Rosberg a câştigat în Austria! Hamilton şi Bottas au completat podiumul
Nico Rosberg a obţinut victoria pe circuitul Red Bull Ring după ce a trecut de Valtteri Bottas în urma primei opriri la boxe. Pilotul Williams a ocupat ultima treaptă a podiumului, în spatele unui Lewis Hamilton care a terminat pe doi după un start excelent în care a câştigat cinci poziţii.
Williams a monopolizat prima linie a grilei de start în Marele Premiu al Austriei, însă britanicii nu au fost capabili să opună rezistenţă pe termen lung rivalilor de la Mercedes.
Felipe Massa a plecat cu dreptul din pole position, însă Nico Rosberg şi-a arătat intenţiile încă de la start, când l-a depăşit temporar pe Valtteri Bottas în lupta pentru locul doi înainte ca finlandezul să revină.
Totuşi, prima serie de intrări la boxe dintre cele două adoptate de toate echipele s-a dovedit decisivă în stabilirea rezultatelor finale, întrucât ambii piloţi Williams au suferit pierderi importante în duelurile cu Mercedes. Rosberg a preluat virtual conducerea în spatele unui Sergio Perez aflat pe o strategie diferită, în timp ce Bottas a rămas pe locul doi ca urmare a unui pitstop deficitar pentru Massa.
Brazilianul a căzut până pe locul patru, în spatele unui Lewis Hamilton care a avut parte de unul dintre cele mai spectaculoase starturi ale sezonului. Plecat doar de pe locul nouă, pilotul Mercedes a progresat până pe locul cinci după primele viraje, pentru ca în virajul opt să treacă şi de Fernando Alonso pentru a urca pe locul patru. Hamilton a reuşit apoi să treacă de Bottas după al doilea pitstop şi s-a instalat confortabil pe locul doi, la numai una-două secunde în spatele lui Rosberg.
Britanicul a încercat să se apropie decisiv de coechipierul său în finalul cursei, însă Rosberg a trecut primul linia de sosire în ciuda faptului că a frânat târziu într-un viraj, şi şi-a consolidat astfel prima poziţie în clasamentul general. Astfel, Williams s-a mulţumit doar cu ultimul loc pe podium prin Bottas şi un loc patru prin Massa.
Alonso, cel mai bun pilot fără motor Mercedes
Aşa cum s-a întâmplat frecvent în ultimele curse, Fernando Alonso s-a evidenţiat ca cel mai bun pilot care nu utilizează motoare Mercedes. Plecat de pe locul cinci al grilei de start, pilotul Scuderiei Ferrari a pierdut un loc la start în favoarea lui Hamilton, însă ulterior şi-a păstrat poziţia pe tot parcursul cursei.
Spaniolul a ocupat temporar chiar şi prima poziţie la începutul celei de-a doua serii de opriri la boxe, însă acest lucru reprezintă o palidă consolare pentru dublul campion mondial, care a trecut linia de sosire pe locul cinci.
Perez, clasare solidă în puncte datorită strategiei
Sergio Perez a fost unul dintre puţinii piloţi care a început cursa cu pneuri soft şi singurul care a obţinut beneficii majore de pe urma acestei strategii. Plecat doar de pe locul 16 şi ca urmare a unei penalizării de cinci poziţii, pilotul echipei Force India a ajuns în postura de lider după ce piloţii din frunte au efectuat primul pitstop, însă ulterior a fost depăşit pe parcursul unui singur tur de Rosberg, Bottas şi Hamilton.
Mexicanul l-a depăşit coechipierul său Nico Hulkenberg pentru locul şapte după efectuarea primului schimb de pneuri, pentru ca în final să revină pe aceeaşi poziţie după al doilea pitstop. Perez l-a depăşit apoi pe Kevin Magnussen cu cinci tururi înainte de final pentru a termina cursa pe locul şase, în faţa pilotului McLaren.
Cursa dezastruoasă pentru Red Bull Racing
Aflaţi în faţa propriilor suporteri, cei de la Red Bull Racing au avut parte de o duminică modestă, în ciuda locului cinci ocupat de Daniel Ricciardo în calificări. Australianul a ratat startul şi a coborât până pe locul 10, iar ulterior nu a reuşit să recupereze teren nici măcar în urma celor două serii de opriri la boxe. Totuşi, el s-a consolat cu locul opt, obţinut după ce l-a depăşit pe Hulkenberg în ultimul tur, în timp ce Kimi Raikkonen a obţinut ultimul punct la capătul unei curse în care a continuat parcursul modest din prima jumătate a acestui sezon.
Coechipierul său Sebastian Vettel a avut parte de o cursă şi mai modestă: plecat de pe 12, germanul a avut temporar o defecţiune la sistemul electronic în primul tur care l-a retrogradat până pe ultimul loc. După producerea unui acroşaj din spate cu Esteban Gutierrez care urma să fie investigat de comisari, cvadruplul campion mondial a fost chemat la boxe şi a retras monopostul în garaj.
Jenson Button a ocupat locul 11 pentru McLaren, iar Adrian Sutil s-a infiltrat pe locul 13 între cei doi piloţi ai echipei Lotus, Pastor Maldonado şi Romain Grosjean. Jules Bianchi (Marussia) a câştigat lupta echipelor mici prin locul 15 obţinut în faţa lui Kamui Kobayashi (Caterham), Max Chilton (Marussia) şi Marcus Ericsson (Caterham), în timp ce Esteban Gutierrez a fost doar al 19-lea.
Pe lângă Vettel, au mai abandonat şi cei doi piloţi ai Scuderiei Toro Rosso, Jean-Eric Vergne şi Daniil Kvyat. Cel mai bun timp în cursă a fost stabilit de Sergio Perez, care a fost cronometrat cu 1:12.142 în turul 59.
Austria - Rezultate Cursă:
1. Nico Rosberg Mercedes 1h:27m54.967 2. Lewis Hamilton Mercedes +1.932s 3. Valtteri Bottas Williams-Mercedes +8.172s 4. Felipe Massa Williams-Mercedes +17.358s 5. Fernando Alonso Ferrari +18.553s 6. Sergio Perez Force India-Mercedes +28.546s 7. Kevin Magnussen McLaren-Mercedes +32.031s 8. Daniel Ricciardo Red Bull-Renault +43.522s 9. Nico Hulkenberg Force India-Mercedes +44.137s 10. Kimi Raikkonen Ferrari +47.777s 11. Jenson Button McLaren-Mercedes +50.966s 12. Pastor Maldonado Lotus-Renault -1 lap 13. Adrian Sutil Sauber-Ferrari -1 lap 14. Romain Grosjean Lotus-Renault -1 lap 15. Jules Bianchi Marussia-Ferrari -2 laps 16. Kamui Kobayashi Caterham-Renault -2 laps 17. Max Chilton Marussia-Ferrari -2 laps 18. Marcus Ericsson Caterham-Renault -2 laps 19. Esteban Gutierrez Sauber-Ferrari -2 laps Retirements Jean-Eric Vergne Toro Rosso-Renault 59 laps Sebastian Vettel Red Bull-Renault 34 laps Daniil Kvyat Toro Rosso-Renault 24 laps
Drivers' championship Constructors' championship 1. Nico Rosberg 165 1. Mercedes 301 2. Lewis Hamilton 136 2. Red Bull/Renault 143 3. Daniel Ricciardo 83 3. Ferrari 98 4. Fernando Alonso 79 4. Force India/Mercedes 87 5. Sebastian Vettel 60 5. Williams/Mercedes 85 6. Nico Hulkenberg 59 6. McLaren/Mercedes 72 7. Valtteri Bottas 55 7. Toro Rosso/Renault 12 8. Jenson Button 43 8. Lotus/Renault 8 9. Felipe Massa 30 9. Marussia/Ferrari 2 10. Kevin Magnussen 29 10. Sauber/Ferrari 0 11. Sergio Perez 28 11. Caterham/Renault 0 12. Kimi Raikkonen 19 13. Romain Grosjean 8 14. Jean-Eric Vergne 8 15. Daniil Kvyat 4 16. Jules Bianchi 2
Pit 1: Ros 2.6s Ham 3.5s Pit2: Ros 3s Ham 4s Mare gresala sa vii la o echipa germana care are un pilot german. In toate cursele acesti timpi au fost in defavoarea lui Hamilton.