Renault mai bagă o fisă: după eşecul Koleos, francezii apelează la Maxthon

Publicat marţi, 15.03.2016 18:09 de Daniel Popescu

Renault Maxthon va înlocui actualul SUV Koleos şi va împrumuta designul lui Nissan X-Trail, urmând să fie mai mare decât predecesorul său şi să aibă cinci locuri.

Renault îşi va împrospăta gama de SUV-uri cu un nou model, decizie care a fost luată pe baza vânzărilor slabe înregistrate în Europa de Koleos.

Potrivit unor informaţii neoficiale dezvăluite de publicaţia WorldCarFans, noul model se va numi Renault Maxthon şi a fost surprins deja camuflat într-o serie de teste.

Maxthon va împrumuta o bună parte dintre caracteristicile de design ale lui Nissan X-Trail, element confirmat la Salonul Auto de la Geneva inclusiv de constructorul francez. "În esenţă, am făcut o versiune Renault a lui X-Trail", a explicat Laurens van den Acker, şeful departamentului de design al Renault.

Pe de altă parte, noul Renault Maxthon va include şi elemente stilistice de pe Talisman şi va avea dimensiuni mai mari decât Koleos, pe lângă blocurile optice LED şi sistemul multimedia R-Link 2. În ciuda dimensiunilor generoase, modelul va fi oferit doar în versiune cu 5 locuri, întrucât una cu 7 locuri nu se justifica din punct de vedere al cererii.

Cel mai probabil, noul Renault Maxthon va fi prezentat oficial la Salonul Auto de la Beijing din luna aprilie, întrucât China va fi principala piaţă de desfacere. SUV-ul va ajunge în cele din urmă şi în Europa, însă vânzările vor începe abia în prima parte a anului viitor.

Via WorldCarFans

  • Ion, marţi, 15.03.2016 18:51

    Ma aflu si eu in treaba, au avut ceva profit de pe urma aliantei si acum o dau in bara cu o struto-camila! Eu zic sa o lase asa cum e!

  • Moldovean, marţi, 15.03.2016 19:40

    Frumos nume.

  • vianu, marţi, 15.03.2016 21:28

    fisa dupa fisa pana la Jackpot

  • mishazaitev, miercuri, 16.03.2016 08:46

    Interesant de stiut este daca noua masina va fi un Renault sau un Samsung cu stema de Renault ca in cazul lui Koleos!

  • zuzu, miercuri, 16.03.2016 09:22

    Koleos a fost un esec din cauza design-ului aiurit. Din profil arata ciudat rau cu acea luneta plonjata rau de zici ca-i parbriz. Daca vor face un remake dupa X-Trail, ca in cazul lui Kadjar dupa Qashqai, nu vor avea decat de castigat, mai ales daca vin, totusi, cu motorizari mai potente.

  • Andy, miercuri, 16.03.2016 10:49

    Asa va arata: http://indianautosblog.com/wp-content/uploads/2016/01/Renault-Maxthon-front-three-quarter-rendering.jpg http://indianautosblog.com/wp-content/uploads/2016/01/Renault-Maxthon-rear-three-quarter-rendering.jpg A fost surprins camuflat deja: http://s1.cdn.autoevolution.com/images/news/gallery/2017-renault-maxthon-koleos-successor-spied-has-talisman-written-all-over-it_14.jpg http://avtoreliz.com/wp-content/uploads/2016/03/2017-renault-maxthon-4_1000x667.jpg

  • Kirotractor, miercuri, 16.03.2016 11:31

    Mda, era de asteptat, dac-ar fi sa luam de bune CGI-urile: un Kadjar usor umflat, care-i la rindul lui un Captur dospit, si el un Clio-4 inaltzat si tot asa... Mai mult ca sigur se va vinde insa bine cu actualul trend pro-SUV de care profita nu doar Nissan cu Juke, Qashqai si X-Trail, ci si Renault indeosebi cu Captur-ul - nr. 1 in Europa desi iese sub Peugeot-ul 2008 de exemplu-n toate testele.

  • xxx, miercuri, 16.03.2016 13:34

    Deci Renault omoară cea mai urata mașină a lor din ultimii 15ani, aștept curios sa vad designul.

  • Paul, luni, 21.03.2016 12:38

    Mie mi-a placut Koleos, in special modelul cu facelift. Poate ca nu era una dintre cele mai frumoase din segment, dar nici urata n-o puteai cataloga. Multi exagereaza , pentru ca au idei preconcepute de Renault in general. Raportat la confort,tinuta de drum, competente 4x4 si motoare, Koleos a fost mult timp peste media clasei, dar cu greu remarcata de cele 2 grupari majore: una care se amagea cu "rigoarea" nemteasca si cealalta care cauta "design pasional" cu orice pret. Tocmai de aceea a fost un esec.