Rechemare în service masivă pentru Toyota la nivel mondial: 7.4 milioane de maşini

Publicat miercuri, 10.10.2012 10:53 de Mircea Meșter

Toyota a anunţat un recall de 7.4 milioane de maşini la nivel mondial, dintre care 1.39 sunt în Europa. Este a doua astfel de acţiune ca mărime în istoria auto, după una iniţiată de Ford acum 16 ani.

Toyota a anunţat astăzi oficial că va iniţia o rechemare voluntară în service pentru 7.4 milioane de maşini care ar putea să fie afectate de o problemă la nivelul comutatorului geamurilor electrice. În Europa, numărul maşinilor afectate este de 1.39 milioane, fiind afectate o parte dintre modelele RAV4, Auris şi Corolla.

Cea mai afectată piaţă va fi cea din Statele Unite, unde Toyota va rechema în service-uri nu mai puţin de 2.47 de milioane de maşini. China - o piaţă pe care Toyota a scăzut cu aproape 48% în luna septembrie faţă de aceeaşi lună a anului trecut - se află pe acelaşi plafon cu Europa, 1.4 milioane de clienţi urmând să revină în service-uri pentru reparaţii.

CAUZA: APLICAREA NEUNIFORMĂ A UNUI LUBRIFIANT

"Am observat că anumite versiuni ale modelelor RAV4, Auris, Yaris, Corolla, Vios, Matrix, Camry, Highlander, Tundra, Sequoia, xB şi xD construite între 2005 şi 2010 sunt afectate la nivelul comutatorului de deschidere a geamului lateral al şoferului. Din cauza aplicării neuniforme a lubrifiantului, operarea acestuia poate deveni greoaie. Dacă operaţia este continuată fără reparaţiile necesare, comutatorul ar putea să se blocheze, iar geamul ar putea deveni inoperabil", se arată în comunicatul oficial emis de Toyota. Conform constructorului japonez, comutatorul are nevoie de lubricant special industrial, cele comerciale putând duce la supraîncălzirea şi topirea ansamblului de deschidere a geamului lateral.

Toyota susţine că problema este una strict tehnică şi de confort şi că ea nu poate duce la rănirea ocupanţilor, recall-ul fiind strict precauţionar.

AL DOILEA RECALL CA MĂRIME ÎN ISTORIE

Recall-ul Toyota devine al doilea ca mărime din întreaga istorie auto, pe prima poziţie aflându-se Ford, cu 7.9 milioane de maşini rechemate în service în 1996. Constructorul japonez suferă în ultimii ani de a problemă acută a recall-urilor, totalul maşinilor rechemate de Toyota în service pentru reparaţii ajungând la 16 milioane din 2009 încoace. Imediat după anunţul masivului recall, acţiunile Toyota la bursa din Tokyo au scăzut cu 2%.

Toţi posesorii maşinilor potenţial afectate vor fi contactaţi personal de Toyota, aceştia urmând să se prezinte voluntar la service-urile constructorului japonez pentru o verificare. În cazul în care problema va fi confirmată, reparaţia va fi suportată integral de Toyota.

via Reuters

  • mntsn, miercuri, 10.10.2012 12:18

    Poate pentru unii sunt demodat, dar va spun ca eu prefer si in prezent geamul cu macara manuala, cu manivela, din mai multe motive - simplitatea ar fi unul. Insa si daca as vrea asa ceva pe o masina noua, nu mai gasesc. Acum cam toate au geamuri fata electrice in standard, inca de la nivelul de echipare de baza - exceptie Logan baza.

  • dan_grc, miercuri, 10.10.2012 12:28

    Se poate simplitate si cu geam electric care sa mearga mult si bine ca o manivela, chiar nu e mare lucru sa faci un comutator care sa mearga 15 ani fara probleme, se pare totusi ca pt Honda si Toyota cam este, de fapt la Honda nu e de vina comutatorul, e de vina etansarea geamului pe unde intra apa in usa ( si probabil si-n masina).

  • rov, miercuri, 10.10.2012 12:47

    Asta inseamna respect pentru client.

  • Calingura, miercuri, 10.10.2012 13:00

    Mircea chiar nu citesti si nu inveti nimic? Ai articole foarte bune in general si le apreciez sincer dar te rog mai inceteaza cu "recall". Sunt cuvinte in limba engleza care nu au traducere directa si pentru un om grabit ar fi greu sa caute echivalent folosit pe plaiurile noastre. Dar Mircea, ce naiba? Recall? La subiect: nimic de comentat. Pana nu vad listele cu toate marcile nu mai zic nimic. Chiar si asa: nu e fabrica mea. Pentru ce sa ma cert cu colegii de forum?

  • Misa, miercuri, 10.10.2012 13:33

    @mntsn Lada Niva are si un prezent geamurile electrice ca si doatare optionala. Mie imi place desi nu cred ca ti-ai cumpara-o doar din motivul asta -:)).

  • razvanis, miercuri, 10.10.2012 13:33

    Complot al americanilor ...

  • cupitza, miercuri, 10.10.2012 13:44

    Ca posesor de Corolla, nu consider aceasta rechemare in service o lipsa de fiabilitate. E un mizilic. Era rau daca rechemarea se facea pentru elemente vitale (directie, motor, frane, etc) .Dar faptul ca te recheama in service, arata respectul pentru client si modul in care functioneaza societatea japoneza.

  • mntsn, miercuri, 10.10.2012 14:29

    @Misa Si mie imi place Lada Niva pt robustete si mecanica curata, fara senzori, module si chip-uri. Daca ar fi baieti destepti, rusii (adica Renault) ar putea merge cu Niva pe calea deschisa de Beetle, Mini si Fiat 500, deoarece are ceva istorie in spate. Legat de geam cu manivela, normal ca nu este un criteriu esential la alegerea unei masini noi, dar mi-ar placea sa pot alege geamul cu manivela (chiar si ca optional) si sa nu-mi fie bagat pe gat geamul actionat electric.

  • dany, miercuri, 10.10.2012 15:09

    Aceeasi problema ca la Honda, cu diferenta ca la rivalul Toyotei poate ajunge apa la contacte si poate cauza scurt. E clar ca problema e la furnizorul de la care au cumparat contactele astea, si nu din cauza vreunui viciu de proiectare. Asa se intampla cand pui toti provincialii sa asambleze butoane prin fabrici insalubre din India sau China. Problema e ca majoritatea percepe gresit treaba asta ca fiind problema de fiabilitate datorata direct Toyota sau Honda. E ca si cum ai zice ca Mercedes face masini proaste fiindca o buna perioada le luau foc scaunele incalzite la S-klasse W220.

  • commodore, miercuri, 10.10.2012 15:36

    hmmm.............fiabilitate Toyota. A fost candva....

  • dan_grc, miercuri, 10.10.2012 15:39

    @dany In cazul Honda, nu e de vina comutatorul, am spus si eu asta, dar nu este un viciu de proiectare ca intra apa in usa? Intra din cauza chederelor sau din cauza usii in sine, dar de la Honda pleaca problema, bun nu este o problema grava, masina merge perfect si cu ceva apa in usa sau pe podea, dar in acest caz problema pleaca exclusiv de la Honda, scurtul de la comutatoare este o consecinta doar.

  • Ghitisor, miercuri, 10.10.2012 15:40

    Responsabilitatea japoneza...''no comment''.

  • @dan_grecu, miercuri, 10.10.2012 16:18

    De unde vine atata aversiune fata de marcile nipone? Sa inteleg ca exista vreun complex fata de vreun prieten sau vecin posesor de Honda? Inca nu s-a construit masina indestructibila, totul este relativ, fiecare marca si masina in parte are atuurile si defectele ei. Fiecare are felia ei de piata, deci un target diferit. Poate aceste target-uri (tinte Calingura-scuze dar uneori esti mai bine inteles pe engleza) se pot suprapune uneori, dar chiar si aici exista diferente si atuuri specifice care atrag clientela lor. Daca esti multumit cu alegerea facuta, de ce cauti sprijin si suport emotinal pe site-uri auto? Din nou, vreun complex? Poate pentru tine Beemer-ul tau SH din o-mie-nu-stiu- toamna e cea mai tare masina, insa iti spun sincer ca orice Honda, Tata, Kia sau Mercedes, noua, este inzecit mai buna decat gramada de fiare care o invarti.

  • dan_grc, miercuri, 10.10.2012 16:30

    Mai bine te-ai intreba de unde este aversiunea fata de marcile germane, lumea tot explica pe aici ca nu are nimeni nimic cu marcile japoneze, doar atunci cand se exagereaza si se fabuleaza, atunci mai sunt si niste chestii contra, de ex in acest caz cu Honda, decat sa accepte cineva ca a fost un viciu de proiectare, ca intra apa in usa, mai degraba sa dam vina pe furnizorii de comutatoare, sa le faca impermeabile la o adica. E atat de greu sa se accepte ca si japonezii pot avea greseli de proiectare? Se pare ca da. Nu mai vorbi de complexe ca se pare ca tu esti mai complexat, daca spui ca Kia sau Tata este inzecit peste gramada mea de fiare. Complexe sunt la voi toti care nu puteti sa traiti si sa dormiti noaptea de marcile nemtesti, eu am repetat de multe ori asta, n-am nimic cu marcile japoneze, dar de fabulatii si frustrati ca tine cam am, iar daca tu esti multumit cu masina pe care o ai care e treaba de fapt? Ai Kia noua si tot nu iesi in fata sau cum? Si se spune "pe care o invarti" nu care o invart, gramada de fiare adica.

  • AndreiRN, miercuri, 10.10.2012 18:16

    Jos palaria Toyota. Esti un lider demn de urmat.

  • Respect, miercuri, 10.10.2012 19:44

    Ori nu am înțeles eu știrea, ori ați citit voi printre rânduri. Din câte am înțeles eu se recheamă 7 milioane de mașini pentru un singur caz concret în care s-a blocat. Deci e mai mult ceva pentru a preveni pe viitor blocarea și la alți clienți. Nu știu câte mărci ar face un recall pentru o problemă atât de măruntă și atât de rar întâlnită, chiar dacă există posibilitatea de a se întâmpla la mai mulți clienți.

  • zarnesteanu, miercuri, 10.10.2012 20:33

    Vad ca se poarta prin tara soarelui rasare! Deci honda si toyota fac recall-uri pentru motorse electrice de 50 de dolari dar probleme grave la transmisii (lexus si acura SUV) care sunt cunoscute, mai sa fie, tot de acum 10 ani, sunt bagate discret sub pres si ne facem ca ploua. E foarte simplu. 7,4 milioane x 50 nu da al fel ca 7,4 mil x 4000 cat costa o transmisie automata. "Amaratii" aia care si-au luat lexus sau acura noua n-au fost la fel de norocosi sa primeasca atentia firmei super-grijulii desi masina puteau s-o arunce la gunoi daca au ramas fara transmisie. Deci cele doua firme au foarte mare grija de clientii lor. Cand e vorba de maruntisuri. La o problema cu adevarat serioasa, au strans cortul si-au disparut. Dar nu poti totusi sa nu te crucesti cat de seriosi sunt japonezii, cat sunt de corecti si de disciplinati. Mai ales pentru ca stau la coada la taxiuri si nu se imbulzesc la urcarea in tren. Ideea este ca deocamdata tot ce iese din mana omului este supus distrugerii. Si in afara de Sfanta Treime, eu unul n-am auzit pe nimeni altcineva sa fie perfect.

  • LauCalin, joi, 11.10.2012 10:21

    Eu cred ca Toyota si Honda in acest moment sunt singurii care isi recunosc greselile si incearca sa faca ceva in privinta asta. Dar ce ne facem de exemplu cu apa care intra in fosta generatie de Polo si pe la usi si pe la portbagaje, chiuloasele fisurate si fluctuatii la relati de la 1.2, motor care e pe piata de vreo 6 ani si VAG se jura ca e unul bun. Ca sa nu mai vorbim ca nu prea se impaca cu benzina de 95. Toate merg brici, doar motorul asta e mai "fitos". Si asta e un simplu exemplu. Fiti siguri ca masi sunt si (multe) altele. Voi criticati pe cineva care ia niste masuri pentru niste erori marunte si in opinia mea acceptabila. Am mai spus, nu e o rusine sa recunosti ca ai gresit si sa faci ceva in printa asta. E o rusine sa te faci ca nu vezi. Zanersteanule, daca se punea problema de costuri cum zici tu, crezi ca Toyota nu dadea din coate sa scape de recall-uri? Totusi vorbim de multe milioane de masini. Imagineaza-ti cum ar reactiona constructori ca VW in Europa sau Chevrolet in State (sa nu uitam cum si-a aparat Chevrolet Volt-ul la atacurile cum ca ar fi o prostie de masina, scumpa si nerentabila). Uite, asta e unul din motivele pentru care i-am apreciat mereu pe japonezi. Nu au alergat sa ajunga pe primul loc. Si-au creat locul lor pe piata si si-au vazut de treaba lor. Nu au alergat dupa performante extraordinare sau imagine si publicul i-a multumit in felul lui. Dupa cel mai mare recall din istorie si un tsunami Toyota e tot pe primul loc. Oare chiar asa de inchisi la minte sa fie cei care isi aleg in continuare japoneze? Nu cred. :)

  • @dan_grecu, joi, 11.10.2012 14:23

    Sint posesor de Honda, recunosc. Si da, am o afinitate pentru cultura japoneza in general, deci evident si pentru masinile japoneze. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, insa ma enervez cand vad cat subectivism se poarta pe aici. Apropo, sint fost posesor de golf 2005. Daca nu stiai (nu e vina ta) sint un mare fan al modelului Golf, caci dupa mine, nu are rival, oricat ar incerca concurenta sa demonstreze Iar corectia ta gramaticala mi se pare scuzabila zic eu in conditiile in care majoritatea de aici nu pot acorda subiectul cu predicatul. Daca vrei sa cauti nod in papura, se gaseste oricand. Dar chiar si asa, eu zic ca vorbesc mai corect romaneste in conditiile in care limba mea materna este tatara, nu romana.

  • dan_grc, joi, 11.10.2012 15:50

    Pai subiectivismul exista, mai mult sau mai putin ,nu este nimeni 100% obiectiv, , dar cand cineva te abordeaza cu "rabla ta din 1900 toamna" este vorba chiar de complexele alea despre care vorbeai tu si de aversiunea pt anumite marci. Iar cand spui ca Tata sau Kia este mai buna inzecit decat gramada mea de fiare, asta ce inseamna? Ai fost aproape obiectiv sau de departe subiectiv? Iar daca limba ta materna este tatara, atunci vorbesti bine romana, de acord.

  • kumite, joi, 11.10.2012 22:55

    Este valabil peste tot si la toate.Trece timpul,apare rugina si remediezi.Pui vaselina .Sau lubrifiant,ca suna mai nipon.Un pic de untura de peste si ai rezolvat cu schartaitul.

  • LauCalin, vineri, 12.10.2012 00:37

    @Pinguinule, cand un Auris sa ve compara ca tinuta de drum, ergonomie, finisaje, siguranta, confort, calitatea materialelor din interior sau chiar intretinere cu un Golf... hai sa zicem V, ca sa facem referire la primul Auris (asta pentru ca de a doua generatie nu se stie mare lucru decat din reviste), mai discutam Eu le-am condus pe amandoua cateva sute de km si zau ca singurul argument clar al lui Auris a fost faptul ca in 120 000 s-au facut doar revizii si s-au schimbat cateva becuri. Ori pentru multi asta nu e suficient. Dupa un drum de cateva sute de km cand cobori de la volanul unui Auris mie mi se pare ca nu te simti ca la volanul unui Golf. Daca vrei o masina in primul rand fiabila alegi clar Toyota (sau o japoneza). Daca vrei ceva in care sa te simti mai bine si esti dispus sa dai si niste bani in plus exista multe alternative, adica un compromis intre fiabilitate si celelalte lucruri. Si se pare ca sunt multi care isi doresc asta.

  • @dan_grecu, duminică, 14.10.2012 10:57

    Prietene, idee era, daca nu ai inteles-o, ca orice masina noua din ziua de azi e mai buna decat SH-ul tau. P