Renault, despre prima mașină 100% electrică Dacia: “Versiunea de serie va fi foarte apropiată de concept; încercăm să ținem prețul cât mai jos”
Dacia Spring, prima mașină electrică a constructorului de la Mioveni, va avea o versiune de serie “foarte apropiată” de conceptul prezentat în luna martie, potrivit lui Laurens van den Acker, directorul de design al Grupului Renault. “Facem tot posibilul ca prețul să rămână cât mai jos,” a spus oficialul Renault.
În martie, Dacia a publicat primele imagini și informații oficiale despre conceptul pre-serie care anticipează lansarea primului său model electric din istorie.
Conceptul pre-serie a primit numele Dacia Spring Electric și ia forma unui SUV de oraș care va avea o autonomie electrică de peste 200 de kilometri, conform standardului WLTP.
Într-un interviu acordat presei britanice, Laurens van den Acker, directorul de design al Grupului Renault, a spus că versiunea de serie pentru Dacia 100% electrică va fi “foarte apropiată” de concept.
“Nu este un secret că se bazează foarte mult pe Renault K-ZE. Facem tot posibilul ca prețul să rămână cât mai jos. Mulți au spus că nu ar fi o mașină potrivită pentru Dacia, însă ar putea să devină exact ceea ce așteptau clienții. Nu toată lumea își permite o electrică premium,” a explicat van den Acker.
Versiunea de serie a conceptului Dacia Spring Electric va apărea pe piață în prima jumătate a anului 2021.
Dacia nu a oferit niciun fel de indicii cu privire la prețul de comercializare pentru versiunea de serie care va fi disponibilă de anul viitor, cu excepția faptului că va fi "cea mai accesibilă mașină electrică de pe piață".
În prezent, cel mai accesibil model 100% electric de pe piața din România este Skoda Citigo-e iV, model care are un preț de pornire de 19.900 de euro cu TVA inclus.
Via Autocar
Dacia este conceputa ca masina low-cost a Renault si nu va fi niciodata o masina cu pretentiii.