Renault inaugurează, în 2027, un nou centru expozițional: va găzdui sute de modele clasice

Publicat miercuri, 25.06.2025 12:35 de Alexandru Monenciu

Renault va deschide, în 2027, un nou centru expozițional la Flins, la doar 40 de kilometri de Paris. Vizitatorii vor putea admira aici sute de modele clasice, multe dintre ele încă funcționale.

Constructorul francez de automobile are o istorie lungă, care se întinde pe o perioadă de 125 de ani. Pentru a-și onora această tradiție, Renault anunță acum deschiderea unui nou centru expozițional. Acesta va fi inaugurat în 2027 și se află la uzina din Flins, la 40 de kilometri de Paris.

Uzina a fost deschisă în 1952, iar aici au fost construite peste 18 milioane de vehicule de-a lungul anilor. Printre cele mai emblematice modele asamblate aici se numără Dauphine, Renault 5 și 4, Clio și Zoe.

Noul centru expozițional va avea o suprafață de 2.800 de metri pătrați și va include sute de modele clasice Renault. Lista include chiar și prima mașină construită de Louis Renault în 1898, Type A, dar și modele dinainte de război, monoposturi de Formula 1, modele Alpine și diverse concepte.

Potrivit reprezentanților companiei, multe dintre ele sunt funcționale.

Pe lângă mașini, noul centru expozițional va găzdui o colecție de artă unică și documente de arhivă.

Așa cum spuneam, noul centru al francezilor de la Renault va fi inaugurat în 2027.

via Renault