Renault investește un miliard de euro în mașini electrice: francezii vor dubla producția lui Zoe și pregătesc noi modele electrice

Publicat luni, 18.06.2018 12:38 de Daniel Popescu

Renault a anunțat un plan de investiții care vizează dublarea producției lui Zoe, dezvoltarea de noi modele electrice pe o platformă comună cu Nissan și triplarea producției de motoare electrice.

Renault anunțat recent o serie de detalii cu privire la planurile pentru extinderea producției de mașini electrice la 4 uzine pe care le deține în Franța.

Astfel, constructorul va extinde uzina de la Flins pentru ca producția lui Renault Zoe să se dubleze, în contextul cererilor în creștere și ca urmare a faptului că acesta este singurul loc în care se produce modelul electric. În prezent, Renault Zoe este mașina electrică cu cele mai bune vânzări pe continentul european.

De asemenea, uzina din localitatea Douai va fi modernizată pentru ca în viitor să găzduiască o nouă platformă comună cu Nissan și Mitsubishi pe baza căreia vor fi dezvoltate noi modele electrice. Producătorul nu a oferit niciun fel de detalii cu privire la noile modele electrice pe care le va scoate de pe liniile de producție, însă decizia face parte din planul anunțat încă de anul trecut pentru 2022.

Pe de altă parte, Renault va investi și în uzină din localitatea Cleon pentru a tripla producția de motoare electrice, în timp ce uzina de la Maubeuge va primi un upgrade pentru a putea produce și versiunea electrică a viitoarei generații Kangoo.

Conform strategiei pentru 2022, Alianța Renault-Nissan-Mitsubishi va lansa 12 modele electrice până în 2022.

Via Reuters

  • Rudolf D., luni, 18.06.2018 12:56

    De ce sunt asa de urate masinile electrice? M-as bucura sa constat ca problema e la mine si numai eu vad designul lor asa. Exceptie face smart si tesla desigur, care totusi nu ma intereseaza ca e prea scumpa.

  • MarDark, luni, 18.06.2018 13:39

    Si Nissan Leaf arata a masina

  • E-power, luni, 18.06.2018 15:37

    @Rudolf Leaf, Bolt, Zoe, e-Golf (varianta electrica), Ioniq (varianta electrica), Kona (varianta electrica) si Tesla arata super ok. Nu-s pokemoni stil Prius, Mirai sau alte modele eco. Deja putem spune ca-s mai multe modele eco care arata a masini vs. jucariile specifice mai mult generatiilor precedente.

  • Lectric Power!, luni, 18.06.2018 15:37

    @Rudolf Leaf, Bolt, Zoe, e-Golf (varianta electrica), Ioniq (varianta electrica), Kona (varianta electrica) si Tesla arata super ok. Nu-s pokemoni stil Prius, Mirai sau alte modele eco. Deja putem spune ca-s mai multe modele eco care arata a masini vs. jucariile specifice mai mult generatiilor precedente.

  • Edikkk, luni, 18.06.2018 17:09

    Nissan Leaf arată bine, Nissan Sylphy doar pentru China, mai nou Tesla arată foarte bine Hyundai şi Kia arată foarte bine, mai ales la interior au ales unele soluţii foarte bune.

  • joe, luni, 18.06.2018 18:49

    Are cineva idee,cum se realizeaza incalzirea la full electrice? Cu "aeroterme"("resouri"?)

  • vianu, luni, 18.06.2018 18:54

    rudolph stie cel mai bine, intreaba-l direct evident oricine iti poate raspunde cautand pe google (inclusiv rudolph, inclusiv tu)...sa fie cateva mii de review-uri cu electrice unde se explica f bine?

  • @viaru, luni, 18.06.2018 20:45

    ce i frate? Te ai trezit cu fata la perna?

  • Antoniu, luni, 18.06.2018 22:02

    Mie Prius si Mirai imi plac. Nu suport design-ul tern de genul Golf. Viata trebuie sa aiba culoare, diversitate, nu imi pun uniforma precum corporatistii de la varsta asta.

  • Conchita Wurst, marţi, 19.06.2018 06:46

    @Antoniu Draga Antoniu, iti place diversitatea, culorile, curcubeul? Vrei sa fim prieteni. Eu am juke, dar vreau sa-mi iau Leaf, ca tare misto e.

  • Edikkk, marţi, 19.06.2018 08:07

    Dle Joe la foarte multe este reşou / aeroterma dar există şi un brevet cu încălzire cu alcool, care este ars, tocmai pentru a nu consuma din autonomia electrică.

  • Heizer, marţi, 19.06.2018 11:15

    @Edikk, deci tot la emisii de CO2 ajungem! Oribil.