Retragerea legendei Mitsubishi Pajero: finalul producției, marcat de o ediție specială pentru Australia

Publicat vineri, 14.05.2021 14:31 de Alexandru Monenciu

Producția celebrului Mitsubishi Pajero a ajuns la final. Momentul este marcat de o ediție specială destinată exclusiv pieței din Australia și vor fi produse doar 800 de exemplare.

Mitsubishi a prezentat primul prototip Pajero în 1973, cu ocazia Salonului Auto de la Tokyo. Al doilea a debutat cinci ani mai târziu, iar în 1981 omenirea avea să cunoască versiunea de serie.

Nimeni nu știa atunci că Pajero avea să devină unul dintre cele mai respectate off-roadere de pe piață. În toți acești ani, Mitsubishi Pajero a fost comercializat în peste 3.3 milioane de exemplare și a scris istorie în competiții precum Raliul Dakar.

Constructorul nipon vrea să se concentreze mai mult pe crossovere, așa că Pajero nu mai face parte din planurile sale de viitor. În Japonia, Pajero a fost retras de pe piață în 2019 (eveniment marcat de o versiune Final Edition), însă producția a ajuns de abia acum la final.

De fapt, uzina din Sakahogi nu mai produce acest model din luna martie a acestui an. "Cântecul de lebădă" este o nouă versiune Final Edition, de această dată dedicată pieței din Australia.

Mitsubishi va asambla 800 de exemplare și toate vor fi echipate cu un motor turbodiesel de 3.2 litri. Unitatea dezvoltă 192 de cai putere și 441 Nm, livrați ambelor punți prin intermediul unei transmisii automate cu cinci trepte.

Lista cu dotări include o protecție pentru capotă, preșuri speciale, embleme Final Edition și manualul de utilizare îmbrăcat în piele. Pajero Final Edition este disponibil în trei niveluri de echipare și cine îl alege pe cel de top primește o tapițerie din piele, pedale din aluminiu și trapă.

via Mitsubishi

  • Seriff, vineri, 14.05.2021 14:57

    Rip Pajero si welcome faliment Mitsubishi, ce crossovere, au 2 modele, Hyundai+Kia i-au depasit din toate punctele de vedere, eu nu pricep cine e sef acolo, cu ce mai vrea sa faca profit?

  • @serriff, vineri, 14.05.2021 15:02

    fac de toate inclusiv motoare de avion, industria auto a ajuns pentru natiile mai slab dezvoltate tehnologic

  • inexorabil, vineri, 14.05.2021 15:38

    Singurul SUV (dar SUV, nu CUV sau MUV) pe care l-am condus vreodată… M-a subjugat acea maşină pe viaţă, deşi, la prima vedere, ai zice că marca japoneză n-ar fi cine ştie ce minunăţie (a tehnicii, a design-ului, a inovaţiei, a evaluării în ansamblu). De acum încolo, noi, “inadaptabilii noilor vremuri”, vom tot primi lovituri dureroase, precum cea curentă. În schimb, e-decerebraţii ori vor jubila, ori vor rămâne o masă de granit (plus veninul de rigoare), ne(mai)fiind capabili de simţiri omeneşti… Cert este că vom rămâne demni până la moarte (automat, şi dincolo de ea…). Cu profundă consideraţie, in memoriam: https://www.youtube.com/watch?v=h5C_qBClRWo Pe de altă parte (dacă tot mi-am sfâşiat inima), n-am uitat că pe Mitsu încă nu-l poate detrona nimeni (nu ne limităm la performanţe, ci punem accentul şi pe…sentiment) în materie de motoare 2L turbo (mai ales că-şi concepea singur turbosuflantele) – familia 4G63 a însemnat o capodoperă tehnică: https://www.youtube.com/watch?v=K_pVtxrWydE

  • Kap, vineri, 14.05.2021 16:17

    Rămăsese Pajero ultimul mohican din gama odată sclipitoare, care a rămas pe rând fără Galant, Lancer sau Lancer Evo, în schimb Outlander a devenit o boțitură efeminată la preț dublat iar L200 arată a gândac strivit. Și după ce ai produs mașini ca 3000GT sau Eclipse să folosești numele ultimei pentru oribiloșenia aia cocoțată e de-a dreptul blasfemie. Să le servească cineva coliva, sunt morți și ne-ngropați. Pe scurt, s-a ales praful de înc-o legendă.

  • Mitshu, vineri, 14.05.2021 17:50

    Cand ajungi sa fabrici in 2021 masini ca Mitsubishi Mirage G4 dupa ce ani de zile ai construit modele emblematice e clar ca falimentul scrie pe tine.

  • Somebody, vineri, 14.05.2021 22:32

    Schade. Păcat mare păcat. Nu ma dau în bărci după SUV-uri adevărate, dar Pajero ma gâdilat la sentiment. Ne umplem parcările de pseudo SUV-uri și cele adevărate pica în dizgrație. Mitsu'- Amin! O sa vedem pardon, revedem poate un Megane-Lancer, un Clio-Colt, poate vreodată, dar nu vor avea puterea sa renască asa cu au renăscut Nissan cu Qashqai. Sau chiar sa reinventeze un Juke, ciuma sau muma pat unii.

  • inexorabil, sâmbătă, 15.05.2021 00:43

    Cu conştiinţa nu te joci – este perpetuu suverană în “ansamblul” fiinţei umane, reprezentând, prin definiţie şi drept magnum argumentum, ce? Glasul lui _ _ _ _ _ _ _ _ _ în (fiecare, oricât de bun sau de rău) om (completaţi voi “spânzurătoarea”). Lăsând abstractizarea deoparte, conştiinţa mi-a poruncit: “Înverzeşte-l pe *prietenul* tău Kap!”. Păi, dacă-i ordin, atunci mă execut cu plăcere :)

  • mip, sâmbătă, 15.05.2021 00:57

    tata, Dumnezeu sa il ierte, avea o vorba pt treburi de genul asta ... cind o faceam lata rau: "no ma copile, apai ai dat o palma la un c ...at !" cam asta o facut acuma Mitsu' !!! o fi avut ei motivele lor, sunt convins, dar cu ce vi in loc ? cu niste ciudatenii desenate de niste debili sau copii de 6 ani ? io asa masini urite ca astea ale lor din ultimii 5 ani parca imi aduc aminte ca le faceau coreenii in urma cu vreo 20 de ani !!! eram inca in tara, si un fotbalist la vremea aia, ca la Rapid juca, si Dulca se numea, m-a luat la o plimbaceala ... avea un Pajero Sport, cu motor de 3.000 cmc benzina parca ... ba fratilor ba, cind i-o dat o talpana, pfff ... ia ginditi-va ca era in anii 90, cind grosul parcului auto din Ro era Dacia 1310 !!! ce mai ... in Pajero te credeai in lux si performantele dinamice erau "in tavan" raportat la D1300 !!! ulterior, dupa ceva vremuri, ajung pe continentul Nord-American si ... surpriza !!! aci Mitsubishi nu intrase !!! au venit ulterior, prin usa din spate a lui nissan ... acuma sunt stabiliti aci, dar ... personal nu as fi luat de la ei decit Pajero si Lancer, desi avusesem o ocazie sa ma fac cu un Galant ... oricum, Pajero aci nu era adus, era un alt model Montero adus aci cu un V6 de 3.800 cmc dar cam uritel si ala fata de ce impresie imi facuse mie Pajero lui Dulca ... oricum, fata de liderii jnapanilor, Toyota si Honda, Mitsu, e in urma cu multe: in special la aspectul interior unde pe linga ca e urit desenat, se folosesc materiale slabute, nasoale la aspect/atingere care scirtiie, etc. ... consum mai ridicat decit concurenta indicata, fiabilitatea mult mai jos ... ce se le mai faci ? totusi, Pajero era un model mai rasarit, isi facea treaba binisor ! parerea mea ... mai bine ii lasau cei de la nissan sa dispara ca marca ... cu ce au acu in portofoliu, slabe sanse de supravietuire ! drumuri bune !

  • inexorabil, sâmbătă, 15.05.2021 01:59

    Servus, @mip! O tempora…Prima maşină străină cu care am fost şi io plimbat: Nissan Patrol, în 1996. Într-adevăr, parcă venea de pe altă planetă (în viziunea noastră, a celor obişnuiţi cu “Terra” Dacia). Apropo, cred că anii ’90 au coincis cu perioada de glorie a automobilismului nipon (ţinând cont că a dominat crunt WRC preţ de şapte sezoane consecutive). Asta şi pentru că, în acelaşi timp, europenele în general, ghermanele în special, sufereau o metamorfoză, dar nu una care să te încânte (cel puţin, nu pe mine). Iar SUV-urile jape de atunci (SUV-uri pe de-a dreptul, tati, nu jucărele pentru nazuri citadine, de mall – se constituise chiar o triadă în acest sens; desigur, era vorba despre Toyota, Nissan şi Mitsubishi) răspândeau o anumită “mireasmă”, care, deşi ele au rămas robuste, parcă s-a estompat ulterior… PS. O, da, Dulca. Nu cine ştie ce ca valoare…până să intre pe mâinile şlefuitorului de diamante Mircea Lucescu. Pe urmă, stâlp de nădejde, titlu şi Cupă cu Rapid şi om de Naţională (Coupe du Monde 1998). PPS. Dacă tăceam, filosof rămâneam! Mi-am întristat singur sufletul evocând frumosul, NEPIERITORUL.

  • mip, sâmbătă, 15.05.2021 17:05

    mai @inexorabile mai ! pai io as zice altfel despre "triada nipona" ... i-as asemana cu cei 3 muschetari, care fura 4 ... au ai uitat mataluta puisor de Suzuki ? hm ? acu el s-a retras de pe piata nord-amerikna dar in alte parti se vinde ... si totusi are niste capacitati serioase pe off-road. atit ca e mai miculutz decit cei la care te refereai tu. drumuri bune !

  • inexorabil, sâmbătă, 15.05.2021 20:33

    Corect, man. Io tot cu "huidumele" în cap, nu că aș ignora "micuțul". La urma urmei, nu-mi permit să fac abstracție de datele mele antropometrice :D

  • LUCCI LUCIANO, sâmbătă, 15.05.2021 22:45

    La revedere, Pajero. Mergi cu bine langa Pontiac, Oldsmobile, si alte Masini. Acum, a venit vremea lanternelor pe roti si a suprevegherii video mondiale, permanente.