Renault pregătește un motor 1.8 turbo de 300 de cai pentru viitoarele Alpine, Megane RS și Pulsar Nismo
Renault lucrează la viitorul model Alpine. Acesta ar urma să beneficieze de un motor complet nou, de 1.8 litri turbo, capabil să dezvolte până la 300 de cai putere.
Ca orice constructor care se respectă, Renault se pregătește să dezvăluie un produs sportiv, creat în totalitate de inginerii săi și de divizia RS. Noul model se va naște cu numele Alpine, confirmat deja de oficialii din Hexagon. Un concept a fost prezentat în cadrul Cursei de 24 de ore de la Le Mans și a debutat apoi cu ocazia Festivalului de la Goodwood.
Renault Alpine Celebration - un nou concept care anunță viitorul model de serie al mărcii franceze
Versiunea de serie este așteptată abia anul viitor, când Renault își va dedica toate eforturile lansării noului model. Deși detaliile sunt momentan un mister, publicația franceză Automotivpress încearcă să intuiască performanțele modelului cu ajutorul unor informații din interiorul constructorului.
Detaliile preliminare anunță un motor turbo de nouă generație, cu o capacitate de 1.8 litri, capabil să dezvolte trei versiuni de putere: una de 250, una de 270 și una de 300 de cai putere. Agregatul va fi de fapt o evoluție a actualului propulsor de 1.6 litri regăsit pe Clio RS. El va folosi o mare parte din componentele agregatului TCe, dar va beneficia de o unitate ECU revizuită, de un sistem de răcire îmbunătățit și de noi cilindri. Ca și unitatea de 1.6 litri, motorul viitorului model Alpine va fi asociat unei transmisii cu dublu ambreiaj.
Pentru a reduce costurile dezvoltării unui asemenea propulsor, Renault se va folosi de el și în cazul altor model. Astfel, unitatea TCe de 1.8 litri devine un candidat ideal pentru viitorul Renault Megane RS și pentru modelul de performanță Nissan Pulsar Nismo, așteptat să ofere 270 de cai.
via automotivpress
totusi, avand in vedere ca doar peste 2.0 l taxele sunt mai mari si are un potential mai mare de tuning, era mai bine sa ramna 2.0.