Rețeaua de stații Tesla Supercharger va fi accesibilă și altor mașini electrice din acest an
Tesla își deschide, în acest an, rețeaua de stații Supercharger și altor mașini electrice în afara celor proprii. Anunțul a fost făcut chiar de Elon Musk prin intermediul unei postări pe Twitter.
Cu o rețea de încărcare proprie, denumită Tesla Supercharger, care însumează peste 25.000 de prize cu încărcare rapidă "împrăștiate" pe tot Globul, Tesla are un avantaj major în fața celorlalți producători de automobile care au în portofoliu modele cu zero emisii.
Din acest an, însă, marca americană le va permite și altor mașini electrice să se alimenteze de la rețeaua sa. Anunțul a fost făcut chiar de Elon Musk prin intermediul unei postări pe Twitter. Acest lucru va fi posibil la nivel global, după cum susține Musk.
În SUA, modelele Tesla vin cu un conector special, așadar aici va fi nevoie de un adaptor pentru ca celelalte mașini electrice să poată folosi rețeaua Supercharger. În cazul celorlalte piețe, inclusiv Europa, vorbim de un conector CCS cu care vin echipate majoritatea mașinilor cu zero emisii.
Tesla are stații Supercharger și în România. În prezent sunt astfel de prize în București, Pitești, Sibiu și Timișoara, urmând ca pe viitor să fie inaugurată una și la Constanța.
via Carscoops
-
ACE - Craiova, miercuri, 21.07.2021 18:05
Zvonurile de acum o luna mentionau aceasta miscare pentru a doua jumatate a anului viitor. De apreciat devansarea cu un an a masurii care stimuleaza alimentarea masinilor electrificate si accesul cat mai facil la orice retea publica. BRAVOS TESLA!!!
-
Edikkk, miercuri, 21.07.2021 18:25
Wow! Este o ştire foarte mare. Bravo Tesla. Se expun concurenţei pe zona de maşini electrice dar şi pe zona de furnizare de energie electrică
-
eDick, miercuri, 21.07.2021 19:04
Ti-au montat stecher la 1.9TDI?
-
Kirocamion, miercuri, 21.07.2021 22:11
Tre să ai multă doză de retard să crezi că fiecare brand de cazane electrocutate sug doar de la prizele mamii lor
-
dCi, joi, 22.07.2021 07:02
Știe cineva cât poluează o mașina electrică când ia inevitabil foc?
-
PMC, joi, 22.07.2021 08:45
https://www.npr.org/2021/06/28/1010956116/a-coal-mining-monster-is-threatening-to-swallow-a-small-town-in-germany?t=1626711516169
-
Ce va fi?, joi, 22.07.2021 09:01
Asa trebuie sa se intample. UE daca tot impune electrificarea ar trebui sa impuna si unificarea statiilor de incarcare. Acum cu statiile Tesla ce sa zic? Probabil se vor aglomera. E posibil ca in viitor sa stai la coada pentru ca orice masina va putea sa reincarce nu numai Tesla. Problema principala ramane insa tot timpul imens pe care il necesita o reincarcare, inacceptabil pentru orice om de bun simt. Plus faptul ca la incarcare de putere mare bateria se degradeaza mai repede decat la priza de acasa. Asta nu e un impediment acum, vom vedea in viitor.
-
bla bla, joi, 22.07.2021 10:35
@dci cazanul tău dci oricum poluează mai mult în orice circumstanță. Iar mașinile electrice iau foc mai rar decât cele cu motoare termice raportat la mia de mașini
-
curentatu, joi, 22.07.2021 11:47
Superbă mișcarea într-adevăr, cred că Elan Mask și-a rupt multe lopeți cu care întoarce banii. Deși aud că tot n-are profit dar ăia de tipăresc verzișorii au că-l tot umflă pe bursă.
-
Anonim, joi, 22.07.2021 13:28
Partea nasoala este ca incarcarea va fi pe bani si curentatii astia fanatici sunt invatati pe mocaciune . Sunt convins 100 % ca intr-un viitor cat mai scurt pretul / km la masina electrica va fi mai mare decat la una clasica. Si asa pretul la superchargere nu este mic raportat la cat consuma in viata reala o masina electrica . Pretul /km pe autostrada la viteza legala de 130 km/h este echivalent cu al unui diesel . Sunt o gramada de videoclipuri pe yutube care demonstreaza lucrul asta .
-
Edikk, joi, 22.07.2021 15:02
Pe cine intereseaza asta?E plina lumea de benzinarii unde poti alimenta intr-un minut si ii da apoi bataie 1000km cu un plin.
-
alex_cu_a_mic, joi, 22.07.2021 15:25
@zarnesteanu Daaa a rupt multe lopeti nenea musk doar ca a invartit gramezi de bani imprumutati, subventionati si luati de pe burse. De intors vreo gramada de profit n-a fost cazul pana acum.
-
alex_cu_a_mic, joi, 22.07.2021 15:35
Apropo, nu se mai aude nimic de scaderea preturilor la baterii si implicit la masinile electrice. Parca mai erau vreo 2-3 ani si electricele atingeau paritatea cu termicele. Mi-e frica sa nu se sature statele de atata subventionare pana la mereu iminenta atingere a paritatii. Ma rog, rgbtistii astia de-si zic clandestin alesi sau reprezentanti ai statelor.
-
Edikkk, joi, 22.07.2021 20:28
Meai "Edikk cu doar 2 k" să te prefaci că eşti altcineva este laşitate. @alex aşa este preţul bateriilor au scăzut, dar scăderile sunt procentual destul de mici faţă de cât au promis. Să sperăm că după ce mulţi producători auto îşi vor face toţi câte un gigafactory atunci să vedem preţuri la jumătate. Tesla promite în 2-3 ani maşina electrică de 25.000 dolari. Să vedem.
-
Kap, vineri, 23.07.2021 11:15
La 25.000 de dolari o să ajungă doar bitcoinul, tot indiferent de ce promite Muscoiul. Un Giga Recycling Factory când deschide eroul planetar? Asta vreau să vedem.
Citeste si
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | vineri, 8 maiO nouă imagine cu viitorul Jeep Avenger facelift: grilă frontală iluminatăConstructorul american de automobile a publicat o nouă imagine cu viitorul Avenger facelift. SUV-ul va avea o evoluție a grilei cu șapte fante, care va fi iluminată. Citeste tot -
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | miercuri, 6 maiNissan anunță îmbunătățiri pentru Ariya: design revizuit și suspensie recalibratăConstructorul nipon de automobile anunță o serie de îmbunătățiri pentru Ariya (MY2026). Pe listă regăsim un design ușor revizuit, dar și o suspensie recalibrată pentru un plus de confort. Citeste tot -
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | marţi, 28 aprilieNoul Mercedes-Benz VLE, 100% electric, este disponibil pentru comandăNoul Mercedes-Benz VLE, complet electric, poate fi comandat în România. Pentru moment, clienții pot comanda două variante preconfigurate, iar prețurile încep de la 88.099 euro cu TVA inclus. Citeste tot -
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | marţi, 28 aprilieFord Mustang este cea mai rapidă mașină electrică din lume: sfertul de milă, în 6.87 secundeFord a stabilit un nou record mondial pentru cea mai rapidă mașină electrică din lume în linie dreaptă. Noul record a fost stabilit de către Mustang Cobra Jet 2200, o mașină cu un motor electric de 2200 cai putere care a parcurs sfertul de milă în 6.87 secunde. Citeste tot -
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | vineri, 24 aprilieVolkswagen anunță o motorizare full-hybrid pentru Golf și T-RocConstructorul din Wolfsburg anunță o motorizare hibrid, fără încărcare la priză, pentru modelele Golf și T-Roc. Aceasta va fi disponibilă în două versiuni de putere, iar debutul pe piața este programat pentru al patrulea trimestru al anului. Citeste tot
O miscare superba. Nu doar ca a avut in avantaj tehnologie si comercial toti anii astia, dar acum o sa mulga bani de la toata lumea. Unii dau din buze si comenteaza lefteri de pe margine, altii fac banii cu lopata si-i inmultesc de la un an la altul. Pentru ca au vazut posibilul acolo unde altii nici macar n-au fost in stare sa si-l imagineze.