Rolls Royce Chicane Phantom Coupe - exemplar unic, dedicat emoţiei de la Goodwood
Divizia de personalizare Rolls Royce a încercat să recreeze emoţia şi atmosfera circuitului de la Goodwood pe actualul Phantom Coupe. A luat naştere o ediţie specială, personalizată cu numeroase elemente unice.
Divizia de personalizare Rolls Royce a venit cu o nouă propunere interesantă, la iniţiativa lui Mohammed El-Arishy, directorul operaţiunilor din Dubai. Acesta şi-a dorit o ediţie specială dedicată circuitului de la Goodwood şi piloţilor legendari care iau parte la această cursă anuală.
„Am vrut să avem o maşină care să recreeze atmosfera unică şi istoria circuitului de la Goodwoood. Legătura dintre acest circuit şi istoria Rolls Royce este una fascinantă pentru publicul nostru”, a declarat El-Arishy.
REPORTAJ: Cum am trăit haosul dulce al Festivalului de la Goodwood
După ce s-a consultat cu divizia de personalizare, a luat naştere Chicane Phantom Coupe, un exemplar unic, individualizat cu elemente ce amintesc de istoria circuitului britanic.
Este primul model Rolls Royce contemporan care vine cu jante vopsite în culoarea Gunmetal, folosită şi la nivelul caroseriei. Nu lipseşte capota de culoare neagră mată, ca de altfel şi rama care înconjoară parbrizul.
La interior, lemnul cu care îşi obişnuia Rolls Royce clienţii a fost înlocuit de fibra de carbon, un material întâlnit des la maşinile de curse ce au alergat pe circuitul de la Goodwood. Alte motive care amintesc de celebra cursă ar fi scaunele embosate cu steagul cu pătrăţele, placheta cu designul circuitului şi cea cu numele ediţiei speciale.