Românii au cumpărat doar 7 maşini electrice şi plug-in hybrid în ultimele 3 luni, dar vânzările de hibrizi fără încărcare la priză s-au triplat

Publicat vineri, 28.10.2016 13:00 de Daniel Popescu

Doar 7 maşini electrice şi plug-in hybrid şi-au găsit cumpărători în România în perioada iulie - septembrie 2016, însă vânzările de hibrizi fără încărcare la priză aproape s-au triplat la 310 de unităţi.

Perioda iulie - septembrie 2016 a fost marcată de o evoluţie contradictorie a pieţei europene de maşini ecologice. În medie, piaţă a crescut cu 7% la nivelul Uniunii Europene, însă există numeroase ţări care au raportat scăderi în privinţa maşinilor electrice.

Printre ele se numără şi România, care a reuşit să comercializeze doar 7 maşini electrice şi plug-in hybrid. Din păcate, România este una dintre puţinele ţări care nu raportează separat vânzările de maşini electrice şi cele plug-in hybrid. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, vânzările au scăzut cu o unitate, însă pentru primele 9 luni ale anului evoluţia este una pozitivă, de la 19 la 23 de unităţi. Alte ţări care au raportat scăderi pe acest segment sunt Cehia, Damemarca, Grecia sau Ungaria. Chiar şi aşa, piaţa Uniunii Europene a crescut în ansamblu cu 11% la aproapoe 14.500 de unităţi.

Lucrurile stau însă semnificativ mai bine la capitolul hibrizi fără încărcare la priză, unde vânzările au crescut la 310 unităţi, cu 158% peste nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut. Această tendinţă este remarcată şi la nivelul primelor 9 luni ale anului, în care vânzările totale au ajuns la 628 de unităţi, în creştere cu 124% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

La acest capitol, doar pieţele din Franţa, Olanda şi Portugalia au raportat scăderi, în timp ce la nivelul Uniunii Europene a existat o creştere de 29%, la aproape 68.000 de unităţi.

Via ACEA