Red Bull și Mercedes, luptă echilibrată în antrenamentele din Singapore: Verstappen și Hamilton au fost cei mai rapizi

Publicat vineri, 20.09.2019 17:04 de Daniel Popescu

Max Verstappen și Lewis Hamilton au fost cei mai rapizi în sesiunile de antrenamente de vineri din cadrul Marelui Premiu din Singapore.

Singapore găzduiește la sfârșitul acestei săptămâni tradiționala cursă în nocturnă din calendarul Formulei 1, iar antrenamentele de vineri confirmă că Red Bull are potențialul de a lupta pentru victorie cu Mercedes.

În prima sesiune, Max Verstappen a stabilit cel mai bun timp pentru Red Bull după ce a fost cronometrat cu 1:40.259, iar olandezul a fost cu numai 0.167 secunde mai rapid decât Sebastian Vettel de la Ferrari.

Poziția a treia i-a revenit lui Lewis Hamilton la peste șase zecimi de secundă de lider, însă pilotul Mercedes a mizat în special pe pneurile hard. Britanicul a fost urmat de coechipierul său Valtteri Bottas, care a suferit însă un accident după ce a lovit barierele de protecție cu circa o jumătate de oră înainte de final.

La rândul său, Charles Leclerc a suferit o defecțiune tehnică la volanul celui de-al doilea monopost Ferrari. Cutia de viteze s-a blocat în treaptă a patra, iar monegascul a fost nevoit să revină în garaj și a încheiat sesiunea doar pe locul 19.

În a doua sesiune a fost rândul celor de la Mercedes să stabilească timpul de referință prin Hamilton, care a fost cronometrat cu 1:38.773, în timp ce Verstappen a ocupat locul doi la mai puțin de două zecimi în spate.

Vettel și-a trecut în cont locul trei, însă la aproape o secunde de lider, în timp ce Bottas a încheiat pe patru. Alexander Albon a obținut locul 5 pentru Red Bull, însă în același timp a fost și protagonistul unui accident. Chiar și așa, coechipierul lui Verstappen a finalizat sesiunea înaintea lui Leclerc, care a fost cu 1.2 secunde mai lent.

Calificările pentru Marele Premiu al statului Singapore vor avea loc sâmbătă de la ora 16:00, în timp ce cursa este programată duminică la ora 15:10.

Singapore: Rezultate Antrenamente 1:

Singapore: Rezultate Antrenamente 2:

  • Costel, vineri, 20.09.2019 17:59

    hamilton friponu' ! sa beneficiezi de 100 de puncte avans in clasamentul provizoriu si sa-ti compromiti iremediabil atat sezonul actual si probabilul titlu mondial 2019 dar si intreaga cariera in F1 in a eluda regulamentul intr-un mod atat de josnic , temperatura combustibilului aflata "fortuit" tocmai pe monopostul 44 la valori apropiate mai degraba unui posibil Reykjavik -GP , nicidecum Singapore -GP in niste banale antrenanamete libere ii peste puterea mea de intelegere dar ceea ce percep perfect si ma dezgusta profund ii clementa FIA la adresa pavianului impletit si deopotriva mercedes ,a cata favoare oare pe care FIA i-o acorda preferential regimului despotic daimler-benz in epoca V6T , 5000 Euro amenda pentru care oi ramas pur si simplu siderat iar rezultatele lui hamilton din cele doua FP-uri de astazi ar trebui sa fie catalogate ca neconcludente si implicit anulate de orice individ pentru care buna credinta si respectul manifestat la adresa oponentilor ar trebui sa fie primordiale si sub nicio forma facultative vergogna lewis !

  • Costel, vineri, 20.09.2019 18:06

    sunt cel mai prost dintre pamanteni

  • The Dot, vineri, 20.09.2019 21:18

    Costel mai face si pe prostu', desi la un moment dat ii va fi greu sa faca diferenta intre realitate si misto, dar aia de ii dau degete verzi, sunt cumplit de prosti.

  • Radu, vineri, 20.09.2019 21:55

    Sper intr-o victorie pentru Verstappen ... argintul probabil merge la "pavianul impletit" iar Ferrari merita bronzul - experienta lui Vettel va face diferenta.

  • VitelulCabrat, vineri, 20.09.2019 23:12

    Pentru aceeasi abatere Giovinazzi si Alfa Romeo au luat amenda in Austria. Restul conteaza la fel de mult ca si parerea trolului de mai sus.

  • Mr. Gii, sâmbătă, 21.09.2019 09:04

    @Costel, Fix Lewis a cerut asta, buna gandire. Pana acum iti citeam ironia din cuvinte dar tind sa cred ca esti ciudat cu adevarat Cineva a postat cu numele tau exact dupa comment.ul facut de tine. Culmea are mai multe voturi pozitive, iar ce ai scris tu, mai multe voturi negative. PS: Pariu fac, la al doilea post cu numele tau lumea nu a apreciat comment-ul in sine, ci numele si comment-ul :)

  • Beyond My Dreams, sâmbătă, 21.09.2019 15:14

    In textul de mai sus este o greseala, cursa nu incepe la 16:10, ci la 15:10 cum scrie drepta sus.

  • SPQR, sâmbătă, 21.09.2019 22:27

    https://www.express.co.uk/sport/f1-autosport/1180534/Mercedes-fine-Lewis-Hamilton-Singapore-Grand-Prix-F1-news-fuel-cooling-FIA Spune bine Costel despre temperatura combustibilului, nu va mai grabiti sa-l apostrofati.