca mergi cu cort trebuie pikamer au un pamant tare de zici ca e beton,e bine sa mergi de vineri sau sambata e distractiv seara plus alte competitii pe circuit,altfel e prea obositor.

  • @bernie, luni, 04.04.2016 15:38

    Calmeaza-te tata! F1 asa a fost mereu, cu masini dominante. Cursa asta a fost disputata, putea castiga un ferrari sau un mercedes. Nu mai e idolul tau la o echipa mare si in forma? Naspa pentru tine, nu pentru intreaga F1.

  • seat, luni, 04.04.2016 16:03

    kimi cand are cu ce si nu e sabotat le da praf la toti!! bravo hass si cel nou de la mclaren.

  • F-Star001, luni, 04.04.2016 17:11

    A fost o cursa interesanta pentru Formula 1, adica mie unul mi-a placut mai putin defectiunea cu Vettel, daca el inca era in cursa ar fi fost perfect. Surpriza mea a fost clar Grojean si Kimi care aparent nu e chiar asa batran pentru acest sport, ma bucur ca s-a descuracat asa bine, toate echipele au luptat deci cursa frumoasa extrem de frumoasa. Haas au fost nice, la Toro Rosso eu vad campioni in viitor, si chiar si Manor a fost o surpriza. Imi pare rau de Renault iar la McLaren, campionul din GP2 chiar merita un loc.