Rosberg l-a învins pe Hamilton în lupta pentru pole position de la Austin
Nico Rosberg va pleca din pole position în Marele Premiu al Statelor Unite din faţa coechipierului său de la Mercedes, Lewis Hamilton, şi a rivalilor de la Williams.
Mercedes a monopolizat pentru a 10-a oară în acest sezon prima linie a grilei de start, după ce Nico Rosberg şi Lewis Hamilton au fost din nou invincibili în calificările pentru Marele Premiu al Statelor Unite.
Deşi a fost în umbra coechipierului său în toate cele trei sesiuni de antrenamente, Rosberg a obţinut sâmbătă al nouălea pole position din acest sezon după ce a fost cronometrat cu 1:36.067. Germanul va avea astfel oportunitatea să reducă deficitul de 17 puncte care îl separă de liderul clasamentului general, care va pleca de pe locul doi al grilei.
Williams s-a evidenţiat din nou că el mai important rival pentru Mercedes, întrucât Valtteri Bottas şi Felipe Massa vor pleca de pe locurile trei şi, respectiv, patru, din faţa lui Daniel Ricciardo de la Red Bull Racing. Fernando Alonso a asigurat un loc şase pentru Ferrari în faţa celor doi piloţi ai echipei McLaren, Jenson Button şi Kevin Magnussen. Button nu-şi va putea păstra însă locul şapte din calificări din cauza unei penalizări de cinci poziţii pentru înlocuirea prematură a cutiei de viteze.
Kimi Raikkonen a ocupat locul nouă pentru Ferrari, în timp ce Adrian Sutil a promovat în premieră în ultima parte a calificărilor pentru Sauber.
Q2: Force India pierde ambii piloţi
Pastor Maldonado a stabilit doar al 11-lea timp în calificări la volanul monopostului Lotus şi a fost urmat de cei doi piloţi ai echipei Force India, Sergio Perez şi Nico Hulkenberg.
Daniil Kvyat a stabilit al 14-lea timp, însă va pleca de pe ultimul loc al grilei de start (17), întrucât a primit o penalizare de 10 poziţii pentru utilizarea celui de-al şaselea motor. El va suporta restul poziţiilor de penalizare pe grila de start de la următoarea cursă din Brazilia.
Q1: Un singur tur pentru Vettel
Jean-Eric Vergne a fost primul pilot sub linie în secvenţa inaugurală după ce a stabilit doar al 15-lea timp pentru Toro Rosso în faţa lui Esteban Gutierrez de la Sauber.
Sebastian Vettel a efectuat un singur tur rapid de circuit, întrucât va pleca din pitlane din cauza utilizării unei a şasea unităţi de propulsie, astfel că rezultatul din calificări este irelevant. Timpul pilotului Red Bull Racing a fost suficient de bun pentru a-l plasa pe 17, în faţa lui Romain Geosjean (Lotus), care a fost astfel cel mai lent de pe circuit.
Marele Premiu al Statelor Unite va avea loc duminică cu începere de la ora 22:00, ora României.
Statele Unite - Rezultate calificări:
Loc | Pilot | Echipa | Timp | Diferenta |
---|---|---|---|---|
1 | Nico Rosberg | Mercedes | 1m36.067s | - |
2 | Lewis Hamilton | Mercedes | 1m36.443s | 0.376s |
3 | Valtteri Bottas | Williams/Mercedes | 1m36.906s | 0.839s |
4 | Felipe Massa | Williams/Mercedes | 1m37.205s | 1.138s |
5 | Daniel Ricciardo | Red Bull/Renault | 1m37.244s | 1.177s |
6 | Fernando Alonso | Ferrari | 1m37.610s | 1.543s |
7 | Kevin Magnussen | McLaren/Mercedes | 1m37.706s | 1.639s |
8 | Kimi Raikkonen | Ferrari | 1m37.804s | 1.737s |
9 | Adrian Sutil | Sauber/Ferrari | 1m38.810s | 2.743s |
10 | Pastor Maldonado | Lotus/Renault | 1m38.467s | - |
11 | Sergio Perez | Force India/Mercedes | 1m38.554s | - |
12 | Jenson Button | McLaren/Mercedes | 1m37.655s | - |
13 | Nico Hulkenberg | Force India/Mercedes | 1m38.598s | - |
14 | Jean-Eric Vergne | Toro Rosso/Renault | 1m39.250s | - |
15 | Esteban Gutierrez | Sauber/Ferrari | 1m39.555s | - |
16 | Romain Grosjean | Lotus/Renault | 1m39.679s | - |
17 | Daniil Kvyat | Toro Rosso/Renault | 1m38.699s | - |
18 | Sebastian Vettel | Red Bull/Renault | 1m39.621s | - |
Program
Marele Premiu al Statelor Unite va avea loc după următorul program, conform fusului orar al României:
Eveniment | Ziua | Ora | Transmisii TV |
Antrenamente 1 | vineri, 31 octombrie | 17:00 | - |
Antrenamente 2 | vineri, 31 octombrie | 21:00 | - |
Antrenamente 3 | sambata, 1 noiembrie | 17:00 | - |
Calificari | sambata, 1 noiembrie | 20:00 | Dolce Sport, RTL si M1 |
Cursa | duminica, 2 noiembrie | 22:00 | Dolce Sport, RTL si M1 |
maine il va face praf pe ros