Rolls Royce Ghost V-Spec - o ediţie specială de 600 de cai putere

Publicat miercuri, 08.01.2014 15:27 de Bogdan Mirică

Rolls Royce anunţă o nouă ediţie specială a modelului Ghost. Ea se va numi V-Spec, va avea 600 de cai putere şi va fi disponibilă la vânzare doar până în luna iunie.

Rolls Royce păşeşte în noul an cu o ediţie specială a mezinului Ghost. Limuzina, construită pe aceeaşi platformă cu BMW Seria 7, vine cu o versiune V-Spec, ce presupune o serie de elemente de personalizare, dar şi ceva mai multă putere sub capotă.

La nivel exterior, V-Spec vine cu jante de 21 de inch, din aliaj, împrumutate de la coupe-ul Wraith, la care se adaugă o culoare de caroserie specială, Sapphire Black. Interiorul a fost şi el personalizat cu embosarea cotierei spate, cu o serie de cusături negre, cu un ceas exclusivist şi cu noi feţe de uşă.

Resursele sunt extrase din aceeaşi motorizare V12 de 6.6 litri, care este dispusă la ceva mai multă generozitate. Aşa se face că cei 570 de cai oferiţi în standard s-a înmulţit şi au ajuns la 600.

80% din aceste resurse sunt disponibile chiar de la pornire. Mulţumită acestui pachet, acceleraţia de la 0 la 100 de km/h se face în puţin peste 4.6 secunde, o performanţă care rivalizează cu cele ale modelelor de performanţă.

Rolls Royce a deschis deja lista de comenzi pentru Ghost V-Spec, însă a anunţat că ea va fi închisă în luna iunie. Versiunea V-Spec va fi disponibilă şi pe varianta cu ampatament mărit a lui Ghost.

Cu ocazia Salonului Auto de la Geneva, Rolls Royce plănuieşte să introducă un facelift uşor pentru Ghost, aflat de ceva vreme pe piaţă.

  • ioi, miercuri, 08.01.2014 16:34

    V-spec este luat demult de Nissan GT-R. Oare cum e cu copyright-ul?

  • Dacia Plant, miercuri, 08.01.2014 18:10

    Mi se pare mie sau bordul are niste rotite la comanda de aer conditionat sau nu stiu ce rol au alea, da parca sunt imprumutate de la Mercedes din anii 80'. Sunt 2 rotite cu rosu si albastru pe ele.

  • ioi, miercuri, 08.01.2014 20:05

    eu nu ii inteleg pe cei care mi-au dat minus; ce am scris e adevarat si nu o chestie interpretabila ca si preferintele de design.