Rolls Royce ne asigură că noul Phantom e pe drum și va fi spectaculos: prima imagine cu limuzina din 2018

Publicat miercuri, 06.07.2016 18:22 de Bogdan Mirică

Rolls Royce a publicat o imagine oficială cu structura din aluminiu a noului Phantom. Limuzina se va lansa în 2018 și va fi vârful industriei auto.

Vreme de mai bine de un deceniu, actualul Rolls Royce Phantom a fost văzut ca un etalon al luxului. Limuzina a câștigat clienți în toate colțurile lumii și a scos brandul din impas. A sosit însă momentul ca Phantom să se despartă de public și să lase loc unei generații viitoare.

Modelul este așteptat să își facă apariția abia peste doi ani, adică în 2018, ceea ce înseamnă că ne vom mai bucura de Phantom și câteva ediții speciale de adio în următoarea perioadă. Producția se va opri în data de 31 decembrie a acestui an, dar stocul va fi suficient pentru a asigura și cererea din anul 2017, indiferent de gradul de personalizare pe care și-l doresc clienții.

Ca să îi asigure pe fanii brandului că noul model este în curs de dezvoltare și totul merge conform planului, Rolls Royce a publicat o imagine cu noua structură din aluminiu pe care va fi dezvoltat noul Phantom.

De asemenea, președintele companiei, Torsten Muller-Otvos a declarat: ”Sunt foarte fericit să vă confirm că noul Phantom este pe drum și va fi dezvăluit la timp. Va fi un Phantom contemporan, cu un design uimitor și cu un nivel al rafinamentului și luxului care îl va transforma în vârful de lance al limuzinelor vândute global.”

  • Scorpionul.negru, miercuri, 06.07.2016 21:39

    Sper sa nu ii faca plansa de bord un mare monitor ca isi va pierde din farmec. Ar fi o blasfemie ! Spun asta pt. ca am vazut niste poze spion si pareau monitoare ca la S class.

  • DanG, joi, 07.07.2016 10:53

    Cum arata in poza asta. Se va putea conduce cu permis categoria B sau trebuie C+D+E? Parca e bus.

  • Scorpionul.negru, joi, 07.07.2016 15:09

    @DanG Bine spus. Si mie mi se pare imens numai din poze...iti dai seama in realitate....

  • hazard, joi, 07.07.2016 15:31

    Nu-mi cumpar asa ceva. N-o sa am voie cu masina prin oras dupa 2025 http://www.automarket.ro/stiri/finlanda-da-tonul-unei-revolutii-fara-masini-personale-in-oras-dupa-2025-71993.html

  • lorinczi.thomas, joi, 07.07.2016 20:03

    1. or fi urcata pe vreo platforma, stay calm 2. ori poate E SUV!!!!