Renault Laguna facelift şi-a făcut debutul la Paris

Publicat joi, 30.09.2010 16:37 de Sebastian Toma

Laguna facelift a debutat la Salonul Auto de la Paris. Modelul este deja oferit spre vânzare de reprezentanţii mărcii în Europa.

Facelift-ul lui Renault Laguna a debutat public la Salonul Auto de la Paris. Modelul a fost modificat subtil de echipa noului designer Laurens van den Acker. Atât versiunea berlină, cât şi Estate vor primi noile modificări, constând în blocuri optice restilizate, grilă faţă restilizate, oramente noi pentru spoilerul faţă şi capotă motor nouă. Posteriorul lui Laguna nu este modificat prea mult, fiind vorba doar de o mică schimbare la nivelul părţii inferioare a barei de protecţie şi a tips-urilor ţevilor de evacuare.

Oficialii Renault nu au anunţat modificări majore la nivel mecanic, dar consumul de carburant al lui Laguna a fost redus subtil. Motorul dCi de 1.5 litri şi 110 CP emite acum cu opt grame de CO2 pe kilometru mai puţin, atingând pragul de 120 grame/km. Sistemul 4Control al celor de la Renault va fi oferit în mod opţional alături de motoarele dCi de 130 şi 150 CP, iar versiunea berlină va primi şi ea sistemul – oficialii Renault România confirmând deja o asemenea versiune pentru viitorul apropiat.

Renault nu va sta pe gânduri în ceea ce priveşte momentul introducerii lui Laguna facelift pe piaţă, modelul fiind deja disponibil pe majoritatea pieţelor pe care activează constructorul francez. Modificările operate la nivelul acestui model sunt minore şi reprezintă schimbarea unor materiale şi a unor butoane. Sistemul de navigaţie al celor de la Renault a fost integrat în standard.

Via | Renault

  • ion, joi, 30.09.2010 17:41
    bine asa

    oooh apare Initiale .. frumos, frumos! bord imbracat in piele, navigatie standard, sistem 4Control

  • moa, joi, 30.09.2010 17:55
    :)

    ... facelift? si au lasat fundul ala idiot? :)

  • Mario, joi, 30.09.2010 18:36

    E o masina incredibil de eleganta... sofisticata chiar. Viva la France!

  • Stanila, joi, 30.09.2010 19:14
    urata masina zici ca este broasca

    ma cam ustura ochisorii de la masina asta...ceva nu e in regula...

  • Ionut, joi, 30.09.2010 19:40
    @Stanila

    seamana cu tine

  • denon, joi, 30.09.2010 21:23
    din lac in put

    in loc sa schimbe spatele ala hidos ,au stricat si ce era frumos:fata

  • f bine, vineri, 01.10.2010 00:07
    calitate, rafinament

    gusturile nu se discuta ! mie-mi place facelift-ul

  • razvanis, vineri, 01.10.2010 12:20
    JALNIC

    Cat de anost e passatul facelift tot arata mai bine ca laguna . In cazul de fata simtul artistic si estetic frantuzesc lasa de dorit.

  • qwer, vineri, 01.10.2010 15:56

    ..si bordul o lecuta copiat de pe la BMW, farurile si alea, oricum toti copiaza sau mai bine zis restilizeaza un pic, ca sa ,,atinga'' concurenta ...de la francezi ma asteptam la mai mult.... off-off mai mai

  • ccp, sâmbătă, 02.10.2010 01:24
    @f bine

    ai dreptate,,,,mie nu-mi place

  • dada, sâmbătă, 02.10.2010 13:46
    Bleaaah

    Este din ce in ce mai urata Laguna, nu stiu ce fac designeri de la Renault dar asta cred ca e al 3-lea facelift si tot nu au reusit mare lucru, de fapt nu au reusit decat sa ii mentina uratimea... eu chiar am sperat sa o faca mai placuta de data asta, pentru ca e pacat de interiorul si tehnologia de care are parte Laguna....pacat, mare pacat

  • alexander_hndsm, joi, 07.10.2010 19:44
    Now they talking...

    Felicitari, cu aceasta restilizare au reusit sa scoata la iveala ce-i mai bun din masina asta care de altfel este foarte eleganta, confortabila si originala. De altfel cel mai usor mod sa faci o masina sa arate fresh este sa-i umblii la "nas" si asta este exact ceea ce Renault a facut. Masina are o o grila fata noua si o bara fata restilizata usor si care impreuna ii dau o nota mai agresiva. Laguna Facelift 2011 vine cu Euro 5, sistemul 4CTRL four wheel drive (ca o paranteza, acesta este un sistem de care indivizi precum STANILA care dupa fata iti dai seama ca nu stiu decat BMW si merg cu troleibuzul si cu ala fara bilet)si un dCI de 180CP. Pe langa asta Carminat Tom Tom si sistemul audio Bose vin sa completeze ceea ce in final devine un produs complet. La interior nu au umblat prea mult pt ca nu era cazul si asta deoarece era un sector la care a stat bine inca de la lansare. Bravo lor!