Red Bull propune creșterea numărului de motoare alocate în 2018 și revizuirea sistemului de penalizări
Red Bull speră ca Formula 1 să renunțe la planul de a impune utilizarea a cel mult 3 motoare în sezonul 2018, ca urmare a numărului ridicat de penalizări suferite de piloți din motive de fiabilitate.
Marele Premiu al Italiei a marcat o serie impresionantă de penalizări pe grila de start generate de schimbările efectuate la unitățile de propulsie și cutiile de viteze: 9 dintre cei 20 de piloți au primit diverse penalizări pe grilă.
Regulamentul tehnic pentru sezonul 2018 prevede ca numărul de motoare alocat fiecarui pilot pe sezon să scadă de la 4 la 3, însă Christian Horner, șeful Red Bull, speră ca actualul regulament să fie păstrat, pentru a nu genera situații și mai complexe.
"Acest motor nu a adus nimic pozitiv pentru Formula 1 de când a fost introdus. Sunt îngrijorat că anul viitor vom avea doar 3 motoare, dar mai multe curse. Am încercat să schimb regula la începutul anului, dar nu a existat sprijin. Sper ca acum să am un rezultat diferit, întrucât echipele vor avea noi penalizări până la finalul anului", spune britanicul.
De asemenea, Horner este în favoarea revizuirii sistemului de penalizări pe grilă ca urmare a numeroaselor confuzii generate și oferă și un exemplu concludent în acest caz.
"Este suficient de dificil pentru noi să înțelegem. Încercăm să ne dăm seama dacă suntem pe 12 sau 13, pentru că Sergio Perez fusese penalizat și nu știam dacă penalizarea se aplica după sau înaintea altui pilot. Este un sistem confuz", a mai precizat el.
Via Motorsport
si uite asa cresc costurile ia mai bine faceti motoarele fiabile, ca asta era ideea