Record mondial: BMW modificat în România, cel mai rapid diesel din istoria mărcii bavareze
Un BMW Seria 1 modificat în România, care dezvoltă 1.020 CP și 1.650 Nm cuplu, tocmai a devenit cel mai rapid diesel din istoria mărcii bavareze. Aproximativ 75% dintre componentele motorului și transmisiei sunt piese de serie originale.
Ultima etapă a Campionatului Național de Drag, organizat sub egida Federației de Automobilism Sportiv, a fost scena unui record mondial stabilit de un exemplar BMW, modificat în România. Mai exact la Iași.
La bază, vorbim despre un BMW 118d, din generația E81. Mașina respectivă a primit, ulterior, o serie de modificări, inclusiv un sistem de tracțiune integrală de la un BMW 330d xDrive (E90), motor de la un Seria 3 335d (E90) și o transmisie automată, cu 8 rapoarte, de la un X6 din generație F16.
Au urmat apoi îmbunătățiri specifice curselor de drag racing: șasiu cu structură tubulară, sistem de alimentare, turbine, electronică și injecție cu protoxid de azot.
În prezent, mașina dezvoltă 1.020 CP și 1.650 Nm cuplu. De notat că aproximativ 75% din componentele de transmisie și motor sunt piese de serie BMW originale (cardane, planetare, grupuri, cutie de transfer).
În ultima etapă de Campionat, organizată la Arad, mașina a parcurs cei 402 metri în 8.31 secunde, devenind astfel cel mai rapid BMW diesel din lume. Pilotul a reușit, de asemenea, să își doboare propriul record național.
Viteza de ieșire, la capătul celor 402 metri, a fost de 270 km/h. Potrivit aparaturii de cronometrare, suta de kilometri pe oră a fost atinsă în doar 1.87 secunde. BMW-ul modificat în România a avut nevoie de alte 2.84 secunde pentru a atinge 200 km/h și încă 2.44 secunde pentru a trece pragul celor 250 km/h.
via BMW România
Record mondial şi la poluare