Rolls-Royce Wraith Drophead Coupe a fost confirmat pentru 2015
Englezii de la Rolls-Royce au confirmat versiunea decapotabilă a lui Wraith pentru anul 2015. Modelul va fi inspirat de versiunea decapotabilă a lui Phantom.
Rolls-Royce Wraith va primi o versiune decapotabilă în 2015, anunţă englezii de la Autocar citând şeful mărcii din Goodwood. Torsten Muller-Otvos, şeful Rolls-Royce, spune că noua decapotabilă va purta influenţe estetice de la Phantom Drophead Coupe, singurul model decapotabil oferit în gama actuală Rolls-Royce. La fel ca în cazul versiunii standard a lui Wraith, noua decapotabilă bazată pe acest model are rolul de a reduce vârsta medie a clientului Rolls-Royce şi de a mări baza de fani a constructorului britanic.
“Primele semne sunt pozitive. Am atins toate ţelurile stabilite cu Wraith, iar review-urile sunt toate pozitive. Maşina îndeplineşte toate promisiunile pe care le-am făcut şi avem comenzi de la mulţi clienţi noi. Avem clienţi şi de la Ferrari, care nu îşi înlocuiesc maşinile cu un Rolls-Royce, dar văd modelul Wraith drept o alternativă pentru călătoriile lor. Acest lucru este promiţător pentru noi.”, explică Torsten Muller-Otvos, şeful Rolls-Royce.
Dezvoltarea noului model - care ar putea primi un nume independent de cel al coupe-ului Wraith - este pasul normal pe care îl va face marca britanică în încercarea de a acapara o cotă de piaţă cât mai importantă din zona vehiculelor de lux. Evident, nu vor fi realizate investiţii importante la nivelul motorizării de sub capota viitorului model, clienţii urmând să beneficieze de aportul aceluiaşi V12 de 633 de cai putere care animă recent lansatul Wraith.
Via Autocar
O sa arate mult mai bine ca , coupe-ul. Nu stiu de ce dar am impresia ca e disproportionat plafonul cand il privesti din lateral. Cu siguranta cabriolet-ul va rezolva acest mic defect !