România ar putea avea încă 1.000 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres în 2024: vor fi finalizate inclusiv două loturi din Sibiu - Pitești și noua centură A0 a Bucureștiului

Publicat luni, 19.10.2020 13:00 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Ministerul Transporturilor susține că România va avea încă 1.000 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres în 2024. Printre altele, vor fi finalizate două loturi din Sibiu - Pitești și noua centură A0 a Bucureștiului.

Autoritățile continuă să promită numeroase inaugurări de autostrăzi și drumuri expres pe termen lung, chiar dacă lucrările se desfășoară în prezent pe segmente cu lungimi mici.

Cel mai nou exemplu în acest sens este oferit de Ministerul Transporturilor, care a anunțat în cadrul conferinței online RoInvest ce rețea de drumuri ar urma să aibă România în 2024.

Astfel, pe baza contractelor deja semnate, România ar trebui să aibă peste numai patru ani încă 700 de kilometri de autostradă și alți 300 de kilometri de drum expres.

"Avem în derulare proiecte importante şi considerăm că 700 de kilometri de autostradă şi 300 de km de drum expres pot fi finalizaţi conform contractelor, până în 2024", a declarat ministerul de resort Lucian Bode, potrivit Digi24.

Pe segmentul autostrăzilor, autoritățile ar trebui să finalizeze în primul rând loturile 1 și 5 ale autostrăzii Sibiu - Pitești. În prezent se lucrează doar pe lotul 5 de la Sibiu la Boița, care are o lungime de 13 kilometri, și s-a semnat contractul de proiectare și execuție pentru lotul 5, care va lega Pitești de Curtea de Argeș.

În plus, pe lista proiectelor care vor fi finalizate figurează și autostrada de Centură a Capitalei, cunoscută drept A0, însă pentru moment au început lucrările doar pe un tronson de 17 kilometri din partea de sud. De asemenea, ar mai trebui finalizate autostrada Lugoj-Deva (A1) și autostrada A3, cu excepția tronsonului care include tunelul de la Meseş.

De asemenea, tot în 2024 ar urma să fie încheiate și lucrările la autostrada A7 Ploieşti-Siret, mai puţin loturile dintre Paşcani-Suceava-Suceava-Siret.

Între timp, la capitolul drumuri expres, autoritățile promit că vor fi finalizate drumurile Craiova-Piteşti, Brăila-Galaţi, Focşani-Brăila şi Buzău-Brăila.

Via Digi24

  • Tatraurs, luni, 19.10.2020 15:21

    Serbia,tara saraca,non ue,distrusa de un razboi si ciopartita de partenerul strategic are acum 925 km de autostrada( si se mai construiesc),Bulgaria mai saraca,tara cat juma de Romanie,are 810km de autostrada,cu viteze legale de pana la 140km/h.( Sa nu mai zic de xentura Sofiei cum arata fata de drumul comunal care inconjuara Bucalele).Romania...873km(150 construiti de Cizmar) si multe promisiuni :)))Nu le e ma rusina sa minta atat?Promiteti ba ca vin alegerile parlamentare in decembrie si iar ne scoateti din case unde ne-ati bagat fortat sa dam cu stampila iar dupa ne bagati in case inapoi iar voi tot n-o sa faceti ceva in afara de mangleala.

  • !, luni, 19.10.2020 15:57

    Si marmota invelea staniolul in ciocolata.....

  • Ioeugen, luni, 19.10.2020 16:07

    E clar...dacă o spune un penelist vopsit... pe ei trebuie sa i votam... asta e ideea

  • someone23, luni, 19.10.2020 16:30

    ce diferenta semnatica mare intre " ar putea avea " si " va avea " .

  • dan_grc, luni, 19.10.2020 17:55

    Pai cum @Tatraurs, parca nu ne lasau strainii. Sa vezi tari din Africa, (nu toate, evident), ce infrastructura si cum arata capitalele lor, tari care acum 20 de ani erau vai de ele, colonizate si mulse de resurse, reusesc totusi sa se ridice, vorbesc de Namibia, Botswana, Gabon, Algeria, Rwanda, Kenya.

  • stop propaganda, luni, 19.10.2020 18:03

    lasa-ne cu sebia ca aia e un gunoi de tara, meritau bombardati si mai rau la cate ticalosii au facut. De ce nu dai exemplu Polonia sau Slovacia, sau Croatia daca-ti plac slavii sudici! Sarbii s-au imprumutat de la chinezi si o sa scoata aia de pe ei 7 piei de-o sa le piara cheful de mers pe autostrada. Iar bulgarii, vai mama lor, in 100 de ani dispar cu totul, cu tot cu limita aia a lor de 140 km/h. Cei care mergem la mare in Grecia stim cam ce drumuri au bulgarii, nu-i nevoie sa-i lauzi tu.

  • Ioeugen, luni, 19.10.2020 18:17

    Pana atunci sârbii merg pe autostrăzi... noi ce avem?... ne-au luat unii și alții 10 piei din 90 pana acum

  • Tatraurs, luni, 19.10.2020 19:36

    @dan_grec.Romania e condusa de 31 de ani de alogeni si de cozile lor de topor exact ca intr-o colonie africana,eu sunt constient de "calitatile"poporului roman si de ce ii poate pielea,dar sa fim seriosi,n-am zis ca nu ne lasa strainii ci ca nu ne lasa NICI strainii sa ne dezvoltam,e o chestie de nuanta din care nu o sa iasa ceva bun. Noi avem problemele cele mai mari cu coruptia mai ales la nivel inalt si in loc sa-i bagam la bulau si sa-i uitam acolo,ue vine si ne bate noua obrazul ca nu le respectam parnaiasilor drepturile si ne amendeaza daca ii bagam in celule de fumatori(caz real,camataru) sau ii elibereaza mai repede si primesc si bani pentru ca nu sunt conditiile decente(sunt mai bune ca-n spitalele de stat cu mult). Deci,cine vrea sa scapam de coruptie?(Un exemlu simplist dar usor de inteles).Cand vad ca aia care ne-au facut lovitura de stat si ne-au ras absolut tot nu erau romani decat cu numele si sustinuti toti de afara(la fel cum erau aia "romani si rusi" care au venit pe tancurile sovietice aici),incep sa devin suspicios la laptele si mierea care cica curg din V catre E.Ma rog,nu intru in polemica ca n-am acum nici timp,nici nu e locul si mi se si sterg mesajele dar sa tii minte,te rog,doua chestii de la mine,daca doresti,bineinteles.Ue+sua nu sunt organizatii de binefacere si au venit aici sa produca doar bani si doi,niciodata in istorie un strain n-a vrut binele altui strain sau o tara sa vrea binele unei alte tari, @stop propaganda,fainoseag,tembelusrex si cum te tot semnezi(sau va semnati),am facut doar sa dau exemplu de doua tari mai amarate ca noi in care s-a putut,Polonia e la ani lumina de Romania dar tu oricum nu intelegi,esti agresiv si ti-ai pierdut luciditatea de la atata propaganda si ura. Pana atunci,traiasca corporatia mondiala care o sa aduca bunastarea tuturor popoarelor lumii.PS. O sa vedem toti ce saracie ne paste in max 10-15 ani,sa vedeti crize si falimente+ datorii astronomice de platit la stapani,o sa vedem cu adevarat bunastarea promisa de 30 de ani...pana atunci,cica in 4 ani ne dublam nr de autostrazi sa exportam nimicul din fabricile care ne-au mai ramas.

  • Veron, luni, 19.10.2020 19:44

    PRAF IN OCHI SE LAUDA SI EI PUȚIN ÎNAINTE DE ALEGERI, SA FIM SERIOȘI SE VOR FINALIZA ACESTE CIOTURI DE AUTOSTRĂZI DAR PESTE 70 SAU 80 DE ANI , DECI STANEPOTI NOȘTRI SE VOR BUCURA DE ACESTE PROMISIUNI.

  • Ioeugen, luni, 19.10.2020 19:56

    @ Tatraurs... da dar ne bucurăm ca musk cu a lui ...Tesla mașina perfecta va invada România... “ca el cum a putut”...

  • Tatraurs, luni, 19.10.2020 19:57

    @loeugen. Normal ca ne bucuram,mai ales cand o sa decartam toti cate 10 000 euroi de caciula de Tesla.

  • Ioeugen, luni, 19.10.2020 20:08

    Nu-i nimic ca Orbán și ai lui nu rămân in pierdere... îmi vor pune taxa de poluare pe a mea E3...

  • zarnesteanu, marţi, 20.10.2020 02:46

    1000 km in 3 ani? Sa inceapa pariurile.

  • Snow, marţi, 20.10.2020 11:51

    1000 km nu, dar 300-400 km aproape sigur din care minim 250 km de autostrazi. Tot ce e contractat acum (facusem o socoteala in August ca sunt 15 contracte de autostrada cu 242 km total) au sanse de 95% sa fie finalizate in 2024: A0 Sud lot 1 (16,93 km) + A0 Sud lot 2 (16,30) + A0 Sud lot 3 (17,965) A1 Boita - Sibiu (13,17) Pitesti-Curtea de Arges (30,350) A3 Rasnov-Cristian (6,3 + 3,7legatura) A3 Tg Mures-Ungheni (4,5 + 4,7 legatura) A3 Iernut-Chetani (17,9 asta cred ca s-a deschis deja) A3 Chetani-Campia Turzii (15,691) A3 Zimbor-Poarta Salajului (12,24) A3 Chiribis-Biharia (28,55) A3 Biharia - Bors (5,35 si asata s-a deschis deja !) A7 Centura Bacau (16,27 + 14,54 legatura) A10 Sebes-Turda lot 1 (17km) A10 Sebes-Turda lot 2 Santimbru-Aiud (24,25 km). Plus drum expres contractat peste 100 km plus tronsoane de autostrada semnate din August pana acum ( a se vedea A0 Nord si altele) … Sper sa ne ajunga banii de cofinantare ca aici vorbim de contracte in valoare totala de peste 3-4 miliarde Euro …

  • MIHAI, marţi, 20.10.2020 12:49

    Primordiale ar trebui să fie conectările la autostrăzile vecinilor după sistemul celor din Bihor, tunelurile prin Carpați și minimum trei benzi pe sens, noi urmând a deveni principala rută autostradală Euro-Asiatică

  • Nicu, miercuri, 21.10.2020 07:01

    Teoretic putem sa mergem și pe luna. Aceiași poveste repetata din nou. Ne credeți timpiti?

  • Snow, miercuri, 21.10.2020 09:17

    @Mihai: conectarile la autostrazile vecinilor sunt deja facute ! nu exista alte autostrazi care sa ajunga la granita noastra cu exceptia celor la care s-au conectat deja A1 ai A3 (Nadlac si Bors). 'Tunelurile prin Carpati' te referi probabil la bucata Pitesti-Sibiu din A1 care in sfarsit pare sa capete prioritate dupa vreo 25 de ani de adormire .. doua tronsoane deja contractate, alte doua in licitatie, din cinci. Principala ruta … nu ! Principala ruta e deja prin Turcia - Bulgaria si fosta Iugoslavie Serbia - Croatia - Sovenia si asta n-o sa se schimbe, e mai scurt pe-acolo ! Minim trei benzi pe sens …traficul sustinut de o autostrada cu 2 benzi + banda de urgenta pe sens depaseste cu mult valorile inregistrate in RO, iar singura bucata cu trei benzi + banda de urgenta pe sens (A3, la intrarea in Bucuresti pe vreo 10-15 km) e permanent goala ...

  • Gicu, vineri, 23.10.2020 13:27

    Din 1990 tot aud de autostrăzi și nu vad nimic, numai studii de fezabilitate,bani mulți, foarte mulți, iar dacă vreau să merg de la Iași la București îmi ia o jumătate de zi cu multe riscuri!