Reacția Bulgariei după ce Volkswagen a ales Turcia pentru noua uzina: negociază cu Hyundai construcția unei fabrici
Bulgaria va negocia în toamnă cu Hyundai construcția unei uzine auto în această țară după informațiile potrivit cărora Grupul Volkswagen a ales Turcia pentru noua să fabrică din Estul Europei.
Turcia, Serbia, Bulgaria și România sunt cele patru țări care au fost inițial pe lista Grupului Volkswagen pentru noua uzină pe care germanii doresc să o construiască în estul Europei.
În cele din urmă, potrivit unor informații din presa germană, Grupul Volkswagen a ales ca amplasament Turcia . În timp ce reprezentanții României nu au oferit prea multe informații despre acest subiect, Bulgaria încearcă deja să se reorienteze pentru a atrage un alt constructor important în țară.
Oficialii guvernului bulgar urmează să se deplaseze în această toamnă în Coreea de Sud pentru a relua negocierile cu Hyundai pentru construcția unei uzine în Bulgaria. Discuțiile preliminare au avut loc în anul 2017 la inițiativa Bulgariei. "Sper că va fi anunţată o investiţie autentică", a declarat Emil Karanikolov, ministrul bulgar al economiei.
În paralel, Bulgaria speră să atragă investiții din partea unor producători de componente care ar urma să colaboreze cu noua uzină Volkswagen din Turcia, mai ales că cele două state sunt vecine.
"Sunt sigur că mulţi dintre distribuitorii şi subcontractorii grupului german vor veni în ţara noastră, ţinând cont că suntem stat membru al UE şi oferim condiţii bune", a adăugat Karanikolov.
De asemenea, Bulgaria a primit doua propuneri pentru construcția unor fabrici pentru baterii pentru mașini electrice.
Între timp, România nu a anunțat niciun fel de plan pentru a atrage un alt constructor în țara care să producă mașini alături de Dacia și Ford.
Via Economica
Reactia Balegariei?! Ce reactie? S-au luat de ceafa si-au sarit in sus? Din pacate pt. vecinii de la sud, tara lor e o fundatura si mai mare ca Romania, infrastructura si mai proasta, depopularea mai mare si instruirea mai slaba decat in Romania. Amin.