Regulile pentru obţinerea permisului auto s-ar putea schimba din nou
Ministerul Sănătăţii vrea să aprobe o normă a Uniunii Europene care ar înlesni obţinerea permisului pentru persoanele care nu puteau să conducă până acum din cauza unor probleme medicale, cum ar fi vederea slabă sau alcoolismul.
Noile directive UE vor face evaluarea medicală pentru obţinerea permisului de conducere pentru şoferi amatori un act mult mai simplu şi mai superficial. Astfel, examenul ORL nu mai este necesar pentru şoferii amatori, iar bolnavii de epilepsie vor putea să conducă pe străzile din România în anumite condiţii . Dependenţii de alcool şi de droguri nu au fost nici ei "uitaţi", aceştia putând obţine sau reînnoi un permis de conducere în condiţii speciale. Pentru moment, noile norme nu au fost încă aprobate, Ministerul Sănătăţii organizând o dezbatere publică reveritoare la Ordinul pentru aprobarea normelor minime privind aptitudinile fizice şi mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul.
NU EXISTĂ EXPERŢI PENTRU CLASIFICAREA DEPENDENŢEI DE ALCOOL SAU DROGURI
Evident, dezbaterea respectivă a fost foarte aprinsă, iar unul dintre principalele contra-argumente a fost că actul normativ nu era adaptat la problemele din România şi că nu putem să copiem un asemenea act normativ doar fiindcă este o directivă a Uniunii Europene. O altă problemă intens discutată a fost permiterea dependenţilor de alcool şi/sau de droguri să obţină un permis de conducere. Totodată, Preşedintele Alianţei pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor a declarat că actul normativ în forma propusă va face mulţi pacienţi să renunţe la tratament pentru a-şi înlesni obţinerea permisului de conducere. De asemenea, mai apare şi problema definirii dependenţei de alcool şi droguri.
Eugen Hristu, Preşedintele Alianţei pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor a specificat că nu există specialişti în ţară pentru evaluarea unei asemenea dependenţe. Acesta i-a rugat pe oficialii Ministerului Sănătăţii să înlocuiască termenul dependenţă cu consum problematic. Aparent, sunt două milioane de persoane care consumă problematic alcool şi 500.000 care consumă droguri. Nu se ştie câţi dintre aceştia vor să obţină un permis de conducere categoria A sau B.
ALCOOLICII ŞI TOXICOMANII AR PUTEA SISTA TRATAMENTUL MEDICAMENTOS PENTRU A OBŢINE PERMISUL DE CONDUCERE
Proiectul de lege propus le-ar interzice persoanelor care sunt depedente de droguri sau alcool sau sunt incapabile să se abţină de la consumul de alcool atunci când sunt la volan să mai obţină sau deţină un permis de conducere. Aparent, există riscul ca persoanele respective să nu mai ia niciun fel de tratament pentru dependenţa lor în încercarea de a obţine permisul de conducere. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au anunţat că vor elimina din proiect articolul care prevedea că poliţistul poate recomanda un control medical candidatului dacă îl suspectează că ar avea o afecţiune incompatibilă cu şofatul. Aşadar, candidaţii respinşi în anii trecuţi pentru că prezentau o incompatibilitate fizică faţă de statutul de conducător auto îşi vor putea "încerca din nou norocul" cu examenul auto şi poate vor ajunge să conducă un autovehicul pe străzile din România.
ACUITATEA VIZUALĂ A ŞOFERILOR, VERIFICATĂ DOAR DACĂ EXISTĂ SUSPICIUNI
Doar în cazul în care există motive de îndoială cu privire la acuitatea vizuală a candidatului care solicită permis de conducere, acesta este examinat de o unitate de asistenţă medicală autorizată. Şoferii care deţin sau vor să obţină un permis de conducere grupa 2( C, CE,C1,C1E,D,DE,D1 şi D1E) vor fi obligaţi să efectueze examenele medicale înainte de eliberarea iniţială a permisului de conducere.
Candidaţii sau şoferii care prezintă afecţiuni sau anormalităţi ale aparatului locomotor ce fac periculoasă conducerea unui autovehicul nu vor mai putea să conducă în ţara noastră. Printre aceste afecţiuni sunt incluse tulburările grave ale ritmului cardiac, afecţiunile neurologice grave,tulburările medicale grave, persoanele cu crize de epilepsie şi persoanele dependente de alcool care sunt incababile să de abţină de la consumul de alcool chiar şi când sunt la volan. Persoanele care suferă de epilepsie vor avea nevoie de o perioadă de 10 ani fără crize şi fără administrarea unui tratament medicamentos antiepileptic pentru a obţine un permis auto categoria 1.
Persoanele cu insuficienţă renală gravă sau care au suferit un transplant de organe pot obţine permisul de conducere daca efectuează controale medicale periodice şi prezintă un aviz medical autorizat. Chiar şi persoanele cu un implant artificial care nu le afectează capacitatea lor de a conduce vor putea să obţină permisul de conducere dacă reuşesc să promoveze examenul auto.
EXAMENUL AUTO SE SCHIMBĂ
Metodologia examenului auto va fi schimbată, proiectul de lege care vizează modificarea normelor de desfăşurare a acestuia fiind supus dezbaterii publice de Ministerul Administraţiei şi Internelor. Conform proiectului actual, procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere spune ca proba teoretică şi proba practică vor fi susţinute în zile diferite. La susţinerea probei teoretice, candidaţii vor avea acces la aplicaţia informatică pe baza unui bon de ordine care va conţine un cod de bare valabil doar în ziua respectivă, în timp ce proba practică va putea fi susţinută atât ziua, cât şi seara, în localităţi sau în afara acestora.
Actualii şi viitorii şoferi vor fi obligaţi de lege să verifice starea tehnică a maşinii înainte de a pleca la drum. Ce înseamnă verificarea aceasta şi cum poate dovedi un şofer că a efectuat-o nu este foarte clar, dar sperăm că guvernanţii vor descrie etapele necesare efectuării acestor verificări de bun simţ.
Via | Mediafax
Foto | Ziarul Văii Jiului
Pai in cazul asta de ce dr ne mai chinuim cu coduri rutiere, examene la scolile de soferi....tot tam tam-ul asta....sa se desfiinteze odata scolile de soferi, ca daca se adopta cele de mai sus....degeaba mai iei carnetul, esti condamnat la moarte !!!!! Asa ca sa se desfiinteze permisele de conducere, scolile de soferi, regulile de circulatie, politia, totul !!! Pai....la ce ne mai sunt acestea de folos ??