Record pentru Dacia la vânzările pe primele 6 luni din 2019: record și pentru cota de piață în Europa
Dacia a vândut aproape 400.000 de mașini în prima jumătate a anului, stabilind un nou record la acest capitol. Un record a fost consemnat și în dreptul cotei de piață în Europa, acolo unde constructorul de la Mioveni a ajuns la 3.3%.
Grupul Renault a publicat rezultatele de vânzări pentru prima jumătate a lui 2019, iar datele pentru Dacia indică un nou record absolut.
Comunicatul oficial arată că Dacia a reușit să vândă 395.077 de vehicule la nivel global, în primele 6 luni ale anului. Creșterea a fost de 4.5% față de perioada similară din 2018, când Dacia a comercializat 378.150 de unități.
Vânzările Dacia din Europa au fost și ele la nivel record, cu 311.024 de vehicule pe primele 6 luni și o creștere de 10.6%. în plus, cota de piață a urcat la 3.3% (un nou record), față de 2.9% în iunie 2018. Grupul francez spune că performanțele Dacia se datorează în principal modelelor Duster și Sandero.
La nivel de grup, vânzările Renault au scăzut cu 6.7% în primele 6 luni din 2019, la un total de 1.9 milioane de unități. Dintre acestea, 1.2 milioane au fost în dreptul brandului Renault.
Via Groupe Renault
Bravo Dacia, dar când vedem şi o Dacia e-tech şi una e-tech plugin ???