Red Bull speră să lupte pentru victorii abia din cursa din Canada din luna iunie
Red Bull așteaptă un update major pentru motor de la Renault abia în Marele Premiu al Canadei din luna iunie, când speră să revină în lupta pentru victorii cu Mercedes și Ferrari.
Marele Premiu al Australiei a evidențiat că Mercedes și Ferrari sunt singurele echipe capabile să emită pretenții la victorii în debutul acestui sezon. Rivalii de la Red Bull s-au mulțumit cu postura de a treia echipă ca valoare, însă performanțele modeste ale motorului Renault îi împiedică momentan pe austrieci să obțină mai mult.
Red Bull anticipează că va fi aptă să emită pretenții mai mari abia începând cu Marele Premiu al Canadei, a șaptea etapă a sezonului, care va avea loc în 11 iunie.
"Avem mult de muncă. Viteza din cursă ne facem să fim optimiști, dar noi și Renault mai avem mult de muncă. Montreal va fi cel mai mare pas pentru Renault. Un pachet mai mic vine la Barcelona, dar pasul rezonabil va fi la Montreal", a declarat Helmut Marko, consultantul celor de la Red Bull.
Prin urmare, Mercedes și Ferrari ar trebui să-și împartă victoriile în următoarele curse, iar Marko este optimist că, după îmbunatățirile pe care le va primi în Cabada, Red Bull va fi capabilă să lupte pentru victorii. "Așa sperăm, dacă și noi vom reuși să îmbunătățim semnificativ șasiul. Inginerii cred că putem face asta, iar simulările ne indică același lucru", a adăugat el.
Via Motorsport
lasaa,..sa ramana acolo unde sunt..ca mclada..