Renault Sport Experience: senzații tari pe circuit cu sportivele Renault
Renault România a organizat un eveniment de prezentare a gamei de modele Renault Sport. Pentru acest lucru a folosit circuitul AMCKart şi trei piloţi români cunoscuţi.
Renault România a organizat la Bucureşti un eveniment pentru prezentarea gamei de modele Renault Sport. Modelele Renault Sport, sau RS cum mai sunt cunoscute, sunt variantele cele mai puternice dedicate pasionaţilor de maşini sportive. Renault România comercializează trei modele care poartă sigla RS: Twingo RS, Clio RS şi Megane RS. Toate cele trei modele au prezente la AMCKart pentru a putea fi puse la încercare de către presă. Pentru o consiliere pe măsură, Renault România a invitat şi trei piloţi cunoscuţi pentru a ne ghida în arta condusului pe circuit.
PILOȚI ȘI MAȘINI
Alexandru Filip, pilot în Campionatul Naţional de Raliuri pe un Renault Clio R3, campion la clasa două roţi motrice, a fost prezent alături de maşina sa pentru câteva tururi demonstrative. Alături de el au mai fost prezenţi Constantin Răileanu, pilot român ce a concurat în Formula Renault, şi Salvatore Arcarese, tânărul pilot român născut în Italia ce concurează în Renault Clio Cup. Cei trei ne-au fost instructori pe parcursul celor câteva tururi de circuit pe care le-am efectuat la volanul celor trei modele Renault Sport. Am putut experimenta astfel senzaţiile oferite de modelele RS cât mai aproape de limita circuitului, în ciuda faptului că AMCKart nu este o pistă perfectă pentru un astfel de exerciţiu.
Am putut pune la încercare trei modele din gama Renault Sport. Am început cu Twingo RS, cel mai mic model ce poartă sigla diviziei sportive. Pentru mine a fost prima experienţă la volanul acestui mic bolid, în trecut având oportunitatea să conduc modelul Twingo doar în varianta echipată cu motor de 1.2 litri. Modelul Twingo RS este echipat cu un motor de 1.6 litri aspirat ce dezvoltă 133 CP la 6.750 rpm şi 160 Nm la 4.400 rpm. Este un propulsor care trebuie turat serios pentru a îşi arăta colţii. Twingo s-a dovedit a fi o jucărie interesantă pe circuit, dar domeniul său preponderent de activitate va rămâne oraşul. Este un model mic, unşor de parcat, iar în combinaţie cu cei 133 CP devine un experiment interesant. Poziţia la volan este însă prea înaltă, un defect specific modelului Twingo, iar volanul nu poate fi reglat în adâncime. În plus, mi-aş fi dorit ca scaunele faţă să ofere mai mult suport lateral. Sebastian a testat pe larg modelul Twingo RS, iar impresiile lui pot fi citite AICI.
Am trecut apoi la noul Renault Clio RS. Este vorba de modelul dezvoltat pe a patra generaţie a modelului compact Clio. Renault a preferat să facă câteva modificări importate în ceea ce privelşte acest model. Noul Clio RS este disponibil doar în versiune de caroserie cu cinci portiere, iar puterea provine acum de la un motor de 1.6 litri turbo în loc de clasicul motor de 2.0 litri aspirat. Puterea dezvoltată este de 200 CP la 6.000 rpm, iar cuplul motor este de 240 Nm la 1.750 rpm. Avantajul motorului turbo este livrarea cuplului încă de la turaţii joase, ceea ce îl face mult mai agreabil la utilizare zilnică. Renault a mai luat o decizie interesantă în ceea ce priveşte modelul Clio RS. Singura transmisie disponibilă este o cutie automată cu două ambreiaje numită EDC. Schimbarea treptelor se paote face şi manual prin intermediul levierului sau a clapetelor amplasate în spatele volanului. Un test complet cu noul Renault Clio RS 200 EDC poate fi citit AICI.
Ziua s-a încheiat la volanului lui Megane RS. Cel mai complet model dintre toate cele trei, Megane RS este unul dintre cele mai bune hot hatch-uri compacte care se pot achiziţiona la această oră. Inginerii Renault Sport au reuşit să creeze un concurent serios pentru Volkswagen Golf GTI sau Ford Focus ST. Modelul pus la încercare de noi pe circuit a venit dotat cu anvelope Michelin semi-slick, fapt ce a sporit exponenţial plăcerea de a conduce acest exemplar. Renault Megane RS este animat de un motor turbo de 2.0 litri ce dezvoltă 265 CP la 5.500 rpm şi 360 Nm la 3.000 rpm. Megane este regina modelelor Renault Sport, cel puţin deocamdată. Pentru un test complet cu Renault Megane RS, accesaţi următorul LINK.
Fraza asta nu are ce cauta in articol "Inginerii Renault Sport au reuşit să creeze un concurent serios pentru Volkswagen Golf GTI sau Ford Focus ST" GTI si ST sunt la grupa mica si nu au ce cauta in comparatie cu RS-ul care pe circuit bate grupa mare, inclusiv modele mai potente ca Astra OPC sau chiar FOCUS RS!! Ca fapt divers articolul mi se pare extrem de slab! Nici nu trebuia sa fi acolo ca sa scrii astea 3 randuri...