Romanii vor putea achizitiona si autoutilitare usoare prin Programul Rabla

Publicat luni, 01.06.2009 17:44 de Sebastian Toma

Incepand cu cea de-a doua etapa a programului Rabla, romanii vor putea achizitiona si autoutilitare usoare prin intermediul acestui program, iar limitarea de un singur autoturism a fost inlaturata.

Nicolae Nemirschi, Ministrul Mediului, a decis sa introduca o ordonanta de urgenta pentru a modifica programul de innoire a parcului auto din Romania, denumit simbolic "Rabla". Noua ordonanta le va permite romanilor sa cumpere mai multe autoturisme in acelasi an, dar si autoutilitare usoare, avand o masa de pana la 3.5 tone. Ordonanta de urgenta va fi introdusa miercuri, 3 iunie 2009.

Astfel, o persoana isi va putea cumpara mai multe autoturisme prin intermediul Programului Rabla in acelasi an - limitarea introdusa in acest sens urmand a fi inlaturata. Prima faza a Programului Rabla din 2009 s-a incheiat cu un bilant nefast, mai mult jumatate din locurile disponibile ramanand nealocate, multi distribuitori de automobile nefiind capabili sa vanda toate unitatile care le-au fost repartizate. Doar 11.500 de romani si-au cumparat un autoturism nou prin intermediul Fazei I a Programului Rabla. Vanzarile slabe realizate in cadrul acestui program sunt puse atat pe seama repartizarii defectuoase a locurilor in cadrul acestui program catre unele marci, precum si pe seama inghetarii creditelor de nevoi personale – principala metoda de finantare a vehiculelor cumparate prin acest program.

Cea de-a treia faza a acestui program va aduce si ea cateva elemente noi, lansate tot de Nicolae Nemirschi. Mai exact, Ministrul Mediului incearca sa convinga Consiliul Concurentei sa permita firmelor de leasing sa finanteze vehiculele cumparate prin intermediul Programului Rabla si permiterea persoanelor juridice sa participe la acest program. In ciuda rezultatelor slabe inregistrate de acest program in prima faza din 2009, Nicolae Nemirschi se arata optimist si justifica acest lucru prin procentul pe care il constituie vehiculele cumparate prin programul Rabla. Unul din cinci automobile vandute in ultimele trei luni pe piata din Romania a fost cumparat prin intermediul Programului Rabla.

Via | Evz

  • mosu, marţi, 02.06.2009 14:04
    guvernantii niste ratati

    NU se mai termina hotia in TARA ASTA,acuma cativa ,vor sa vanda si utilitarele , treaca mearga .DE CE nu dati 3-4 masini la cate o persoana juridica si a 5-a masina GRATIS , asa ca sa fim mai cu mot decat altii, in loc sa mariti pur si simplu cota aia la 2000 euro. TARA lui PAPURA VODA ...