Rosberg a obţinut în Mexic al patrulea pole position consecutiv. Hamilton şi Vettel, principalii rivali

Publicat sâmbătă, 31.10.2015 22:02 de Daniel Popescu

Nico Rosberg va pleca din pole position în Marele Premiu al Mexicului după ce i-a învins pe coechipierul său de la Mercedes, Lewis Hamilton, şi Sebastian Vettel.

Revenirea Mexicului în calendarul Formulei 1 după o pauză de 23 de ani este de bun augur pentru Mercedes. Chiar dacă altitudinea afectează puterea motoarelor şi sistemul de răcire, campioana mondială şi-a adjudecat fără mari emoţii prima linie a grilei de start.

Nico Rosberg a obţinut al patrulea pole position consecutiv după ce a fost cronometrat cu 1:19.480, însă performanţa s-a datorat parţial şi unei greşeli comise de Lewis Hamilton în ultimul tur cronometrat.

Proaspăt campion după victoria de la Austin, britanicul s-a mulţumit cu locul doi la mai puţin de două zecimi de secundă în spatele coechipierului său.

Ferrari s-a impus pe locul trei prin Sebastian Vettel, care a reuşit astfel să-i învingă pe cei de la Red Bull, reprezentaţi de Daniil Kvyat şi Daniel Ricciardo. Williams şi-a adjudecat locurile şase şi şapte prin Valtteri Bottas şi Felipe Massa, care au fost urmaţi de Max Verstappen (Toro Rosso) şi cei doi piloţi ai echipei Force India, Sergio Perez şi Nico Hulkenberg.

Q2: Raikkonen, trădat de frâne

Carlos Sainz (Toro Rosso) va pleca de pe poziţia a 11-a după ce i-a devansat pe cei doi piloţi ai echipei Lotus, Romain Grosjean şi Pastor Maldonado. Marcurs Ericsson a obţinut locul 14 pentru Sauber, în timp ce Kimi Raikkonen a stabilit doar al 15-lea timp.

Inginerii Scuderiei au reuşit să remedieze la timp problemele la motor înregistrate în antrenamente, însă finlandezul a suferit defecţiuni la frâne în timpul celei de-a două sesiuni şi nu şi-a putut îmbunătăţi timpul stabilit iniţial. În plus, el va fi penalizat cu cinci poziţii pe grila de start pentru schimbarea cutiei de viteze.

Q1: McLaren, pe ultima linie a grilei

Fernando Alonso a fost primul sub linie în prima parte a calificărilor, însă spaniolul va suporta o penalizare drastică pentru înlocuirea motorului Honda de pe monopostul McLaren, astfel că va pleca de pe ultima linie a grilei de start. Spaniolul va fi acompaniat de coechipierul său Jenson Button, care nu a putut lua startul în calificări din cauza faptului că inginerii nu au reuşit să remedieze la timp defecţiunile tehnice la motor înregistrate în antrenamente.

Felipe Nasr a stabilit al 17-lea timp, în timp ce Manor a avut cei mai lenţi piloţi în calificări, Alexander Rossi şi Will Stevens. Marele Premiu al Mexicului va avea loc duminică cu începere de la ora 21:00, ora României.

Mexic - Rezultate Calificari:

LocPilotEchipaTimpDiferenta
1 Nico Rosberg Mercedes 1m19.480s -
2 Lewis Hamilton Mercedes 1m19.668s 0.188s
3 Sebastian Vettel Ferrari 1m19.850s 0.370s
4 Daniil Kvyat Red Bull/Renault 1m20.398s 0.918s
5 Daniel Ricciardo Red Bull/Renault 1m20.399s 0.919s
6 Valtteri Bottas Williams/Mercedes 1m20.448s 0.968s
7 Felipe Massa Williams/Mercedes 1m20.567s 1.087s
8 Max Verstappen Toro Rosso/Renault 1m20.710s 1.230s
9 Sergio Perez Force India/Mercedes 1m20.716s 1.236s
10 Nico Hulkenberg Force India/Mercedes 1m20.788s 1.308s
11 Carlos Sainz Toro Rosso/Renault 1m20.942s 1.462s
12 Romain Grosjean Lotus/Mercedes 1m21.038s 1.558s
13 Pastor Maldonado Lotus/Mercedes 1m21.261s 1.781s
14 Marcus Ericsson Sauber/Ferrari 1m21.544s 2.064s
15 Felipe Nasr Sauber/Ferrari 1m21.788s 2.308s
16 Alexander Rossi Marussia/Ferrari 1m24.136s 4.656s
17 Will Stevens Marussia/Ferrari 1m24.386s 4.906s
18 Kimi Raikkonen Ferrari 1m22.494s 3.014s
19 Fernando Alonso McLaren/Honda 1m21.779s 2.299s
20 Jenson Button McLaren/Honda - -
  • Sumi7, duminică, 01.11.2015 00:42

    Va fi o cursa interesanta mai ales ca Rosb. are de demonstrat ceva, iar Ham cu titlul mondial in buzunar nu va tine cont de asta si il va ataca in primul viraj. Sa nu uitam nici de Vettel care se lupta pentru locul 2 si va sta lipit de cei doi. In schimb, cu sau fara frane defecte Raikkonen are de recuperat foarte mult. Sa speram ca va fi o cursa cu multe dueluri pe pista.

  • Florin, duminică, 01.11.2015 06:33

    Alonso schimba motorul iarasi? S-a stricat ultimul sau este o alta incercare? Stie careva?

  • $$$, duminică, 01.11.2015 06:50

    Frumos circuit, o sa fie o cursa spectaculoasa, sunt curios ce start va avea vettel, poate va reusi sa se intercaleze intre cele doua merc_uri, ar fi frumos!

  • Alex, duminică, 01.11.2015 07:04

    Rosberg nnu mai are nimic de demonstrat, Ham este in spate ca sa il tina pe Vettel sa nu ii ia puncte lui Rosberg. Desi nu cred ca Vettel va avea oprtunitatea de a sta dupa cei 2...

  • ., duminică, 01.11.2015 09:03

    Spre ca Rosberg sa-i inchida toate usile tuciuriului. Sa dovedeasca ca-i barbat si pe pista! Titlurile sunt castigate deci miza personala este justificata pentru german.

  • 91Schumi06, duminică, 01.11.2015 09:17

    Are cineva idee de ce nu s-au transmis calificarile pe RTL?

  • balatescu, duminică, 01.11.2015 09:33

    das supertalent este in fiecare simbata la ora 21 a romaniei !!!

  • R_a, duminică, 01.11.2015 09:48

    cei de la RTL le-au dat in reluare pe la 2 jumate au fost pe SKY Sports

  • Mclaren_Mircea_1984, duminică, 01.11.2015 13:02

    Nu va mirati de cat de aproape sunt rezultatele. Circuitul este mai mic chiar si decat celd in Austria si Ungaria. Doar Monaco este mai scurt.

  • Alex, duminică, 01.11.2015 15:47

    Si ce daca este scurt circuitul, liniile drepte tot sunt, viteza tot este, doar ca au masini mai bune aerodinamic decat Merc, din pacate, nu cat sa iasa in fata lui Merc.

  • Mclaren_Mircea_1984, duminică, 01.11.2015 16:48

    Cu cat circuitele sunt mai scurte cu atat diferenta este mai mica, cateva sute de metri in minus, reprezentand cateva zeci de miimi de secunda pe care masina mai rapida ar fi putut sa le scoata strict prin parcurgerea acelor sute de metri mai rapid decat celelalte.

  • FanF1, duminică, 01.11.2015 17:11

    @Alex, legat de spusele lui Mircea, caruia ii dau dreptate, vreau sa-ti spun ca asta e si motivul pt.care se vor parcurge 71 de tururi, mai multe ca-n alte curse din acest an, obiectivul celor ce au stabilit acest numar fiind acela de a obtine o cursa de aproximativ 2h.

  • GTS FZR 2000, duminică, 01.11.2015 19:39

    @FanF1: Gresit, motivul pentru care vor parcurge acele xx tururi, este de a parcurge o distanta de cel putin 305km de-alungul unei curse. Ca sunt 2 ore sau mai putin asta n-are nici o treaba. Circuitul este rapid, nu conteaza ca-i scurt, pur si simplu masina Mercedes este mai buna. Din pacate cei de la Red Bull nu au reusit sa seteze masina pentru calificari prea bine, dar este posibil ca in cursa sa fie cu totul altceva. La fel si pentru Ferrari, desi este mult mult prea tarziu, nu cred ca mai conteaza pentru cineva, rezultatul ultimelor trei curse. Plus Raikkonen a primit penalizare si va pleca din spatele grilei. A schimbat cateva parti din pachetul de propulsie parca.

  • Iliescu, duminică, 01.11.2015 23:19

    Ce a facut Vettel multiplul campion? I-a tremurat piciorul pe pedala? Putina presiune si hop ...suntem depasiti de situatie..Si lumea radea de Alonso. Macar ala a ajuns pana in finala de 2 ori. Vettel si-a ratat prima sansa. De la anul vrea la Mercedes ca e masina mai buna...dar fara Ham sau Rosberg ca aia sunt buni. Sa vina cu Rai la pachet ca sa-i fie comod..of, of, of Ferrari ce s-a ales de voi?