Rolls-Royce Phantom primeşte o ediţie aniversară la Frankfurt
Englezii de la Rolls-Royce au adus la Salonul Auto de la Frankfurt o ediţie aniversară a lui Phantom, care celebrează zece ani de existenţă ai modelului.
Rolls-Royce a adus la Salonul Auto de la Frankfurt un Phantom personalizat. Modelul se numeşte Phantom Celestial şi vine cu o serie de elemente din pachetul de personalizare al mărcii, la care apelează 75% din clienţii Rolls-Royce. Cea mai interesantă trăsătură a modelului britanic este plafonul său. Acesta imită cât de fidel posibil cerul văzut de pe coasta de sud a Regatului Unit, la miezul nopţii, în prima zi a anului 2003. Data respectivă este importantă pentru Rolls-Royce deoarece atunci a fost livrat primul Phantom.
Secretul plafonului constă într-un aranjament de fibră optică, fiind folosite peste 1.000 de elemente de iluminat, marcând un nou hotar în materie de precizie şi atenţie la detaliu din partea specialiştilor de la Rolls-Royce. Exemplarul prezentat la Frankfurt este bazat pe versiunea cu ampatament mărit a lui Phantom, pentru ca pasagerii din spate să fie răsfăţaţi cu un plus de spaţiu atunci când se relaxează privind plafonul înstelat artificial.
Habitaclul prezintă o tapiţerie din piele care imită nuanţa cerului înnorat de noapte, un ceas analogic cu patru diamante şi un set de picnic cu gravură specială. Jantele din aliaj ale acestui model sunt şi ele gravate cu numele ediţiei aniversare. La exterior, englezii au aplicat o vopsea specială, care integrează mici particule de sticlă menite să facă modelul mai strălucitor.
Via Rolls-Royce
Sper sa fie ultima. E nevoie de un model nou...are o gramada de ani de cand a aparut. Nu as mai da banii pe el. As astepta o generatie noua.