Renault, partener oficial al seriei Star Wars: constructorul francez va promova următoarele două filme ale francizei
Renault a devenit partener oficial al următoarelor două filme din seria Star Wars, care vor avea premiera în cinematografe în decembrie și în mai 2018.
Renault a anunțat semnarea unui parteneriat cu Disney, compania media care se află în spatele celebrei francize Star Wars.
Ca parte a acordului, constructorul francez va promova următoarele două filme ale seriei. Primul dintre ele este Star Wars: The Last Jedi, care va avea premiera în 13 decembrie 2017, în timp ce al doilea este Solo: A Star Wars Story, care va fi lansat în cinematografele din România în 23 mai 2018.
"Suntem foarte încântați de acest parteneriat. Star Wars și Renault au avut un impact major în viața noastră când eram tineri. Pentru marca Renault, este o oportunitate bună să ofere experiențe originale publicului atât în showroom-urile noastre, cât și prin diferitele mijloace de comunicare. În plus, este un parteneriat pe termen lung, programat să dureze până în vara lui 2018", spune Xavier Martinet, vice-președinte senior în cadrul departamentului de marketing al Renault.
Primul pas în cadrul noului parteneriat este lansarea unui logo Renault sub forma unei nave spațiale. Campaniile de promovare ale celor două filme vor avea cu în special la dealerii din Franța.
Via Renault
Un lucru absolut firesc, tinand cont de faptul ca producatorii de la Disney au putut vedea (chiar si pe aici la AM) cam ce pot face tinerii designeri de pe la Dacia si Renault... Ce alte minti mai creative si mai luminate ar fi indicate sa contureze (fie si pe hartie/plansa) navetele fantastice din aceasta magnifica saga? Si cum ar fi sa il vedem pe DARTH/DARK VADER parcand vijelios cu frana de mana un Renault al viitorului??? Sau pe REY coborand gratzioasa din Dacia Cristinei Enciu (ca tot era de un rosu pasion - eu asa am vazut)? Si nu mai pomenesc de noul personaj negativ pe care il cheama REN (de la RENAULT cumva?)... Hai ca la imaginatie stam bine....