Rolls-Royce a prezentat primele imagini ale modelelor art deco pe care le aduce la Paris
Englezii de la Rolls-Royce au dezvăluit primele imagini şi informaţii ale modelelor speciale pe care le vor prezenta la Salonul Auto de la Paris.
Rolls-Royce a prezentat primele imagini şi informaţii ale modelelor de inspiraţie art-deco pe care le va prezenta la Paris. Vorbim despre trei modele speciale, toate personalizate ca un omagiu al Expoziţiei de la Paris din 1925, care i-a dat şi numele mişcării art-deco. Rolls-Royce a personalizat un Ghost, un Phantom şi un Phantom Drophead Coupe, toate cu tuşe art-deco, culori speciale şi materiale speciale.
"Stilul art-deco a definit una dintre cele mai interesante mişcări de design din lume, iar acestea au fost recreate de echipa de designeri a mărcii Rolls-Royce.", anunţă reprezentanţii mărcii din Goodwood. Vestea bună pentru clienţii Rolls-Royce este că aceste modele vor fi disponibile şi pentru comandă, tuşele de design art-deco fiind oferite în cadrul programului de personalizare al mărcii englezeşti.
Phantom este echipat cu piele neagră şi piele Arctic White şi prezintă elemente finisate manual din oţel inoxidabil pentru unele ornamente interioare. Rolls-Royce Ghost a primit o nuanţă în două tonuri, Jubilee Silver şi Cobalto Blue, complementată de ornamente deosebite la interior. Între timp, Phantom Drophead Coupe a primit un interior îmbrăcat în piele albastră şi cu ornamente în aceeaşi culoare. Clienţii Rolls-Royce îşi vor putea comanda propriile lor modele cu design de inspiraţie art-deco, iar aceştia pot opta şi pentru elemente cum ar fi broderia art deco pentru tetiere şi emblema Spirit of Ecstasy în versiunea iluminată.
Via Autocar