Restructurare la grupul Renault: 15.000 de angajați concediați, costuri reduse cu 2 miliarde de euro, suspendarea creșterii producției din România

Publicat vineri, 29.05.2020 10:24 de Paul Cosma

Grupul Renault a prezentat proiectul de restructurare pe următorii trei ani, prin care 15.000 de angajați vor fi concediați, iar costurile vor fi reduse cu două miliarde de euro. În privința României, Renault a luat decizia de suspendare a creșterii producției pe o durată nedeterminată.

După planul dezvăluit de Nissan, a venit și rândul celor de la Renault să-și prezinte strategia de reorganizare.

În următorii trei ani, grupul francez va disponibiliza circa 15.000 de angajați. Proiectul de “ajustare a forței de muncă” se va baza pe “măsuri de recalificare, mobilitate internă și plecări voluntare”. Sunt vizate 4.600 de posturi în Franța și alte peste 10.000 de locuri de muncă în restul lumii, unde grupul este prezent.

Pentru piața din România, Renault a luat decizia de suspendare a oricărui proiect de creștere a producției, pe o durată ce nu a fost stabilită. O decizie similară a fost luată și în cazul Marocului.

Obiectivul principal este ca, în următorii trei ani, grupul francez să obțină o reducere a costurilor fixe cu peste 2 miliarde de euro.

În Franța, Renault se va concentra pe mașini electrice și vehicule comerciale ușoare. Fabricile din Flins și Guyancourt vor fi reorganizate.

Capacitatea de producție globală va fi revizuită de la 4 milioane de vehicule în 2019 la 3.3 milioane până în 2024.

Via Renault

  • tng, vineri, 29.05.2020 10:36

    Renault reduce costurile taind investitiile pe care nici nu le-au realizat.Deci totul mergea bine, dar, nu mai invetesc in dezvoltare. Concedierile anuntate sunt doare inceputul, finalul- renationalizarea.

  • netam-nissan, vineri, 29.05.2020 11:06

    cam da dle tng dar cu mintea mea slaba vad si o labartare de austeritate planetara la toti nu doar la reno-nisan-dacia-mițubiși. 3 masini in loc de 4 deci peste tot in 2024... pe urma două, apoi una si prin 2050 niciuna decit cutiute autonome pt fraieri duși la pachet si citeva bentley electrice pt aia cu biciu. mangleala asta (cu gaura de la covrigu 19 invizibil ca si aia de au bagat-o pe teava) a fost un pretext perfect bravo lor rusine noua ca o inghitim nemestecata.

  • Carlos, vineri, 29.05.2020 11:38

    Adică ciuciu Dacia electrică construită în România.

  • Tribun Datsun, vineri, 29.05.2020 13:12

    Ha-ha-ha, fiţi atent, domnule @netam, să nu vă suspecteze onor redacţia AM de o “pandemie” la fel de “periculoasă”, recte “Inexorabil-20”. Tratament “adecvat” ? Motocositoarea! – dvs. vă revine libertatea de a vă alege furnizorul preferat.

  • Andrei, vineri, 29.05.2020 20:08

    Se anunta nori negri la orizont in industria auto, concedieri, taieri de costuri, investitii mai mici in dezvoltare, restrangerea gamei de modele.

  • hazard, sâmbătă, 30.05.2020 12:50

    foarte bine! supravietuieste care poate! Poate se trezeste vreunul din producatori la realitate si imbunatateste si fiabilitatea.